Despre „istoricul nr. 1” din R.M. – un „cultivator” de valori europene

Despre „istoricul nr. 1” din R.M. – un „cultivator” de valori europene

Pentru „patrioţii" noştri, susţinători ai „ideilor măreţe" ale „martirilor neamului" Antonescu & Hitler, „unionismul" este nu doar punctul terminus, ci o metodă ideologică de a incita tineretul la activităţi distructive şi, în calitate de „salvatori naţionali", să ajungă la cîrmuire.


În contextul analizei „producţiei ştiinţifice" ale anumitor membri ai „comisiei Ghimpu", considerăm necesar să examinăm şi unele „lucrări ştiinţifice" la istoria „naţională" (care sînt recomandate liceenilor în calitate de materiale suplimentare) ale dlui Anatol Petrenco, fost Preşedinte al Asociaţiei istoricilor din Republica Moldova, la timpul său fondatorul şi unul din liderii Mişcării „Acţiunea Europeană" (declarată o forţă anticomunistă) candidat din partea acestei „mișcări" la funcția de Președinte al, R.M. şi autor al unor manuale de istorie universală contemporană.


Vom mai vedea ce fel de anticomunişti sînt aceştia... Poate şi anticomunismul lor e de conjunctură? În orice caz, dacă ne amintim că pînă mai ieri-alaltăieri unii democraţi care „pledează pentru adevărul ştiinţific"şi „valorile europene" încălzeau cu drag în dreptul inimii un carneţel cu chipul lui Ilici şi culoarea lui nu le împăienjenea vederea, atunci îţi dai seama ce fel de anticomunişti sînt ei. Iar în 1989 (erau „timpuri grele şi periculoase" pentru o fire atît de sinceră şi liberă cum e Petrenco, iar de grafia latină „nu era nici vorbă" prin Moldova), şi nu în depărtatul 1937, liderul „necompromisei" organizaţii politice mai scria cărţi care erau „model de interpretare comunistă, sovietică": „Петренко А.М. Дезволтаря сочиал-економикэ ши политикэ а цэрилор сочиалисте ын аний 70-80. Курс де лекций пентру студенций факултэций де историе. Кишинэу, Университатя де Стат «В.И. Ленин», 1989". E drept că apare rezonabila întrebare: cui mai preda Petrenco în 1989 lecţii despre „dezvoltarea ţărilor socialiste", dacă anume în acel an socialismul cădea vertiginos în ţările Europei de Est? Probabil că bine preda, dacă ceea ce preda nici nu mai exista.


Plus la aceasta toată lumea ştie că, încă din anii de studenţie dl Petrenco a devenit candidat în membri ai P.C.U.S. Toată lumea ştie ce „patriot român" trebuia să fii ca să „meriţi cinstea" de a fi primit candidat în partid de pe băncile studenţeşti. Şi tovarăşul Petrenco Anatolii Mihailovici a meritat-o! Dacă cineva nu crede aducem probe din „Характеристика-рекомендация студента V-го курса исторического ф-та КГУ Петренко А.М.":


„...За время учебы избирался членом комсомольского бюро группы, профоргом группы. Все общественные обязанности выполнял добросовестно, являлся инициатором многих начинаний в группе... Удачно совмещал учебу с общественной работой... Он является участником Всесоюзной научной студенческой конференции, посвященной 110-летию со дня рождения В.И. Ленина. За участие в этой конференции был отмечен благодарностью... Комитет комсомола рекомендует товарища Петренко Анатолия Михайловича для вступления кандидатом в члены КПСС". Mai sînt întrebări? Putem doar adăuga că şi toate celelalte instanţe l-au recomandat pe tovarăşul Petrenco A.M. şi în 1981 el, în sfîrşit şi-a atins obiectivul – devine şi membru deplin al slăvitului Partid Comunist al Uniunii Sovietice. Şi cu cîtă mîndrie semna el la 19 mai 1988 în „Literatura şi Arta" că e membru al PCUS încă din acel an.


După absolvirea facultăţii tovarăşul Petrenco A.M. a fost lăsat la catedră (de asemenea semn de mare încredere a tovarăşilor) pentru a le preda studenţilor adevăruri despre aceea cum luptă comuniştii din lumea capitalistă pentru fericirea oamenilor muncii şi cum tot felul de liberali îi mint permanent şi-i trădează pe bieţii muncitori şi ţărani. Şi ce credeţi? Anatolii Mihailovici a făcut faţă excelent sarcinii şi a fost trimis la aspirantură în capitala Imperiului răului – chiar în bîrlogul „diavolului roşu" (pe atunci pentru toţi ceilalţi aceasta se putea întîmpla doar căpătînd încrederea KGB-ului. Însă, subliniem în mod special – în Anatolii Mihailovici KGB-ul nu avea deloc încredere, ştiindu-l drept un adevărat liberal şi patriot român care fiind om amabil şi bine educat, ferească Domnul nici nu bănuia, ca se poate bate respectuos la uşile şefilor: stuk-stuk-stuk!?!).


Dar iată că pe la sfîrşitul anilor '80 bat alte vînturi politice şi nu apucă bine cocoşul a treia oară pe gardul socialismului în demolare că tov. Petr(enco) se dezice de sfînta învăţătură comunistă. Întoarce cozorocul cu steluţă aşa, şmechereşte, mai la ceafă, pune carneţelul de partid la naftalină şi... lupul păru-şi schimbă...


Aşa, spre exemplu, cînd în august 2002 a fost creată Comisia naţională pentru elaborarea concepţiei de predare-învăţare a istoriei în Republica Moldova, Anatolii Mihailovici a fost printre primii (de rînd cu domnul D. Dragnev etc.) care a intrat în componenţa ei şi în calitate de preşedinte al Asociaţiei istoricilor a lucrat eficient şi productiv pînă cînd această comisie nu şi-a încetat activitatea. Pentru aceasta toţi părtaşii statalităţii moldoveneşti îi sînt recunoscători D-lui, căci dl profesor n-a scăpat nici o şedinţă. Datorită poziţiei civice active, manifestate de dl A. Petrenco (şi de dl D. Dragnev – pe atunci directorul Institutului de Istorie) activitatea acestei Comisii a fost legitimată nu numai în ochii opiniei publice din republică, ci şi în faţa Consiliului Europei, fiindcă în ea au fost reprezentate toate opiniile existente în Moldova vizavi de predarea istoriei în şcoală.


