X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

A fost constatat un beneficiu neașteptat al căsătoriei

20 iun. 2018,, 00:30   Externe
2650 1

Căsătoria contribuie la reducerea riscului de a dezvolta boli cardiovasculare, inclusiv accidentul vascular cerebral, precum și decesul prematur.

La această concluzie au ajuns oamenii de știință de la Universitatea din Kiel (Marea Britanie), articolul cărora a fost publicat în jurnalul Heart, informează MedicalXpress.

Specialiștii au analizat 34 de cercetări de anvergură, desfășurate în perioada anilor 1963-2015, axate pe găsirea unei legături dintre starea familială și sănătate. Numărul total al voluntarilor incluși în eșantion a fost de peste două milioane de persoane, a căror vîrstă era de 42-77 de ani.

S-a constatat că persoanele care nu au fost căsătorite niciodată, au divorțat ori au rămas văduve, cel mai des, mureau din cauza bolii cardiace coronariene și a accidentului vascular cerebral (riscul de deces fiind major, de 42 și respectiv 55%). Divorțul a contribuit la creșterea probabilității apariției bolilor cardiovasculare în medie cu 25%, iar a unui accident vascular cerebral cu 16%.

Un asemenea efect se explică prin faptul că persoanele căsătorite observă problemele de sănătate îndată şi solicită ajutorul unui medic la timp, respectă mai bine orarul de primire a medicamentelor administrate, sînt mai bine asigurați și au legături sociale puternice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?