Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Doar 470 de autospeciale pentru curățarea drumurilor corespund normelor tehnice

20 noi. 2018,, 07:52   Capitala
2418 0

Șeful Serviciului operativ al Administrației de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpățînă, spune că din cele 518 de autospeciale pentru curățarea drumurilor, doar 470 corespund normelor tehnice, ceea ce constituie un coeficient de 80-82%.

De asemenea, Sergiu Căpățînă spune că din cele circa 50 de camere de supraveghere actualmente activează doar 35 de camere prin care poate fi văzută starea drumurilor în timp real. Datele au fost furnizate în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal 2, transmite IPN.

Sergiu Căpățînă spune că instituția dispune de 35 de mii de tone de material antiderapant, ceea ce permite activitatea în următoarea o lună și jumătate. „Această cifră se mărește deoarece întreprinderile specializate „Drumuri” se aprovizionează atît cu savură sau nisip, cît și cu sare tehnică în conformitate cu normele stabilite de Administrația de Stat a Drumurilor”, spune șeful Serviciului operativ.

Potrivit lui, Administrația de Stat a Drumurilor este pregătită atît cu material antiderapant, cît și cu utilajele necesare pentru curățarea drumurilor în următoarea perioadă.

Directorul întreprinderii municipale din capitală „Exdrupo”, Adrian Boldurescu, îndeamnă cetățenii să dea dovadă de înțelegere, atunci cînd văd autospecialele care curăță drumurile și împrăștie material antiderapant. De asemenea, îi îndeamnă să fie mai prudenți în trafic și să-și echipeze mașinile corespunzător sezonului. Adrian Boldurescu spune că întreprinderea este pregătită să facă față situației.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?