Încă o dată aducem mulţumiri din suflet multstimatului „anticomunist" şi „antimoldovenist" Anatolii Mihailovivci pentru aceasta. Acum toţi pot să se convingă că nu degeaba cu atîta mîndrie informa dumnealui la 19 mai 1988 opinia publică prin intermediul ziarului „Literatura şi Arta" că este comunist din 1981! Cum să nu-l credem?! Mai mult decît atît, pentru serviciile acordate guvernării comuniste prin participarea fecundă în componenţa Comisiei naţionale, în iunie 2003 a devenit membru al delegaţiei moldoveneşti care a plecat la Braunsveig (cu toate că nu era autor de manuale de istorie a românilor). Şi aceasta încă nu-i totul, deoarece peste un an sau doi a devenit preşedintele Consiliului specializat de susţinere a tezelor la istoria universală, consiliu aprobat prin decizia puterii comuniste. Sîntem convinşi că comuniştii au făcut o alegere bună – era şi rămîne un om de nădejde şi în plan moral a avut tot temeiul să-i învinuiască pe frontişti în colaboraţionism cu comuniştii.


Şi cum îşi închipuie aceşti salvatori de neam rostul formaţiuniunii sale? De fapt răspunsul îl găsim tot la „istoricul Anatol Petrenco". Iată ce spune el în acest sens în unul din interviurile sale, plasat pe Internet: „Cu regret, in R. Moldova nu exista un partid unionist, cu o obtiune unionista clara".


Deci, „fraţi-europeni", ce mai umblaţi voi cu fel de fel de „idei democratice", cu „contribuţii la depăşirea crizei politice" şi alt fel de „potenţial [intelectual]", că în realitate scopul vostru este „pregătirea tuturor condiţiilor necesare pentru aderarea R. Moldova", unde credeţi că?.. Corect, „la structurile" (dar mai exact la ţîţa) patriei-mume României Mari! Dacă nu credeţi, mai reveniţi o dată la răspunsurile lui Petrenco din Internet: „Aş fi vrut să cred că R. Moldova, ca stat independent, va avea viitor. Realitatea, insă, nu permite sa credem astfel. In perspectivă urmează a fi cautate noi cai de solutionare a viitorului nostru, cea mai eficace fiind Unirea cu România". Dacă şi aceasta vi-i puţin – poftim o altă expresie de-a dlui Petrenco: „Integrarea R. Moldova în structurile euroatlantice cu România şi prin România" (Gazeta Liberă, 9 februarie 2006). Oare nu din astă cauză a nimerit Petrenco în rîndurile „comisiei Ghimpu"?!


Dar cum îşi văd „pro-europenii" contribuţia lor „la depăşirea crizei politice, economice şi sociale din RM"? Şi la acest rebus găsim răspuns în opera dlui A. Petrenco, savant „obiectiv şi nepărtinitor". Unde? Are Petrenco recete eficiente de soluţionare a problemelor „economice şi sociale". El ne descrie cu satisfacţie viaţa fericită a evreilor din ghetourile fasciste, organizate de Ion Antonescu. Iată ce scrie acest „onorabil „democrat", „savant notoriu", şi „euro-integraţionist": „În ghetou s-a făcut o piaţă de alimente şi o brutărie, care sînt bine aprovizionate. Cu cele ce se găsesc în ghetou evreii sînt mulţumiţi... În general evreii sînt mulţumiţi de regimul în care se găsesc şi pun speranţa în Conducătorul Statului că le va normaliza situaţia după aceea a evreilor din ţările ocupate de germani" (Petrencu A. Basarabia în al doilea război mondial, p. 167). Lucrurile sînt prezentate astfel, de parcă în ghetouri n-a fost foame, frig, boli, bătaie, batjocură, moarte violentă în masă şi alte grozăvii. Mai mult ca atît, deţinuţii încă mai nutreau „speranţă în Conducătorul Statului".


În continuare „cercetătorul" nostru, desigur „obiectiv şi nepărtinitor", scrie că în ghetoul din Chişinău, „graţie măsurilor economice şi sanitare situaţia evreilor s-a îmbunătăţit, iar starea de spirit a evreilor este mulţumitoare, avînd în ghetou piaţă de zarzavat, brutărie, spital şi două restaurante". Citind toate acestea, apare rezonabila întrebare: ce mai vroiau şi „jidanii" ăştia dacă chiar şi restaurante aveau?!


Extraordinar, la ce grad de falsificare brutală se poate ajunge! Şi aceasta este teza de doctor habilitat în istorie a domnului Anatol Petrenco... Credem că este unicul caz în întreaga Europă postbelică, cînd pentru o „operă" de esenţă nazistă cuiva i se oferă titlul ştiinţific de doctor habilitat în istorie... Şi, din păcate, acest grad ştiinţific a fost acordat de Universitatea de Stat din Moldova, care este considerată leagănul ştiinţei şi educaţiei moldoveneşti... Dar şi aceasta i se pare puţin lui Petrenco – în baza unui astfel de bagaj el a creat un „partid pro-european" şi deja „soluţionează" problemele „economice şi sociale din RM", „creează condiţii pentru buna funcţionare a economiei libere" şi demască crimele regimului comunist din Moldova.


„Savantul" ne mai informează că „evreii din ghetouri şi lagăre, apţi de muncă, erau întrebuinţaţi la diverse munci edilitare. Pentru munca prestată organele ce angajau muncitori evrei erau obligate a le plăti 25 lei pe zi". Într-adevăr, „jidani obraznici": bani primeau, lucrul era uşor, ce le mai trebuia?! Nu-i aşa, dom' Petrenco? Însă şi la această întrebare profesorul are răspuns. El ne lămureşte că era „foarte mic numărul de persoane apte de muncă din rîndurile lor, majoritatea evreilor fiind femei, copii, bătrîni neputincioşi" şi din cauza aceasta „deveniseră o povară pentru bugetele locale dezechilibrate de război" (Ibid., p. 168).


