Istoria strîmbă a domnului Petrencu

Istoria strîmbă a domnului Petrencu

Manualele de istorie, editate cu susținerea Bucureștiului,  abundă de numeroase greșeli și falsificări factologice. Despre aceasta nu numai odată au scris experții  și istoricii autohtoni.

Elevii moldoveni se văd nevoiți să învețe în baza materialelor, ce nu corespund adevărului științific. Noi.md în repetate rînduri a atras atenția asupra acestei probleme. Articolul continuă aceiași temă, autorul lui polemizează  cu Anatol Petrencu – unul dintre autorii manualelor de istorie pentru clasa XII. 

Am fost deseori criticat de „patriotul român”, (şi „savant”) A. Petrencu ( care nu demult se numea Petrenco). Deoarece nu ne-am cunoscut niciodată personal şi nu i-am făcut nici un rău, n-am putut nici presupune că un „profesor universitar” se poate coborî pînă la lexiconul unei „muieri” scandaloase şi să atace un alt om la persoană fără nici un motiv.

Eu înţeleg, dl Petrenco are propriile idei și opţiuni politice, dar aceasta nu-i permite să-şi jignească oponenţii.

De asemeni, ştiam din presă şi de la foştii lui studenţi că în marele sale opere domnul dottore comite greşeli de conţinut cu duiumul, uneori cîte 2-3 pe o singură pagină. In primul rind, nu recunoaşte Holocaustul românesc, încearcă să-l reabiliteze pe criminalul I. Antonescu şi clica lui, că-şi permite atacuri xenofobe la adresa minorităţilor naţionale (vezi: Petrencu A. Basarabia în Al doilea război mondial. 1940-1944. Chişinău, 1997. P. 163; România şi Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial. Chişinău, 1999, p. 31, 59, 63).

Astfel, nu ştiu cine din noi doi este un primitiv? În orice caz, în Europa civilizată pentru asemenea poziţie „istoricului” nu numai că nu i-ar întinde mîna nici un intelectual, ci de persoana lui pentru vreo cinci ani şi-ar face griji justiţia. La noi însă nu știu de ce naţionaliştii de teapa lui se simt în voie,  iar unii politicieni, fără jenă, discută cu Băsescu „unirea” Moldovei cu România)…

Daca ar fi să analizăm ultimul manual pentru cl. a XII-cea (editat în 2011 în România), ne convingem că autorul ne demonstrează o necunoaştere a unor lucruri elementare, pe care trebuie să le ştie şi liceenii pentru care acest „savant” scrie cărţi.

În primul rînd, acest „manual” este supraîncărcat cu detalii nesemnificative, date, cifre, o „salată” în care gospodina a aruncat tot cea găsit prin casă.

La pagina 6-a aflăm că în perioada interbelică „după volumul producţiei industriale, Franţa se situa pe locul patru în lume, fiind devansată de SUA, URSS şi Germania”. Dar „a uitat” sărmanul profesor de Anglia, care de asemenea pe atunci era înaintea Franţei. A dat în bară dottore Petrenco şi cu afirmaţia precum că „mineritul rămăsese, în ceea ce priveşte înzestrarea tehnică, la nivelul sec. al XVIII-lea”.

La pagina următoare, într-un singur alineat Petrenco face o droaie de greşeli şi demonstrează o necunoaştere profundă a unor lucruri elementare. Vorbind despre politica economică a URSS, el scrie că „în sectorul agrar, bolşevicii au aplicat «politica comunismului de război», care presupunea colectarea de la ţărani, în mod obligatoriu, a tuturor rezervelor de grâu, apoi a «surplusurilor» de alte produse alimentare”.

În primul rînd, „politica comunismului de război” a încetat încă în martie 1921, iar URSS a fost creată în decembrie 1922. Adică, stimabilul profesor Petrenco descrie un fenomen care de doi ani exista nu în URSS, deoarece o așa țară încă nu exista!..

În al doilea rînd, această politică nu se reducea doar la agricultură, cum reiese din cele scrise în „manual”, ci şi la industrie şi comerţ. Pe aceeaşi pagină autorul îşi demonstrează odată în plus ignoranţa: „În Italia, apoi în Germania, la putere vin fasciştii şi, respectiv, naziştii”. Dle „dr. hab.”, naziştii germani de asemenea erau fascişti, numai că şi mai răi – nu se deosebeau cu nimic de maniacul I. Antonescu…

La pagina 8 citesc: „Considerînd că Germania nu va putea achita cota următoare din suma reparaţiilor, Franţa şi Belgia au introdus forţele lor militare în Ruhr”. „Modernizatul” Petrenco iar uită faptul că: Franţa şi Belgia au făcut acest lucru nu deoarece „Germania nu va putea achita cota următoare”, ci pentru că Germania a refuzat să „achite cota următoare”. Este oare diferenţă sau nu?…

Ce-i drept, Petrenco mai face şi „descoperiri istorice”, scriind că a fost ocupată „şi regiunea Rinului”. Nu ştie sărmanul nici despre faptul că Hitler începuse pregătirile de război deja în 1933 şi nicidecum în 1936 (p. 8); confundă noţiunile de „stagnare brejnevistă” şi „criză economică” (p. 13), „focar de război” şi „război” (p. 97); încurcă iţele, atunci cînd scrie că „recesiunea economică din 1974-1975 a coincis cu criza energetică”, care în realitate avusese loc în 1973; nu prea pricepe noţiunea de „plan Marshall” (p. 16).

