X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Omul-legendă sau cum voinicul de pe Volga a devenit ”unchiul Vanea” de la Chișinău

6 noi. 2020,, 11:01   Sport
48552 1

Se împlinesc 140 ani de la nașterea legendarului luptător și aviator Ivan Mihailovici Zaikin.

Moldova a avut noroc – în diferite timpuri, aici au trăit, au muncit, au creat, s-au manifestat multe personalități remarcabile. Printre acestea este și legendarul luptător și aviator Ivan Mihailovici Zaikin. El s-a născut în Rusia, însă ultimii 20 de ani din viață i-a trăit la Chișinău.

Despre el au fost scrise cărți și numeroase schițe, studioul «Ленфильм» a creat pelicula cinematografică ”Воздухоплаватель (Aeronautul)” (a.1975 ), consacrată perioadei timpurii a vieții sale.

Printre cercetători, lucrarea scriitorului moldovean, Rufim Gordin, apărută la editura ”Картя молдовеняскэ” în 1964, este considerată una dintre cele mai complete și veridice cărți. ”Povestirile despre Zaikin” au la bază amintirile publicate ale eroului cărții, documente de arhivă și nu numai, ele au fost scrise într-un limbaj literar plin de viață. Deci, să cunoști biografia acestui om neobișnuit nu prezintă o dificultate. Dar de fiecare dată, la revocarea celor mai strălucite pagini ale vieții sale, ești uimit de drumul ciudat pe care l-a dus soarta.

”…Și rupea lanțuri cu o mișcare a umărului

Ivan Mihailovici Zaikin s-a născut la 5 noiembrie, 1880 în satul Verhnee Talîzino din gubernia Simbirsc (în prezent regiunea Nijnii Novgorod). În copilărie și adolescență a cunoscut sărăcia și nevoile. A fost nevoit să muncească de la 12 ani. Visa să fie la fel de puternic ca tata – un cunoscut luptător de pe Volga. A fost angajat de negustorul Constantin Merculiev, care deținea o arenă de atletism la Țarițîn. Anume aici a început calea luptătorului-campion Ivan Zaikin.


Despre puterea fenomenală,de voinic, a lui Zaikin circulau legende: într-o zi de performanță el și-a urcat pe umeri o ancoră de 25 de puduri (400 kg) și acompaniat de orchestră a înconjurat arena. Clădirea circului s-a cutremurat în clipa în care atletul a aruncat ancora jos. El făcea noduri din verigi de fier, rupea lanțuri, îndoia șinele, sfărîma stîlpii de telegraf…”, așa descrie Rufim Gordin începutul strălucitei cariere a acestui talent înnăscut.

În 1904, Merculiev l-a trimis la Campionatul de amatori ai întregii Rusii, unde Zaikin a luat premiul I la haltere. Din acel an el devine atlet profesionist. Deoarece circul rusesc de la începutul sec. XX era marcat de ofensiva campionatelor de lupte franceze, în scurt timp Zaikin și aici obține succese și devine un luptător de clasă mondială.

Pe culmile gloriei

Norocul a făcut să-l cunoască pe Ivan Poddubnîi – acest ”campion al campionilor” printre luptători, care a văzut talentul remarcabil al lui Zaikin și l-a luat ca ucenic. În scurt timp Zaikin devine dublu campion mondial la luptele franceze (în anii 1908 și 1913), învingător în numeroase competiții regionale.

Dar i-a fost puțin doar titlul de campion al luptătorilor! În 1910 absolvește școala de aviație Henry Farman și efectuează numeroase zboruri demonstrative. Din cartea lui Rufim Gordin ”Povestiri despre Zaikin”: ”Acest talent înnăscut de pe Volga a stat la leagănul aviației rusești. Împreună cu Utocichin, Marțievici, Efimov, Popov, Vasiliev, Rossischii ei au marcat primele trasee pe cerul Rusiei, au zburat pe ”etajerele” fragile, uimind contemporanii cu îndrăzneala lor ”.

Într-o zi, la Odessa, a efectuat un zbor cu prietenul său, scriitorul Alexandru Cudrin, la bord. A avut loc un accident, proprietarii aparatului de zbor au acționat pilotul în judecată și au cerut despăgubiri. După asta mult timp nu s-a mai așezat la manșă.