Bravo, domnule Petrenco! Iată aici eşti sincer. De-a cui pomană mai trebuie hrăniţi toţi aceştia, dacă folos de la ei nu mai era! Într-adevăr, trebuie să te debarasezi de o asemenea povară... Mai ales că şi „autorităţile locale cereau rezolvarea grabnică a chestiunii date" (Ibid., p. 169), iar din cauza unor oarecare „jidani", cum spunea I. Antonescu, nici „românii nu se puteau hrăni" (A.N.R.M., f. 706, inv. 1, d. 568, p. 166). Şi s-a luat decizia, cum s-ar zice, „la solicitările clasei truditoare"... Încă o dată, bravo, domnule Petrenco! Pentru o aşa concluzie profundă ai meritat, în sfîrşit, să devii PETRENCU!! Şi chiar meriţi să devii în sfîrşit, liderul unui partid „pro-european".


Mai e încă un aspect necesar şi obligatoriu al vieţii politice – a spune adevărul şi a fi competent. Dar cum stau lucrurile la Petrenco? De fapt, tot de la el aflăm răspunsul prin acelaşi Internet: „Cred că un istoric care susţine un neadevăr şi o face conştient, se aseamănă unui falsificator de bani şi ar trebui să fie pedepsit ca şi falsificatorii de monede". Foarte corect, domnule ex-vicepreşedinte al Mişcării „Acţiunea Europeană". Citind aşa ceva chiar că ne-am arunca să depunem cereri şi să intrăm în componenţa partidului dumneavoastră „pro-european", deoarece şi noi am vrea în Europa şi de asemenea sîntem pentru pedepsirea acelor istorici şi politicieni „care conştient susţin neadevăruri" şi credem şi noi, păcătoşii, că aceştia „ar trebui să fie pedepsiţi ca şi falsificatorii de monede".


Dar... iartă-ne Doamne, bine că am observat la timp că şi unii care „acţionează pro-european" de asemenea se aseamănă cu „falsificatorii de monede". Nu ne credeţi? Degeaba... V-o demonstrăm fără a pleca departe. Cu acest ţel, cititorului şi viitorului membru al „Acţiunii Europene", îi recomandăm să citească măcar şi „Scrisoarea deschisă către Consiliul Europei de la societăţile etno-culturale din Republica Moldova despre starea educaţiei istorice din Republica Moldova" publicată în „Tineretul Moldovei" din 16 octombrie 2003.


Iar noi vom începe de la analiza manualelor şcolare şi a unor „lucrări ştiinţifice" ale dlui A. Petrenco. Drept că acestea conţin zeci şi zeci de greşeli factologice, inepţii conceptuale şi alte „perle" de tipul acelei că hitleriştii au ocupat Extremul Orient sovietic!!! Dacă nu credeţi, cităm cuvînt cu cuvînt: „Войска нацистской Германии... оккупировали... восточные области Российской Федерации" (Всеобщая история. 1914-1996. Кишинэу, 1997, p. 98; Всеобщая история. 1918-2001. Учебник для IX класса. Ştiinţa, 2001, p. 68). Dar aceasta nici cum nu afectează nivelul „intelectual" înalt al dlui „pr. dr. hab.".


Petrenco însă neagă identitatea noţiunilor de „восточные области Российской Федерации" şi „Extremul Orient sovietic", pentru care, supărîndu-se, s-a judecat cu unul din colegii noştri, cerîndu-i recompensă bănească „pentru lezarea onoarei şi demnităţii". Apropo, iniţial Petrenco a cerut 30 de mii de lei. Cuiva i s-a plătit odată numai 30 de arginţi... Departe de noi însă gîndul de a face vre-o comparaţie cu acel nefericit personaj.


Drept că nu numai membrii comisiei anticomuniste, ci chiar şi găinile, şi boii din Extremul Orient sovietic ştiau încă în 1941 că locuiesc în „восточные области Российской Федерации". Sau pe una şi aceeaşi pagină savantul afirmă că nefericita operaţie „Taifun" a fost iniţiată la începutul, în „seredina" şi sfîrşitul lunii septembrie concomitent?! (Всеобщая история. 1914-1996. Кишинэу, 1997, p. 95, 98; Всеобщая история. 1918-2001. Учебник для IX класса. Ştiinţa, 2001, p. 67, 68). Dar mai întrebaţi-l pe profesorul atotştiutor de „linia Curzon", sau de „lend-lease" şi veţi vedea cîte ştie învăţatul „autohton". La moment însă despre „linia Curzon", vom găsi un răspuns mai exact la zimbrii din Belovejskaia puşcia, iar despre „lend-lease" ne vor comunica bizonii americani. Aţi observat, noi nu-i numim pe zimbri şi bizoni boi, să nu se supere de cumva... Vor mai cere recompensă în euro, dolari, zaicici sau poate în arginţi „pentru lezarea onorii şi demnităţii"... de bou. Pardon, de bizono-zimbru. Ei, dar Dumnezeiu cu ei cu boii lui Tramp sau ai lui Lukaşenko, principalul că profesorii moldoveni ştiu carte, cunosc chiar şi geografia, nu numai istoria... Doar au un nivel intelectual... Nu-i glumă, Doamne iartă-ne... Însă, lasă cititorul singur să se descurce.


