TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Dosar penal în cazul construcției de pe strada Grenoble

Sesizarea vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, cu privire la presupusele ilegalități legate de darea în arendă a zece hectare de teren de pe strada Grenoble, a fost transmisă Centrului Național Anticorupție și urmează a fi examinată în cadrul unui dosar penal.

Informația a fost confirmată pentru Noi.md de reprezentanții Procuraturii Generale. Dosarul cu toate materialele atașate a fost transmis CNA-ului la începutul lunii noimebrie.

Slusari a declarat anterior că htărîrea privind darea în arendă a lotului respectiv a fost adoptată de Guvernul Filip cu grave încălcări și terenul ar fi ajuns pe mîna „mafiei imobiliare”. Potrivit lui, agenții economici intenționează să construiască de fapt un hotel și o zonă de odihnă.

Deputatul a trimis demersuri la Procuratura Generală și Centrul Anticorupție prin care a solicitat să fie analizate acțiunile funcționarilor implicați și să investigheze cine a stat în spatele acestei tranzacții dubioase cu terenul statului.

Noi.md a scris anterior că lotul respectiv, din preajma Spitalului „V. Ignatenco” și a hotelului „Vila Verde”, este cu destinație agricolă, iar conform legii acesta nu poate fi folosit pentru construcții. Totodată, autoritățile publice locale au confirmat că nicio autorizație de construcție nu a fost emisă. Acum un an, terenul a fost îngrădit, curățat de arbori și începute lucrările de nivelare a suprafeței, care se desfășoară pînă în prezent.


Cu detalii de la CNA vom reveni mai tîrziu.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load