Pe atunci Zaikin era prieten nu numai cu Cuprin. Printre amicii lui erau scriitorii Alexei Tolstoi și Maxim Gorky, jurnalistul Vladimir Ghilearovskii, solistul de operă Fiodor Șaleapin, poetul și aviatorul Vasilii Kamensckii, adică reprezentanții celei mai veritabile elite de creație. Zaikin era foarte iubit de popor. Popularitatea lui era universală. Timp îndelungat, la periferiile imperiului în diferite localități apăreau impostori care profitau de numele lui. A fost o vreme, că zaikini falși erau așa de mulți, încît veritabilul Zaikin a fost nevoit să-i demaște și să-i combată.

El nu avea adversari pe măsură nici dincolo de hotarele Imperiului rus. Mergea în turnee prin orașele Europei și ale Americii, pretutindeni era ovaționat, nu cunoștea înfrîngeri și lăsa în urmă admiratori exaltați.

Crease un grup de atleți profesioniști bine făcuți și voinici, care dădeau un plus de spectaculozitate evoluării lui. Iată cum descriu contemporanii unul dintre spectacole: zece oameni aduceau în arena circului o ancoră de 25 de puduri. Ieșea Zaikin, își arunca lejer ancora pe umeri și înconjura arena. Într-un muzeu parizian și acum se păstrează o șină, pe care Zaikin a îndoit-o în cerc.

Iată ce a spus despre Zaikin renumitul arbitru rus Ivan Lebedev: ”O persoană, capul căreia este nu doar pentru poduri și piruete. În luptă, este foarte puternic, dibaci, viclean. A zburat cu aeroplanul și a uimit lumea cu curajul său. L-a inventat pe ”Grișa Casceev” (luptător-gigant, care evolua cu Zaikin – n.r.), numărul ”îndoirea șinei”, propriul rang — ”căpitanul aerului”. Școala vieții l-a purtat pe un drum bătătorit — a fost portar și hamal, acum este o celebritate. Pentru paradă, își pune pe umăr o panglică argintie, ceea ce îl aseamănă cu un feldmareșal”.

Vremuri dificile

…Panglica argintie, despre care pomenește Lebedev, în anii ocupației fasciste a fost tăiată bucăți și comercializată la piață, împreună cu medaliile de aur. Astfel familia a fost salvată de foame. De fapt, perioada vieții la Chișinău înainte și în timpul războiului (conform scrisorilor lui Zaikin către Cuprin) a fost una complicată. Era urmărit de probleme financiare, în urma mai multor traume și-a zdruncinat sănătatea... Dar anume aici a cunoscut-o pe viitoarea sa soție și a rămas, de dragul ei, în Basarabia. Aici Zaikin a organizat ”Arena sportivă” — un colectiv de luptători profesioniști, care evoluau în Basarabia și România – la Chișinău, Orhei, Hîncești, Iași, Galați, etc. Oamenii simpli îl iubeau, autoritățile îi erau loiale. Totuși, în pofida ofertei venite din partea regelui României, a refuzat cetățenia română.

La Chișinău, Zaikin a întîmpinat sfîrșitul războiului și și-a trăit ultimii ani din viață. Puterea sovietică îl favoriza. În decembrie1945, la celebrarea jubileului de 60 de ani ai atletismului național, renumitul luptător a fost invitat la ceremoniile din or. Leningrad. Aici a avut loc întîlnirea lui cu renumitul luptător și arbitru Lebedev, care a lăsat publicului o impresie de neuitat.

La reprezentații venea tot orașul”

Familia Tatianei Stanovscaia din Chișinău era apropiată cu familia Zaikin. În discuție cu corespondentul Noi.md ea își amintește:

-Tata era elevul lui. Se știe că Zaikin s-a mutat în Basarabia în 1927. La 16 ani (era în 1936) tata a fost remarcat de Zaikin, care avea propriul circ. Nu știu dacă în afară de lupte avea și alte numere de atracție. Dar luptători erau mulți. Iată o fotografie cu ei – nici nu-s toți cei care participau la reprezentații.

Ei aveau turnee prin Basarabia. Tata era frumos și foarte voinic, iar Zaikin l-a remarcat, l-a învățat secretele și metodele de luptă. Tata era preferatul publicului, reprezentațiile lui mereu treceau cu casa închisă. El a devenit primul campion al Moldovei la lupte, apoi – arbitru. Numele lui adevărat este Valerian, însă cel de scenă era Valentin Stanovschii – au decis că așa sună mai bine și publicul memorizează mai ușor.