Acest „notoriu istoric" a fost criticat de mai mulţi specialişti din Republica Moldova şi de peste hotare: I. Levit, E. Sprînceană, S. Nazaria, V. Balan, Gh. Codru, G. Vatav ş.a. Dar puţin folos să-i indici lui Petrenco la greşelile admise: cu o insistenţă de invidiat şi exces de zel el le trece dintr-o ediţie în alta (probabil datorită surplusului de substanţă cenuşie şi mare intelect) şi chiar dacă în unele cazuri le corectează, apoi aceleaşi greşeli, odată corectate, reapar din nou în altă lucrare, mai tîrzie. Astfel, în lucrarea „Istorie universală. Epoca contemporană". Prelegeri. Chişinău 1995" la p. 51 aflăm că „operaţia de cucerire a Berlinului a început la 26 aprilie". Acelaşi lucru se repetă şi în ediţia următoare din 1996 la aceiaşi pagină. Apoi, fiind prieteneşte sfătuit, în următoarea ediţie Petrenco corectează greşeala, indicînd corect că evenimentul a început la 16 aprilie. Dar minune! Deja în manualul său „Istoria universală. Epoca contemporană. Manual pentru casa a XII-a. Chişinău, 2002", la p. 94 iarăşi aflăm că „forţele militare sovietice au început operaţia de cucerire a Berlinului la 26 aprilie". Acelaşi lucru şi cu cifra celor mobilizaţi în anii celui de-al doilea război mondial: iniţial scrie că ea a constituit 11 mln., apoi, ţinînd cont de obiecţiile prieteneşti ale unor colegi (să fim iertaţi că am îndrăznit să-l învăţăm minte pe un aşa „corifeu"), a indicat cifra corectă de 110 mln., iar în ultima ediţie iarăşi, avînd atîta intelect, „a revenit" la 11 mln. Minune! Metamorfoză! Dar ce să-i faci, aşa sînt „savanţii istorici", în veşnică căutare de adevăr. Anume de aceştia Diogene căuta ziua miaza mare cu făclia aprinsă... Nu acolo căuta... Mesta znati nado... Să vină pe la noi, la Chişinău...


Petrenco face nişte „descoperiri" spectaculoase, pentru care poate fi numit nu numai în componenţa unei comisii anticomuniste ci chiar înaintat la Premiul Nobel! Să mai îndrăznească cineva să spună că Petrenco nu-i „descoperitor" în istorie?! Pe o pagină de text cîte 4-5 greşeli! Acest „vestit" profesor poate fi comparat cu însăşi „matuşca-împărăteasa" Ecaterina a II-a, care într-un cuvînt din trei litere făcea patru greşeli: „еще – исчо". Dar nu, de la o vreme încoace, acestea au nume ştiinţific – descoperiri. Aşa e cînd porneşti spre Europa cu un înalt nivel intelectual şi plus la toate mai lupţi cu comunismul.


Ce să-i faci, omul nu numai că cunoaşte bine istoria, nu pur şi simplu „ceva mai binişor decît cei mai slabi studenţi ai săi", ci bine, chiar foarte bine, dacă vreţi, excelent! El singur face istoria, sau o reface uneori. Domnul savant „obiectiv şi nepărtinitor" într-atît de bine ştie istoria că pune semn de egalitate între muncitorii necalificaţi şi lumpen proletari (Petrencu A. Istoria universală contemporană. 1914-1999. Manual pentru clasa a IX-a". Chişinău, 1999, p. 95), sau ne comunică că bancherul american Charles G. Dawes nu era deloc bancher, ci general (Ibid., p. 120), iar la Conferinţa de la Ialta „delegaţia sovietică şi cea americană, în lipsa celei engleze, au semnat un acord secret" (Petrencu A. Istorie universală. Epoca contemporană". Prelegeri. Ediţia a III-a. Chişinău 1996, p. 40; Petrencu A.Istoria universală contemporană. 1914-1999. Manual pentru clasa a IX-a". Chişinău, 1999, p. 177). În realitate însă „delegaţiile sovietică, engleză şi cea americană au semnat un acord secret" cu privire la intrarea Uniunii Sovietice în război contra Japoniei. Dacă cineva nu ne crede, lasă să deschidă culegerile de documente sau orice lucrare ştiinţifică vizavi de problema dată (evident că nici una din ele nu este atît de ştiinţifică ca „lucrările ştiinţifice, obiective şi nepărtinitoare" ale savantului nostru novator) şi se va convinge că Petrenco face nişte „descoperiri" spectaculoase, pentru care poate fi înaintat chiar la Premiul Nobel! Ce mîndrie pentru U.S.M. şi vseia Moldova! Vai de capul nostru! „Halal de aşa profesori!" – a spus-o odată multstimatul Nicolae Costin, veşnică să-i fie amintirea.


Domnule profesor-doctor habilitat, ex-preşedinte al Asociaţiei istoricilor, fost candidat în deputaţi ai Parlamentului Republicii Moldova și ex-pretendent la funcția de Președinte al R.M. – pe atunci nu putea să existe o înţelegere secretă între două delegaţii, fără ştirea celei de-a treia, fiindcă toate cele trei mari puteri urmăreau scopul zdrobirii Germaniei şi Japoniei şi o atare înţelegere sovieto-americană ar fi dus inevitabil la scindarea coaliţiei antifasciste. Şi încă, domnule profesor (mai predaţi încă la facultatea de istorie a U.S.M. un curs special de lecţii pe problemele istoriei celui de-al doilea război mondial?), deschideţi orice culegere de documente consacrată Conferinţei din Crimeea şi sub documentul la care faceţi trimitere veţi găsi trei semnături – ale lui Stalin, Roosevelt şi Churchill (vezi de exemplu: Советско-английские отношения во время Великой отечественной войны 1941-1945 гг. Т. 2, М., 1983, p. 283-284; Советско-американские отношения во время Великой отечественной войны 1941-1945 гг. Т. 2, М., 1984, p. 299-300). Minuni, nu alta! Să mai îndrăznească cineva să spună că Petrenco nu-i „descoperitor" în istorie?! Pe o pagină de text cîte 4-5 greşeli! Dar nu, de la o vreme în coace, acestea au nume ştiinţific – descoperiri. Vorba moldoveanului: „Fa, femeie, de la o vreme în coace, a început să-mi placă, numai limba de găină şi pielea de vacă!" Aşa e cînd vrei în Europa.


Despre lucrul cu izvoarele unul din colegii noştri în una din publicaţiile sale anterioare deja i-a indicat mult stimatului profe­sor. Pentru o celebritate precum se consideră domnul A. Petrenco, este contraindicată atitudinea credulă faţă de tot ce se scrie. Că doar nici o carte nu este unica în domeniul său şi nici nu e Sfînta Scriptură. Considerăm că unui „prof. un. dr. hab. în ştiinţe istorice" nu trebuie să-i amintim despre existenţa la facultatea de istorie a obiectelor de studii „izvoristica" şi „istoriografia", în cadrul cărora aceste lucruri se lămuresc, şi nu numai studenţilor. Nu credem că conducerea Universităţii va cere plată de la „savanţii notorii" pentru nişte cursuri de povîşenii kvalifikaţii. Căci povîşîndu-se, vor face-o tot pentru blaga noastră...