Astfel, el scrie că „statele europene au beneficiat de ajutorul american în sumă de 17 miliarde de dolari”. Dl profesor  de vre-o 40 de ani îi tot învăţaţi pe alţii, dar habar nu are despre nişte lucruri simple pe care elevii le cunosc din cl. a IX-a! De fapt, Truman a alocat 17 mlrd, au ajuns însă la europeni doar 13,6 mlrd.

Vai de capul profesorului care, ajungînd la p. 27, uită ce a scris la p. 7. De astă dată el numeşte partidul şi regimul lui Mussolini nazist.

La p. 45 „profesorul” răspîndeşte bîrfele lui Hruşciov precum că „asasinarea (lui Kirov) a fost inspirată de Iosif Stalin” şi mai afirmă că acest lucru a fost constatat de istorici. Anume că istoricii au demonstrat inversul, iar Stalin doar a folosit acest eveniment pentru a declanşa teroarea. Dar de unde să cunoască aceasta bietul Petrenc(u)o, el este preocupat de politică, nu și de știința numită istorie!

Nu cunoaşte „profesorul” nici faptul ştiut de toţi elevii cl. a IX-a că sistemul de relaţii internaţionale din perioada interbelică se numea nu „Sistemul de la Versailles” (p. 69), ci „Sistemul de la Versailles-Washington”. Este o dovadă de analfabetism istoric şi fraza: „De-a lungul Rinului se instituia o zonă demilitarizată cu o lăţime de 50 km” (p. 70). În realitate, această zonă cuprindea tot malul stîng al Rinului şi o fîşie de 50 de km de pe malul lui drept.

O aiureală naţionalistă este şi fraza precum că „la România se realipeşte străvechiul său teritoriu – Transilvania” (p. 71). Dle „profesor”, Transilvania era locuită în majoritate de români, însă niciodată pînă la 1918 n-a fost teritoriu românesc. În asemenea caz, cum putea ea fi „realipită”, dacă niciodată n-a făcut parte din România?!

La p. 75, vorbind despre examinarea problemei germane la Teheran, într-o singură frază „savantul” admite o mulţime de greşeli. Corect menţionînd că Roosevelt a propus dezmembrarea Germaniei, iar Churchill constituirea Federaţiei (la Petrenco e „confederaţiei”) Dunărene, el imediat face o nouă trăsnaie, afirmînd că „Şeful guvernului sovietic n-a acceptat planurile celor doi” (p. 75). Dacă ar şti „istoricul” un pic de istorie, n-ar aiuri mai la fiece pagină. În primul rând, Stalin a susţinut poziţia lui Roosevelt. Petrenco însă (din ignoranţă sau că este un bolşevic mascat?!) continuă să răspîndească miturile istoriografiei sovietice. În al doilea rînd, împotriva planurilor lui Churchill de constituire a Federaţiei Dunărene s-a pronunţat nu numai Stalin, ci şi Roosevelt.

Dar profesorul nostru de istorie nu cunoaște nici istoria, dar nici geografia. Dacă nu mă credeţi, vedeţi p. 82 al acestui așa-zis manual, unde autorul afirmă că imperiul englez şi francez se aflau în Europa. Le-am căutat cu lupa, însă în Europa am găsit doar metropolele acestora. Ori Petrenco nu face deosibire dintre noţiunile de „imperiu” şi „metropolă”? Nu cunoaşte el nici despre faptul că după Revoluţia din Februarie Guvernul provizoriu nu era condus de A. Kerenski (p. 85), ci de kneazul Gh. Lvov; că în Spania Hitler a trimis nu 15 mii (p. 87), ci 50 de mii de militari (majoritatea absolută fiind ofiţeri).

Falsificînd realităţile, Petrenco pune în aceeasi oală bătăliile de la El-Alamein, Stalingrad şi Kursk (p. 87, 92). Cum pot fi ele egalate, dacă lîngă El-Alamein trupele „Axei” numărau 90 de mii de oameni, pe cînd în direcţia Stalingradului 1,7 mln, iar în bătălia de la Kursk iniţial 900 de mii, mărindu-le în decurs de o lună la peste 2 mln?!

La p. 92 fostul adjunct al lui Chimpu (la conducerea PL) le pune elevilor „macaroane pe urechi”, afirmînd că începutul creării coaliţiei antihitleriste datează cu 12 august 1941 şi nu cu 22 iunie, cum a fost în realitate; că în 1943 „a fost ridicată blocada Leningradului” şi nu cu un an mai tîrziu (în 1943 ea fost doar spartă); că după Stalingrad (în realitate după Kursk) „forţele armate ale reich-ului pierzînd iniţiativa strategică”.