Eu însă veneam în casa lor și pentru că nepoata lui Ivan Mihailovici, Neonila, era prietena mea cea mai bună. Era cu un an mai mare ca mine. Trăiam pe aceeași stradă, mergeam la aceeași școală și am comunicat toată viața. Se zvonea că ar fi apărut încă o nepoată a lui Zaikin, însă eu nu știu nimic despre existența altor nepoate.

Iată o fotografie cu noi toți: în centru – Zaikin, în stînga eu, pe dreapta – Nila, între noi – tata. Aveam pe atunci 5-6 ani, era deci prin 1946 sau 1947, nu mult înainte de moartea lui Zaikin. Vedeți, eu și tata purtăm haine de casă, semn că eram vecini apropiați.

Mai am o fotografie, cu tata și fiul vitreg al lui Ivan Mihailovici, Constantin Colesnicenco. El era prieten cu tata, care venea des în casa lor. Cînd el a fost foarte bolnav, tata i-a donat sînge pentru transfuzie. În familie se glumea că Nila este soră de sînge cu mine.

Așadar, familia lui Zaikin locuia în această casă de pe strada care atunci se numea Camenolomnaia. Dacă veți coborî de pe str. Sfatul Țării (fosta Miciurin), nimeriți exact pe acea stradă, astăzi - Zaikin. Eram mică și casa îmi părea foarte mare, în interior – foarte frumoasă, bogată pentru acele timpuri – cu două ieșiri, una spre curte, alta – în stradă. Țin minte această curte mare și verde – vișini, peri, flori, o masă cu un samovar pe ea. Dar cel mai bine îmi amintesc de camera de oaspeți – mare, cu mobilă bună, fotolii, în mijloc – o masă lustruită. De ce spun asta – azi, clar lucru, niște fotolii nu uimesc pe nimeni, dar în ”46, după război, în Moldova se trăia destul de sărăcăcios și mobila era considerată un semn de avuție. Neobișnuite erau tablourile de pe pereți, portretele lui Zaikin, pictate de diverși pictori.

După moartea lui Zaikin, aici a locuit soția lui, Anna Fominicina, cu nepoata Neonila. Acum cu toții - și Zaikin, și Nila (cu numele Carlațan), și Anna Fominicina, și Constantin își dorm somnul de veci în cimitirul central și eu îi vizitez, îngrijesc cum pot mormîntul, aduc flori. Cu regret, alte rude ale lor nu mai există.

Se spunea că după moartea renumitului luptător, în casa lui va fi organizat un muzeu, dar din careva motive nu s-a reușit. Casa a fost vîndută. S-a păstrat doar placa comemorativă, pe care, dacă îmi amintesc bine, scrie : ”Aici a locuit Ivan Zaikin, ex-campion mondial la lupte”. Unde au dispărut toate – mobila, tablourile, cupele, obiectele de preț, scrisorile lui Cuprin și ale altor prieteni renumiți – nu știu.

Eu l-am cunoscut în ultimii lui ani, pe atunci el personal nu mai evolua, dar antrena luptători, organiza turnee ale atleților străini. Așa că amintirile și povestirile mele țin doar de trai. Mi-l amintesc viguros, foarte puternic, despre cei ca el se spune – ”bărbat brav!” Voinic, mai pe scurt. Tăcut. Nu-i plăcea să fie contrazis. Era foarte sever și serios.

Din cele relatate de părinți, știu că circul lui Zaikin era preferatul chișinăuienilor. Tot tineretul, de la Schinoasa, Sculenii, Malina Mică, Rîșcanii, se aduna la cortul circului lui ambulant. Tata evolua, iar mama la intrare vindea programe și portretele lui Zaikin, care se bucurau de succes. Unii, mai glumeți, flirtau cu ea: frumoaso, poate ne dăruiești propriul portret?

Mama mai povestea și așa un caz: în timpul unui număr foarte complicat și periculos - el era culcat la podea, iar pe scîndura suprapusă trecea un automobil, mai că cu pasageri în el, - mașina (întîmplător sau din cauza intrigilor) a trecut nu pe scîndură, da peste capul lui, de i-a trosnit craniul. Dar în pofida tuturor traumelor, el continua să evolueze și să cucerească inimile spectatorilor.