Aşa trudesc savanţii din lucrare în lucrare. Şi toate acestea în realitate ne mărturisesc... ce credeţi? Desigur, despre un nivel intelectual foarte înalt al domnului profesor. Domnule Petrenco, nici un „erou", chiar şi cei pomeniţi în fabulele lui Donici, nu posedă un aşa „intelect" şi forţă de convingere! Nu importă că se confundă aşa fleacuri ca „războiul rece" şi „destinderea". Nu credeţi, stimaţi cititori, că un profesor atît de ştiutor, ex-Preşedintele unei Asociaţii întregi de istorici nu cunoaşte nişte lucruri pe care le ştie oricare elev, ba chiar şi „eroul" din fabulă, sau cel de pe stemă? Atunci deschideţi cartea lui Petrenco „Istorie universală. Epoca contemporană. Prelegeri. Ediţia a III-a. Chişinău 1996" şi la p. 230 veţi citi: „Destinderea situaţiei internaţionale a avut loc la începutul anilor '90". Domnule „istoric", nu mai „descoperi de atîtea ori istoria", căci demult toată lumea ştie că „destinderea situaţiei internaţionale a avut loc la începutul anilor" '70, iar la începutul anilor '90 s-a sfîrşit „războiul rece". Şi bietul „M. Gorbaciov a venit la putere în U.R.S.S." nu „în aprilie 1985" (Istoria universală contemporană. 1914-1999. Manual pentru clasa a IX-a". Chişinău, 1999, p. 276), ci puţin mai înainte.


„Descoperiri" de felul acesta poţi întîlni la Petrenco peste tot. Pe viitor poate vor mai fi şi altele. Le aşteptăm cu nerăbdare. Şi nu te supăra, domnule atît de competent şi proeuropean profesor, cînd îţi indică oamenii la greşeli. Să lăsăm trufia şi să ne corectăm. Şi chiar dacă-l dăm pe cineva în judecată pentru faptul că ne-a indicat erorile, nu face de luat în proces şi soţia (cu atîtea emoţii şi temperament) în calitate de „grupa podderjki" sau „tiajeolaia artileria". Pe timpuri, femeile spartane spuneau că oraşul lor nu are ziduri, fiindcă ele au bărbaţi. Noi, însă, transformăm femeile noastre în ziduri, pentru a ne ascunde. Da, în două mii de ani s-au devalorizat nu numai banii...


Cît priveşte teza despre declanşarea unei campanii de discreditare şi calomniere a persoanei dlui profesor, pe care Petrenco o repetă peste tot, este lipsită de orice temei. Menţionăm în mod special: critica la adresa d-lui nu are nimic cu politica. Discuţiile pe care le-am iniţiat cu domnul A. Petrenco vizează elaborările de specialitate pe care dumnealui le-a conceput şi editat şi care, în mod surprinzător, promovează zeci de erori ştiinţifice şi metodice, iar din punct de vedere al valorilor europene democratice sînt odioase şi inumane. Nimic altceva decît principiul profesionalismului – pentru care vom opta şi în continuare. În acest sens, unul din autorii materialului dat, aflîndu-se în funcţia de vice-ministru al învăţămîntului, direct responsabil pentru editarea manualelor, şi nedorind să fie bănuit de tentativa de a „exclude manualele şi elaborările" dlui Petrenco „din şcoli", le-a promovat şi înaintat spre examinare la Colegiul ministerului. Acest lucru a fost făcut, necătînd la faptul că Comisia de experţi a ministerului (componenţa ei nominală poate fi citită pe pagina a doua a manualului pentru clasa a XII-a) a depistat zeci de greşeli cuprinse în manuscrisul manualului prezentat la concurs. Mai mult decît atît, fiind în funcţia nominalizată, colegul nostru a contribuit chiar la plecarea dlui Petrenco într-o deplasare peste hotarele ţării. Deci, ne mai repetăm: discuţiile iniţiate cu domnul A. Petrenco vizează excepţional elaborările de specialitate ale d-lui şi nu poate fi nici vorba despre „declanşarea unei campanii de discreditare şi calomniere a persoanei" dlui profesor. Noi reieşim din principiul lui Petru I: „Da pusti durosti kajdogo vidna budet!" Şi, cum menţiona tătuca Ivan Krîlov, „esli morda crivaia, na zerkalo ne peniai"...


Însă acum vom continua nu cu examinarea greşelilor lui Petrenco din manuale, ci cu un alt aspect al „creaţiei" dlui profesor: despre „misiunea eliberatoare a armatei române şi celei germane în Basarabia în 1941" şi rolul „pozitiv" al personalităţi lui I. Antonescu (România şi Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial. Chişinău, 1999, p. 56, 57, 58, 60, 64, 84, 95 etc.). Invazia nazistă în URSS este calificată în felul următor: „Armata română, alături de cea germană, a anticipat... atacul bolşevic asupra României şi Germaniei" (p. 49). Această idee nu are nici un argument şi nu este susţinută de nici un istoric serios din lume, inclusiv de nici un istoric german contemporan specialist în domeniu. Părtaşi ai ei sînt doar nişte marginali neonazişti, iar autori – Hitler şi Goebbels. La p. 43 a lucrării pomenite se îndreptăţeşte invazia hitleristă, menţionîndu-se că „războiul germano-sovietic a pus capăt" politicii „demente a unui stat-criminal faţă de populaţia paşnică a unei provincii răpite". Despre crimele hitleriştilor pe paginile lucrării – nici un cuvînt. Nici un cuvînt de acuzare nu întîlnim în lucrarea menţionată nici la adresa alianţei criminale a dictatorilor fascişti Hitler şi Antonescu. Vom întîlni însă o acceptare tacită a lozincilor: „Trăiască Aliaţii Noştri şi Marele Conducător al Germaniei Adolf Hitler!" (p. 59), „Trăiască armata română şi germană!", „Trăiască Regele Mihai şi Cancelarul Hitler!", „Jos jidanii şi comuniştii!" (p. 63) etc. Partizanii, care luptau cu fascismul (şi-i apărau pe „jidani") sînt calificaţi drept terorişti (p. 49, 70). Oare aceasta nu e o solidarizare cu politica fascistă a lui Antonescu, cel mai credincios aliat al lui Hitler? Pe paginile altei lucrări (care serveşte actualmente în calitate de manual pentru studenţii facultăţii de istorie şi a servit mai mult timp şi în calitate de manual de liceu) a aceluiaşi autor ne ciocnim de o atitudine solidară cu nazistul rus şi trădătorul de patrie Vlasov şi „armata lui de eliberare" (vezi: Petrencu A. Istorie universală. Epoca contemporană. Chişinău, 1995, p. 30-31). Aceştia, fiind în slujba hitleriştilor, au săvîrşit (în cadrul unor acţiuni de represalii contra populaţiei paşnice) crime grave împotriva poporului propriu şi ale altor popoare (polonez, ceh, francez etc.). Mai mult decît atît, pe frontul sovieto-german vlasoviştii nici măcar n-au ajuns, fiindcă comandamentul german nu avea încredere în ei. Ei au fost folosiţi doar pe Frontul de Vest, în luptele contra anglo-americanilor. Probabil apărau democraţia?! În ţările occidentale, astfel de „eroi" ca Vlasov, care au colaborat cu ocupanţii, după război au fost judecaţi şi mulţi din ei executaţi: de exemplu Quisling în Norvegia sau Laval în Franţa.