Tot aici „profesorul” afirmă că planul operaţiei „Citadela” „prevedea înaintarea concomitentă a armatelor germane în direcţia oraşelor Oriol şi Belgorod”. Dar deja la pagina următoare el scrie că „Armata Roşie la 5 august a eliberat oraşele Oriol şi Belgorod”. Dacă Oriolul şi Belgorodul erau la 5 iulie în mîinile nemţilor, cum puteau ei înainta în direcţia acestor oraşe? Ori poate Armata Roşie „le-a eliberat” de ruşi?

Dar ce credeţi, la p. 94 Petrenco mai face nişte „descoperiri istorice”, afirmînd că „forţele militare sovietice au început operaţia de cucerire a Berlinului” la 26 aprilie. Iniţial, la 25 aprilie, s-au întîlnit cu americanii la Elba, iar a doua zi, de pe linia Odrei „au început operaţia de cucerire a Berlinului”! Fantastic! Ori „operaţia de cucerire a Berlinului” începe de pe Elba? Tovarăşe Petrenco, asaltul Berlinului începe la 16 aprilie! Despre aceasta trebuia să ştii încă din şcoală! Nu înţeleg, cum pentru „участие во Всесоюзной научной студенческой конференции, посвящённой 110-летию со дня рождения В.И. Ленина” ai fost „отмечен благодарностью”… ”mult stimate” Petrenco!

Am amintit deja,  că profesorul are amnezie acută? Atunci vedeţi şi singuri: la p. 4 el scrie că în anii Celui de-al Doilea Război Mondial „în rîndurile armatelor au fost mobilizaţi cca 110 mln de oameni, iar pierderile umane au fost estimate la peste 62 mln de oameni”, iar la p. 95 vedem că numărul celor mobilizaţi a fost de 11 mln şi au murit 55 de mln de oameni!?! Tot aici aflăm că în aceşti ani „efortul economic” al SUA a constituit 22 bilioane de dolari. Profesorule, 22 bilioane de dolari americanii cheltuiau în trei luni!

Face gaură în cer „savantul” nostru de la Căuşeni şi atunci cînd afirmă că Războiul din Golf „a demonstrat inferioritatea tehnicii militare sovietice”. Altfel nici nu putea fi, deoarece ea era din anii ’50. Aiureşte „profesorul” şi atunci cînd afirmă că Irakul era aliatul URSS (p. 100). Taman că invers, în anii ’80 în timpul războiului cu Iranul, Sadam Hussein a fost masiv sustinut de SUA, iar englezii i-au construit două uzine chimice.

La p. 105 „profesorul” vorbeşte despre „războiul rece” fără a explica noţiunea. Dar poate nici el nu ştie? La p. 106 aflăm că Bizonia a fost creată în 1947. În realitate – la 2 decembrie 1946. Tot aici, în spiritul „războiului rece”, Petrenco continuă să inducă în eroare elevii prin afirmația cum că Stalin poartă responsabilitatea pentru izolarea zonei sovietice de ocupaţie a Germaniei de zonele occidentale. De fapt, astăzi toată istoriografia mondială recunoaşte că vinovaţi de atare lucru au fost americanii şi doar Petrenco trăieşte cu miturile „războiului rece”.

Nu cunoaşte bietul „istoric liberal” nici faptul că „termenul «diplomaţia atomică» a SUA” nu „denumeşte perioada cînd această ţară deţinea monopolul asupra armei atomice şi superioritatea în ceea ce priveşte arsenalul militar nuclear” (p. 108), ci şantajul din partea guvernului american asupra concurenţilor SUA (în primul rînd a URSS) cu posibilitatea aplicării acestei arme. Şi s-a terminat această „diplomaţie” în 1949, cînd Uniunea Sovietică a căpătat arma atomică. La Petrenco însă rezultă că această perioadă a durat pînă la sfîrşitul anilor ’60, atîta timp, cît SUA au deţinut „superioritatea în ceea ce priveşte arsenalul militar nuclear”.

Tot aici Petrenco scrie că URSS „a contribuit substanţial la victoria revoluţiei comuniste în China”. Şi are dreptate, dar aceasta-i doar o parte de adevăr. Partea leului din contribuţia sovietică a constituit-o transmiterea comuniştilor chinezi a armamentului Armatei din Guandun. În anii 1946-1949 SUA i-au acordat ajutor lui Jiǎng Jièshí (Chiang Kai-shek) în sumă de 18 mlrd de dolari – cu 4,5 mlrd mai mult decît Europei conform „planului Marshall” şi de circa 30 de ori mai mult decît suma ajutorului sovietic (inclusiv costul armamentului Armatei din Guandun) oferit lui Mao.

Sărmanii liceeni… Dar nu-i nimic, doar Ghimpu afirmă la toate colțurile, că anume el este purtătorul adevărului istoric. Și îl va corecta pe fostul său adjunct. Sau poate Petrenco îl învață pe Ghimpu istorie?  Ori poate doamna Vitalia îl învaţă pe dl profesor  încă de pe vremea cînd ambii, fiind pe o listă electorală, au candidat la funcția de Președinte și Prim-ministru al Republicii Moldova?

Nicolae Pascaru

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load