Cu regret, majoritatea fotografiilor de familie care au legătură cu Zaikin (printre ele erau unele chiar de neprețuit) nu s-au păstrat – prin anii 80, la tata a venit un jurnalist care scria o carte despre Zaikin și a luat cea mai mare parte dintre fotografiile din albumul tatei. A promis să le întoarcă, dar a dispărut (despre care anume autor vorbește Tatiana Valerievna nu am reușit să aflăm– n.r.)

Cărarea spre Zaikin trebuie să fie mai lată

În comentariul pentru Noi.md, veteranul sportului moldovenesc, Vladlen Lîiurov, maestru emerit al culturii fizice și sportului din RSSM, antrenor emerit din RSSM, a spus că în opinia sa memoria despre această personalitate trebuie păstrată prin toate metodele posibile.

- Prin anul 1985, poate, la Chișinău se desfășura un turneu care purta numele lui Zaikin. El era așa de popular, încît era numit micul campionat al URSS, pentru a participa la el veneau cca 300 de luptători din toată Uniunea și chiar din afara ei. Acum el a fost înlocuit cu turneul național în numele lui Andrei Doga, faimosul nostru luptător sambo și arbitru de categorie internațională. Andrei Doga este o figură importantă pentru țara noastră, el merită să-i fie înveșnicit numele și este bine că există un asemenea turneu. Dar asta nu poate înlocui posibilitatea organizării unui turneu în numele lui Zaikin. Iată de ce noi, un grup de activiști, intenționăm să ne adresăm, împreună cu reprezentanții Federației de luptă, către Comitetul Național Olimpic cu solicitarea să fie reluat acel turneu. Cred că și Rusia ar putea fi implicată, și alte țări, pentru ca să avem un eveniment prestigios de talie internațională.

Eu, ca și mulți alți admiratori ai sportului, nu pot fi indiferent dacă în țara noastră va fi păstrată memoria acestui luptător legendar. L-am văzut, fiind copil încă. Împreună cu alți puradei veneam la casa de pe Camenolomnaia pentru ca să-l admirăm pe acest mare om. El insufla un mare respect.

Fiind mai mare, am aflat că el a fost campion mondial, că a absolvit școala de aeronautică din Paris (pe atunci era o ocupație de elită!), că printre prietenii lui era scriitorul Maxim Gorky, renumitul aviator și ciclist de profesie Serghei Utocichin, alte personalități renumite. Circulau legende despre el. Spre exemplu, se spunea că împreună cu Utocichin, a încercat să decoleze cu avionul de pe Colina Pușkin, au căzut, și-au rupt coastele. Deși, cel mai probabil, concetățenii noștri au ”adaptat” astfel la realitățile locului cunoscuta istorie despre zborul lui Zaikin și Cuprin, la Odessa.

El ne-a lăsat o dublă moștenire – printre elevii săi era celebrul luptător Stanovschii, un făt-frumos uimitor de bine făcut, căruia doreau să-i semene toți băiețandrii din Chișinău.

Înțeleg că nu a mai rămas nimeni dintre rudele lui Zaikin: cel puțin, nimeni nu mai îngrijea mormîntul lui de la cimitirul central: gardul nu era vopsit, monumentul se deformase. De aceea, cu doi ani în urmă, noi împreună cu Victor Peicov – pe atunci șeful Uniunii Federațiilor de luptă din Moldova - am decis să renovăm locul de veci. Am invitat ingineri, am evaluat volumul și costul lucrărilor și în scurt timp totul a fost pus la punct.

Personal, vizitez adesea acest loc, văd multe flori, nu doar de la cei apropiați sau care l-au cunoscut personal: vin să-l comemoreze luptători, sportivi.

Adică, oamenii nu-l uită. Însă trebuie și putem lua măsuri ca această memorie să nu fie ștearsă, iar cărarea spre Zaikin să fie mai lată. Spre exemplu, cel puțin să instalăm în cimitir un indicator –vector, care să ghideze vizitatorii spre locul unde își doarme somnul de veci.