O altă teză a dlui Petrenco: „Regimul lui Ion Antonescu a fost o dictatură modernă, tolerantă faţă de opoziţia democratică" (Vezi: Petrencu A. Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944. Chişinău, 1997, p. 395; Petrencu A. România şi Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial, p. 31). Dar ce ne facem cu sutele de mii de oameni exterminaţi din ordinul lui Antonescu? Poate sub steagurile lui Hitler şi Antonescu ne va duce Petrenco în Europa? Oare ce-ar zice cei 54 mii de copii, femei şi bătrîni evrei împuşcaţi sau arşi de vii în decembrie 1941 lîngă Bogdanovka din ordinul personal al acestui călău „modern, tolerant şi democrat"? Ori îi lăsăm în pacea Domnului „în numele democraţiei şi luptei cu comunismul"?


Ascultaţi ce scrie acest pro-european: „conducerea militară antonesciană a avut motivele ei de luare a unei atitudini negative faţă de evreii din Basarabia" (Petrencu A. Basarabia în al doilea război mondial, p. 163). Conform opiniei acestui „istoric", genocidul a sute de mii de oameni înseamnă în limba română „luare a unei atitudini negative"! Ori aşa se zice dacă vreai în Europa? În legătură cu atare afirmaţie, publicistul englez Rafal Pancovski scria următoarele: „Această «atitudine negativă» nu era altceva decît exterminarea nemiloasă a populaţiei evreieşti de către fasciştii români" (Панковски Рафал. Молдова: Железная гвардия возвращается! // Независимая Молдова, 16 июля 2004 г.).


„A fost vorba, continuă autorul nostru «nepărtinitor», de a) comportamentul şi faptele românofobe ale mai multor grupuri de iudeo-comunişti în timpul ocupării Basarabiei de către sovietici; b) acţiunile mai multora dintre ei în timpul dominaţiei bolşevice în Basarabia (iunie 1940 – iulie 1941), cînd s-au angajat plenar în sovietizarea acestei provincii româneşti; c) comportarea multora din ei în timpul operaţiunilor militare din iunie şi iulie 1941, adică – lupta armată deschisă împotriva forţelor militare ale Puterilor Axei" (Petrencu A. Basarabia în al doilea război mondial, p. 163). După cum vedem, Petrenco reproduce întreg „sistemul de argumentare" nazist pentru îndreptăţirea exterminării în masă a populaţiei paşnice. De parcă copiii, femeile şi bătrînii au „luptat deschis împotriva forţelor militare ale Puterilor Axei"... Dar poate anume aşa e metoda „pro-europenilor" de „apărare a drepturilor şi intereselor fundamentale ale populaţiei"?


Planuri analogice erau urzite de către „conducător" şi contra cetăţenilor Moldovei de altă origine etnică. Astfel, la şedinţa guvernului din 26 februarie 1942 Antonescu a declarat că mai sînt şi „ceilalţi minoritari, de care vrem să scăpăm: ucraineni, polonezi, bulgari, găgăuzi, toate liftele acestea care sau aşezat în Nordul şi Sudul Basarabiei" (ANRM, f. 706, inv. 1, d. 566, p. 54). „Eu sînt de asemenea pentru migrarea populaţiei ucrainene... Nu mă interesează dacă vom intra în istorie drept barbari... Dacă e nevoie, împuşcaţi din mitralieră" (Молдавская ССР в Великой Отечественной войне Советского Союза 1941-1945 гг. Сборник документов и материалов. Т. II. Кишинев, 1976, p. 35). Dar cum să înţelegem eliberările din serviciu a tuturor neromânilor, efectuate de administraţia militaro-fascistă română în 1941 şi pe care profesorul-umanist Petrenco le aprobă (vezi: Petrencu A. România şi Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial, p. 87). Însă în sec. al XXI-lea acestor fenomene li se spune „epurări etnice".


Să-i mai amintim dlui Petrenco despre unele „fapte glorioase" ale lui Antonescu. Spre deosebire de Basarabia şi Bucovina de Nord, Transnistria formal nu intra în componenţa statului român. Însă în mersul războiului contra U.R.S.S. anexarea ei a devenit unul din principalele scopuri ale politicii clicii fasciste a lui I. An­tonescu. „Nu este un secret, că eu nu sînt dispus să mai dau din mînă ce am luat. Transnistria va deveni o provincie românească, o vom face românească şi vom scoate de acolo pe toţi străinii... Noi trebuie să deschidem spaţiu pentru români, pentru că românii nu se pot hrăni" (ANRM, f. 706, inv. 1, d. 568, p. 166). Exterminarea cetăţenilor paşnici ai Moldovei fără deosebire de apartenenţa lor naţională se realiza în cadrul politicii de „românizare şi colonizare". Cum se menţiona într-un raport oficial al Cabinetului militaro-civil pentru administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei, „drept sarcină cardinală a politicii guvernului constituie românizarea provinciilor recucerite". I. Antonescu, la deja menţionata şedinţă de guvern de la 26 februarie 1942, spunea: „Interesul ţării şi al meu este ca toţi cei care vor să plece, să-i las să se ducă, pentru că vreau să reconstitui masa curată a neamului românesc şi să scot cu pieptenele des pe toţi străinii din Ţara Românească" (ANRM, f. 706, inv. 1, d. 566, p. 51).


