Transnistria stiri: 1396
Eurovision stiri: 502

Elena Voloșanca și paginile necunoscute din istoria Moldovei. Partea a IV-a

4 dec. 2019,, 18:08   Analitică
14234 1

Continuăm studiul privind soarta principesei moldovene Elena, fiica lui Ștefan Cel Mare, cunoscută în Rusia cu numele de Voloșanca.

Nu o periferie, ci un bastion al lumii creștine

Despre Elena Voloșanca nu s-a scris foarte mult. Face impresia că se dorește expres tăinuirea esenței acestei principese și a esenței puterii Țării Moldovei în acea perioadă istorică. Noi ne-am obișnuit să percepem Moldova ca pe un stat mic la periferia civilizației europene. Însă nu întotdeauna a fost așa. Pe timpul domnitorului Ștefan, de tronul Moldovei depindea de Transilvania. El a luat Bucureștiul și a înscăunat acolo oamenii săi. În 1497 el a distrus planurile de divizare a Moldovei, urzite de regii Poloniei și Ungariei, și a învins armata poloneză în Codrii Cosminului. Pristolul papal îi propunea titlul de rege, dar Ștefan a refuzat politicos și a declarat că, din mila Domnului, el este stăpîn și domnitor al acestui pămînt. Prin crearea unei oști puternice din țăranii liberi care aveau în proprietate terenuri - răzeșii, susținută și de detașamente cavalerești, el a pus bazele viitoarelor victorii ale oștimii moldovene, victorii care au făcut ca toate dinastiile europene să vorbească cu admirație despre puternicul stat moldovlah din estul Europei.

Țara din care a sosit în Rusia principesa moldoveană era în acea perioadă unul dintre statele cu cea mai dinamică dezvoltare în Europa de Est. Ambasadorul rus diaconul Curițin, în timp ce traversa Moldova, a fost mirat de nivelul de trai de pe acest teritoriu. Și chiar era de mirare. În acea perioadă Moldova nu era un simplu grănicer al Europei, ea era ultimul principat care a încercat să salveze rămășițele Imperiului Bizantin și moștenirea bizantină, bastionul creștinătății.

Bătălia rămasă în istorie


Dar despre aceasta - mai tîrziu, acum să observăm următorul fapt. Știința istorică britanică a numit una dintre bătăliile, în care a biruit Ștefan cel Mare, cea mai mare victorie a creștinilor asupra turcilor pe parcursul tuturor secolelor de confruntare a lumii creștine cu Poarta Otomană. Este vorba despre bătălia de la Rakov în a.1475, care în istoriografia moldovenească și cea română poartă numele de bătălia de la Vaslui. Eroismul oștirii moldovene și a domnitorului Ștefan i-a uimit pe contemporani și mai continuă să-i uimească pe istoricii autohtoni și pe cei străini. Cu regret, mulți dintre contemporanii și conaționalii noștri uită despre această mare bătălie, care a fost un Borodino medieval, dar noi trebuie să o ținem minte! Iată ce scrie despre aceasta cunoscutul istoric englez Nevill Forbs în fundamentala-i lucrare ”Istoria Balcanilor”: ”Pe parcursul a 47 ani (1457-1504) domnitorul Ștefan III cel Mare a luptat pentru independența Moldovei. În 1475, pe rîul Rakov el a distrus armata osmană: această victorie este considerată cea mai mare dintre cele obținute vre-odată în lupta creștinătății contra islamului”. Incredibil, dar în țara noastră nimeni nu a apreciat așa de înalt contribuția lui Ștefan la tezaurul istoriei militare a lumii, însă Poarta Otomană secole în șir a fost superputerea medievală și în Europa, și în Asia. Chiar și azi această apreciere trezește invidia istoricilor din țările noastre frățești, dar acesta este adevărul și el nu poate fi șters din analele istoriei, din paginile gloriei poporului moldovenesc și a marilor săi conducători.

Aceste fapte ar trebui să le țină minte ”patrioții” care fug din țară și cu orice ocazie o numesc ”decantor”. Căci cel care nu prețuiește măreția trecută a țării nu este capabil să construiască măreția ei viitoare. Conaționalii noștri și vecinii care ne reproșează micimea și lipsa de valoare trebuie să cunoască aceste fapte istorice. Căci ele fac parte din evenimentele care au salvat Europa de violența dușmanilor și pentru ani în șir, poate chiar pentru secole, au îndepărtat ocuparea și degradarea Europei de Est. Noi vorbim despre două mari bătălii – cea de la Vaslui și cea din apropierea Vienei, în care polonezii i-au învins pe turci, dar și-au lăsat pe cîmpul de luptă întreaga șleahtă, toți cavalerii, după care a și început degradarea și căderea statului polonez. Ambele bătălii sînt mărețe, dar cea de la Vaslui este mai grandioasă, căci regele polonezilor Jan Sobieski era susținut de toată nobilimea Europei de Est, iar domnitorul Moldovei Ștefan avea o singură resursă: poporul moldovenesc și oștimea lui, Țara Moldovei și spiritul răzeșilor ei –cavaleri. Moldova nu mergea în coaliție, ea a mers în luptă de una singură și armata turcă de 120 mii, care nu cunoștea înfrîngeri, care a supus a doua Romă – Constantinopolul, regatul Bulgar, Serbia, Ungaria, Valahia, statele grecești. Această armată a fost oprită și distrusă cu forțele mici și cu spiritul poporului și talentul domnitorului Moldovei!