Știu că la Chișinău nu există o casă-muzeu a lui Zaikin. Dar ar trebuie să existe! Iată un caz – pe timpuri, încă în perioada sovietică, ne-a vizitat o persoană de la Moscova. Prima întrebare pe care a pus-o la ieșirea din avion a fost unde este mormîntul lui Zaikin. L-am condus acolo. A demonstrat mult respect față de acest loc, a depus flori, și-a plecat fruntea. După care a cerut să-l conducem la casa în care a locuit familia renumitului luptător. Ni s-a permis să intrăm și să vedem casa, țin minte portretele lui Zaikin – dagherotipuri, care acum prezintă o mare valoare. Unde pot fi ele acum, nu știu. Dar vă povestesc aceste lucruri deoarece cred că o casă-muzeu ar putea fi o destinație turistică foarte vizitată. Dacă e imposibil să o creăm, cel puțin un bust al lui Zaikin ar fi bine să fie instalat în curtea casei.

De nu era unchiul Vanea…”

Pentru Noi.md, Victor Peicov, ex-președintele CNO, fostul președinte al Uniunii Federațiior de luptă din RM, a relatat că, împreună cu adjunctul său din acele timpuril Valeriu Zabolotnîi, a contribuit la aceea ca monumentul și teritoriul adiacent să fie îngrijite. A fost pusă și problema ridicării unui monument celebrului luptător.

”În casa unde a locuit Zaikin cu familia sa nu a fost și nu este un muzeu. Am vrut să răscumpărăm casa de la actualii proprietari, pentru a înființa muzeul, dar nu am avut suficienți bani. De aceea am intenționat să instalăm, barem, un monument în curtea ei. Nu cunoaștem ce s-a întîmplat cu lucrurile rămase după ce membrii familiei au decedat”, spune Peicov

Corespondenții Noi.md au vizitat locul cu pricina, amplasat pe str. Zaikin,7. Este o proprietate privată, acolo locuiesc oameni care nu au nimic în comun cu Zaikin. Curtea are o poartă masivă (spre deosebire de vremurile în care aici locuia familia Zaikin – din spusele martorilor, pe atunci nu exista nici gard, nici porți).

Despre faptul că aici a locuit una dintre cele mai renumite personalități ale secolului ХХ amintește doar plăcuța de pe perete. Dacă anterior ea anunța că aici a locuit ex-campionul mondial și renumitul luptător, acum scrie simplu – ”Atletul Ivan Zaikin”, fără careva specificări.

Însă de numele lui Ivan Mihailovici Zaikin țin primele pagini din istoria luptelor sportive în Moldova.

Potrivit lui Valerii Zabolotnîi, vice-președinte al Fondului internațional de susținere a veteranilor și invalizilor IFAVIS, aportul lui Zaikin în dezvoltarea sportului și educarea tinerilor este inestimabil. ”În acele timpuri grele, în care a locuit la Chișinău, el a găsit forțe și entuziasm să se ocupe cu băiețeii lăsați în voia sorții. Cine știe cum ar fi fost soarta lor, dacă nu l-ar fi avut pe ”unchiul Vanea””.….

Anume cu efortul vestitului luptător acest gen de sport s-a dezvoltat în Moldova, iar pentru cei mai buni reprezentanți ai acestui gen era larg deschisă calea spre sportul mare.

Anume elevii lui Zaikin au devenit primii antrenori de luptă din RM: Petru Gorbaci, Valentin Stanovschii, Ivan Dobrovolschii, Serghei Orlov, Serghei Semeneev. În 1947 echipa Moldovei a debutat reușit la competițiile unionale de lupte clasice și s-a impus ca un adversar serios. Ultima călătorie a lui Zaikin prin republică a fost în anul 1947 – propaga sportul împreună cu multiplii campioni ai URSS, Alexandru Mazur și Alexandru Senatorov. Numeroși băieți au fost impresionați atunci de vorbele despre aceea, că pentru a deveni un om adevărat trebuie să muncești, să-ți călești trupul și voința.

În semn de mare respect pentru meritele lui Ivan Mihailovici Zaikin, grijile pentru înhumarea lui și instalarea obeliscului comemorativ și le-a asumat atunci Comitetul pentru cultură fizică și sport al Consiliului de miniștri al RSSM, fapt înveșnicit de inscripția oficială de pe piatra funerară.

Și dacă tradițiile pe care altă dată el le-a sădit mai trăiesc și azi, iar luptătorii moldoveni devin maeștri în sport și obțin titlul de campioni, înseamnă că trebuie să păstrăm și în continuare memoria recunoscătoare pentru cel care a fost I. M. Zaikin.

Svetlana Derevscicova

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?