Însă degeaba vor încerca elevii să afle despre aceste crime din lucrările lui A. Petrenco, de pe paginile cărora se face de fapt o tentativă de reabilitare a acestui călău nazist. În acest context cunoscutul publicist şi om politic român E. Mezincescu menţionează: „O civilizaţie a jafului, a deportărilor şi asasinatelor organizate, iată la ce visează cei care pledează azi pentru reabilitarea lui Ion Antonescu şi pentru trecerea lui în rîndul eroilor şi martirilor neamului!.. Dacă anumita presă şi anumitele foruri civice, care militează pentru reabilitarea şi canonizarea lui Antonescu vor avea, în final, cîştig de cauză, succesul acesta va trebui să devină punctul de plecare pentru reabilitarea în bloc a lui Hitler şi Himmler.., pentru anularea verdictului Tribunalului de Nürnberg... Pentru parlamentarii români, care împărtăşesc aceste orientări, ar fi o ocazie unică să-şi facă intrarea în Parlamentul european... cu un proiect în sensul celor de mai sus.., în pasul triumfal al batalioanelor de asalt naziste şi al legionarilor autohtoni, îmbrăcaţi în odioasele cămăşi verzi ale jafului, dezmăţului şi asasinatului organizat" (Mezincescu E. Mareşalul Antonescu şi catastrofa României. Buc., 1993, p. 116, 123). Domnul Petrenco (dar poate Petrencu, că aşa e mai patriotic, mai româneşte şi mai europeneşte?) de asemenea vrea în Europa „în pasul triumfal al batalioanelor de asalt naziste şi al legionarilor". Dar cum rămîne cu „reabilitarea în bloc a lui Hitler, Himmler" şi Antonescu? Anulăm verdictul Tribunalului de Nürnberg? Atunci poate revizuim şi rezultatele celui de-al doilea război mondial?!


Şi încă despre un moment nu putem trece cu tăcerea. Este vorba de interpretarea rolului evreilor în anii celui de-al doilea război mondial în „operele ştiinţifice" a „istoricului nr. 1" din R. Moldova. O vom face cu cuvintele cunoscutului istoric moldovean de origine evreiască, actualmente locuitor al New-Yorkului, I. Levit: „Este destul să facem cunoştinţă cu metoda lui A. Petrencu vizavi de selecţia faptelor în procesul argumentării tezelor sale, pentru a ne convinge în falsitatea flecărelii lui despre «caracterul ştiinţific» şi «obiectiv», refuzul de la «antisemitismul xenofob», care chipurile îi sînt specifice lucrărilor lui. El categoric respinge documentele şi materialele" care nu-i convin (Левит И. Холокост в Бесарабии в кривом зеркале господина Петренку. Кишинев, 1999, p. 2), „ignorează completamente lucrările acelor istorici români care apreciază negativ politica lui Antonescu şi acuză iudofobia Fuhrer-ului român, şi de asemenea operele despre Holocaust, inclusiv în limba română, ale autorilor străini, publicate în S.U.A., Anglia, Israel. Sufletul lui Petrencu simpatizează altor autori ai căror broşuri, editate în anii regimului fascist, sînt îmbibate din fir în păr de spiritul antisemitismului şi aveau menirea să instige în sînul mulţimii inculte ura faţă de evrei şi să creeze o atmosferă prielnică pentru soluţionarea în spirit nazist a «problemei evreieşti»". (Ibid., p. 3).


„Petrencu a mobilizat tot ce a găsit în literatura antisemită pentru a arăta: evreii erau «coloana a cincia» ce acţiona în spatele armatei române, erau agenţi sovietici care-i trădau pe patrioţii români, ei se uneau în bande de hoţi şi ucigaşi, pîngăreau bisericile creştine, acesta-i un neam mîrşav şi trădător etc. Dl Petrencu reproduce în cartea sa fără echivoc întreaga retorica antisemită din literatura fascistă şi naţionalistă, şi o prezintă în calitate de adevăr în ultima instanţă. Însă trebuie să fim obiectivi, în unele cazuri în lucrarea lui figurează în lumină negativă şi alte «minorităţi etnice» din Basarabia, dar pe fonul evreilor ei par foarte palizi în poziţia lor duşmănoasă faţă de tot ce-i românesc" (Ibid., p. 4-5). „Povestea sa el şi-o construieşte în aşa fel încît cititorului nu-i rămîne decît să gîndească: dacă ceva a şi generat antisemitismul, cauza este în însăşi comportamentul evreilor" (Ibid., p. 8). Scopul dlui Petrenco, în opinia lui Levit, „constă în tendinţa de a reabilita dictatura lui Antonescu, a o prezenta în culori roze.., faptele despre crimele lui Antonescu şi complicii săi Petrencu le ascunde de la cititor" (Ibid., p. 14, 20).


În lucrările lui Petrenco, consacrate guvernării antonesciene, în afară de aprecieri pozitive şi aprobare a activităţii acestei dictaturi altceva nu întîlneşti. Deci Petrenco acceptă politica lui Antonescu. De altfel, mareşalul I. Antonescu, nu o dată a accentuat că educaţia patriotică impune insuflarea sentimentului de ură faţă de „duşmani". În acest sens, la 8.IV.1941 la şedinţa Consiliului de Miniştri el mărturisea: „Aşa am crescut eu, cu ură împotriva turcilor, jidanilor şi ungurilor. Sentimentul acesta de ură împotriva duşmanilor patriei trebuie împins la ultima extremă" (Evreii din România între anii 1940-1944. Vol. I, p. XXXVI). Cu toate că din ordinul „conducătorului" au fost exterminaţi circa 600 mii de evrei, liderul nostru „pro-european", scrie că „regimul lui I. Antonescu n-a fost un regim fascist " (Petrencu A. Basarabia în al doilea război mondial, p. 111, 176).


