X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ce se ascunde în spatele celui mai mare pod maritim din lume, inaugurat marți (FOTO)

24 oct. 2018,, 23:01   Externe
2816 0

Cel mai mare pod maritim din lume, care leagă Hong Kong și Macao de China, este, totodată, cea mai ciudată construcție de acest fel din lume. Podul a fost inaugurat marți, la ceremonie fiind prezent și președintele Chinei, Xi Jinping, dar și Carrie Lam, oficial în cadrul regiunii Hong Kong.

Într-un discurs scurt, Xi Jinping a declarat podul deschis, iar mai multe imagini cu artificii au fost proiectate pe mai multe ecrane amplasate în spatele liderului de la Beijing. Totuși, chiar dacă marți a fost inaugurarea, traficul va fi deschis miercuri.

Construcția a costat aproximativ 20 de miliarde de dolari și beneficiază de tehnologie de ultimă oră. Pe pod au fost amplasate camere care detectează căscatul, șoferii sînt forțați să poarte dispozitive de monitorizare a ritmului inimii, iar donatorii și elita politică nu au voie să călătorească pe acesta. Mai jos puteți citi o listă cele mai ciudate lucruri în ceea ce privește acest pod, scrie The Guardian.

'Camerele care detectează căscatul' și verificări pentru tensiunea arterială

În timp ce șoferii trec podul, presiunea arterială va fi monitorizată. Informațiile vor fi trimise către centrul de control al podului. Oamenii din centrul respectiv vor mai putea urmări fiecare șofer prin intermediul unor camere speciale. Dacă un conducător auto cască de mai mult de trei ori în 20 de secunde, un sistem automat va porni o alarmă.


Permisiune specială

Cei care vor dori să ajungă din regiunile autonome Hong Kong și Macao în China, pe pod, sînt nevoiți să obțină o permisiune specială. Astfel, doar șoferii care vor îndeplini criterii stricte o să primească din partea autorităților chineze un permis special, pe termen lung.

Printre criterii se numără: plata de taxe mari în China, donarea de bani către organizațiile caritabile din provincia Guangdong sau aceia care fac parte din anumite organizații politice. Alții pot lua un autobuz privat, avînd în vedere că nu există transport public pe pod.

Controverse

Mai mulți internauți din China s-au plîns de accesul restricționat pe pod. 'Este o investiție foarte mare din banii cetățenilor din Hong Kong… și nu este accesibilă pentru toți', a spus un internaut în secțiunea de comentarii a unui articol publicat de South China Morning Post.

Șoferii, confuzi de benzile de circulație

În Hong Kong și Macao se circulă pe partea stîngă, în timp ce în China se circulă pe partea dreaptă. Astfel, șoferii din cele două regiuni autonome vor fi obligați să se adapteze pe toată lungimea podului, pentru că traficul se va desfășura pe partea dreaptă a sensului de mers. Schimbarea de benzi se va face la mai multe puncte aflate la capetele podului.

Importanța politică a podului

Construcția este parte a unei campanii de a conecta Hong Kong și Macao de 11 orașe mari ale Chinei pentru a crea un rival pentru regiunea Silicon Valley din SUA.

Criticii spun că podul în valoare de 20 de miliarde de dolari are, totuși, alt scop: să integreze Hong Kong și Macao în China. Cele două regiuni au statut special în cadrul statului chinez, ambele avînd guverne, sisteme legale și politici proprii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?