Dar totodată Petrenco & K0 nu trebuie să uite că într-un şir de ţări-membre ale UE (Germania, Austria, România etc.) nerecunoaşterea Holocaustului se consideră crimă penală. Deci, nu trebuie de uitat că imediat după ce Petrenco ne va conduce în Europa, primul care va fi închis în puşcărie va fi însăşi... Fiind băiţi pricepuţi, membrii „comisiei Ghimpu" înţeleg despre ce-i vorba!


Efectul acestei „educaţii" de satanizare a minoritarilor conlocuitori şi a popoarelor vecine, expuse în manualele de istorie a românilor şi în unele „lucrări ştiinţifice", nu poate să nu contribuie la formarea unei stări emoţionale pline de ură şi dorinţă de răzbunare împotriva „liftelor" şi „lepădăturilor" care, aflate pe pămînt românesc, „au adus atîtea prejudicii" poporului român. Copilul, aflat într-o stare psihologică deosibită, fără o cultură politică şi istorică pentru a şti dacă această imagine a „migranţilor" corespunde realităţii, nu poate să nu-şi însuşească „concepţia" xenofobă despre natura diabolică a „alogenului venetic".


Oare toate acestea educă tînăra generaţie în spiritul valorilor democratice europene, cultivă toleranţa şi spiritul de colaborare dintre popoare? Sîntem convinşi – sub steagul antonescian, naţionalist şi xenofob în Europa nu sîntem aşteptaţi. Dacă-i aşa, trebuie să ne conformăm la valorile europene şi-i nevoie s-o începem cu reformarea învăţămîntului istoric, adică să introducem şi în republica noastră cursul integrat de istorie cum s-a făcut deja în Germania, Franţa, Polonia, Olanda, Ţările Baltice şi în multe alte ţări, inclusiv România.


Mai ales că în sensul influenţelor spirituale şi culturale reciproce poporul Moldovei are tradiţii de secole şi acest lucru îl putem urmări în baza exemplului înaintaşilor noştri, fiind mîndri de ei: Ştefan cel Mare – după căderea Constantinopolului Moldova a rămas unică ţară ortodoxă independentă din Europa şi în asemenea condiţii domnul ei şi-a asumat de facto responsabilitatea de protector al creştinilor ortodocşi din întreg sud-estul Europei. Mănăstirile din Grecia, Bulgaria, Serbia pe parcursul a mai multor secole primeau sprijin material din Moldova, iar credincioşii ortodocşi îşi găseau azil pe pămîntul nostru; marii cărturari moldoveni Miron Costin, Petru Movilă, Nicolae Milescu Spătaru, Dimitrie Cantemir, Ion Neculce, Antioh Cantemir şi alţii, fiind fii ai pămîntului moldav, erau în acelaşi timp şi un produs al culturii europene, oameni care au contribuit şi spre binele ţărilor vecine; nu putem uita de clasicii literaturii noastre din sec. al XIX-lea, dar nici de unii ruşi care au creat în ţinutul nostru – Alexandr Puşkin, Nicolai Pirogov, sau de fiii Moldovei – Alexei Şciusev, Nicolae Dimo, Nicolae Donici, Nicolai Zelinski, Lev Berg, Ion Druţă, Anton Rubinştein, Eugeniu Doga, Naum Kleiman, Emil Loteanu, Sofia Rotaru, Ion Suruceanu etc.,– înaintaşi ai culturii şi ştiinţei ruse şi sovietice din secolele XIX-XXI. Iată aceşti oameni şi mulţi alţii constituie fondul de aur al trecutului şi prezentului nostru, indiferent de apartenenţa lor naţională sau socială. Cu ei noi ne mîndrim şi cu ei „vom intra în Europa". Cu ei, domnilor Petrenco & Kº şi nu cu Antonescu şi istoria românilor, interpretată în spirit nazist.


Este în egală măsură respingătoare şi inacceptabilă orice poziţie extremistă. Acest lucru urmează să-l înţeleagă toţi. Evident, ar fi o crimă să ne întoarcem la dogmele staliniste ale istoriografiei sovietice. Dar n-au ieşit din „mantaua tovarăşului Stalin" nici unii istorici de orientare „unionistă", „obiectivi şi nepărtinitori", care şi-au „schimbat blana, dar nu şi năravul" totalitar. În acest context, deja s-au facut tentative de declanşare a unui nou val de isterie, iniţiate de către cei, care se consideră purtători ai adevărului în ultima instanţă. Din partea unor „democraţi proeuropeni" au fost făcute chiar propuneri de a reforma conform bunului lor plac Academia de Ştiinţe care nu susţine „ideile" lor de „unire a Basarabiei cu Patria-mumă România mare" şi de a-i lipsi pe unii istorici de gradul de membru-corespondent al AŞM sau de gradul de doctor în istorie pentru că nu acceptă aiurelile naţionaliste „unic-ştiinţifice". Vom aminti cititorului, că astfel de încercări au avut sorţi de izbîndă în alte timpuri şi în alte locuri: „marele democrat proeuropean" A. Hitler l-a lipsit pe „alogenul" şi „migrantul" A. Einstein de gradul de academician şi la izgonit din ţară, pentru ca acesta să nu „spurce puritatea neamului".


Şi în final dorim să subliniem în mod special: noi nu avem nimic personal contra dlui A. Petrenco & K0 şi recunoaştem dreptul lor de a organiza şi crea partide şi comisii. Însă la moment nu putem crede că acestea sînt democratice, pro-europeane, „necompromise" şi „capabile să completeze vacuumul politic" ori să „destăinuie adevărul ştiinţific". Dimpotrivă, judecînd după „bagajele" dlui Petrenco, apare o întrebare firească: în care Europă doresc să ducă electoratul moldovean – în cea a anilor '30 – '40 cu milioane de victime omeneşti sau în cea a sec. al XXI-lea, liberă de xenofobie, prejudecăţi şi pretenţii teritoriale?

Sergiu Nazaria, Iosif Belous, Grigore Vatav, Ion Catîrău, Sergiu Rață


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load