După această bătălie, Sultanul Iranului Ak Koyunlu Uzun Hassan, care în acel timp lupta cu Poarta, i-a propus Moldovei o uniune geopolitică, iar papa Sixtus al IV, cum am mai spus, i-a propus o alianță și titlul de rege, pe care domnitorul nostru l-a refuzat.

Astfel victoria moldovenilor în frunte cu Ștefan cel Mare este cea mai importantă înfrîngere a turcilor și o victorie a creștinilor, mai măreață decît victoria de la Viena, iar istoria britanică cu gîndirea ei istorică verificată de secole este de acord cu aceasta. Trebuie să ținem minte aceste victorii; ele-s rădăcinile națiunii, și din rădăcini crește prezentul și viitorul. După ce învățăm să ținem minte, vom învăța și să apreciem, și atunci patria noastră ne va apărea în lumina ei adevărată.

O căsătorie de importanță strategică

Următoarea pagină glorioasă a domniei lui Ștefan cel Mare a fost lupta pentru rămășițele statului bizantin. E de menționat că Domnul Țării Moldova, Ștefan, a fost ultimul domnitor, care a încercat cu adevărat să restabilească tronul bizantin. Am putea chiar presupune, că el însuși a încercat să-l probeze pentru coroana sa. El a fost ultimul care a încercat să reziste turcilor nu ca ocupanți ai țării sale, ci ca ocupanți ai Constantinopolului. De aceea el s-a căsătorit cu Maria de Mangop din Crimeea, unde altă dată locuiau goții estici, urmașii ostașilor scandinavi.

Așadar, Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, s-a căsătorit cu Maria Paleologu. Principesa care avea sîngele bizantin al dinastiei împăraților Paleologi. Această dinastie a știut să întoarcă Constantinopolul după acapararea lui perfidă de către cavalerii Occidentului, în urma unei cruciade din 1204. Atunci cavalerii europeni au profitat de luptele interne de la curtea bizantină și au susținut un candidat la tronul imperial, după care au capturat și au prădat această capitală medievală a creștinătății. În anul 1261 Paleologii au întors pentru un timp măreția Bizanțului, care a devenit iar o supraputere medievală. Dar nu pentru mult timp, și chiar dacă ei au condus imperiul pînă la capăt, ultimul lor domn Constantin XII a devenit renumit pentru că, cu forțele mici ale grecilor și romanilor, dar și cu ajutorul detașamentelor mici ale genovezilor, s-a împotrivit turcilor și a căzut în luptele stradale, fiind de fapt ultima dinastie care a guvernat Imperiul Bizantin. După căderea Constantinopolului au mai rămas niște cioburi ale imperiului, state mici. Imperiul Trebizond, care va cădea în 1261, statul Morea și statul Mangop. Principesa Maria din neamul Paleologilor provenea din ultimul.

În 1472 principesa de Mangop și viitoarea soție a domnitorului moldovean împreună cu fratele ei Alexandru a sosit în Moldova, unde la 14 septembrie a aceluiași an s-a cununat cu Ștefan III.

Această căsătorie avea o importanță strategică. După căderea Bizanțului, Europa a încercat să-l oprească pe Mehmet II și să întoarcă Constantinopolul - centrul sacru și porțile creștine ale Europei. Pentru aceasta a recurs la intrigi și eforturi diplomatice majore. Vom menționa aici, că Ștefan se pregătea conștient de lupta pentru tronul Bizanțului. Căsătoria cu Maria i-a fortificat pozițiile politice în ochii comunității europene.

Bătălia pentru moștenirea Paleologilor

Această căsătorie este interesantă și prin aceea, că Ștefan cel Mare era pe atunci unicul domnitor care a încercat să schimbe mersul istoriei și să întoarcă tronul bizantin moștenitorilor acestuia.

Să oglindim mai detaliat acele evenimente. După căderea Constantinopolului în 1453, statalitatea bizantină nu a fost curmată definitiv. Pînă în anul 1461 succesorul legitim al lui a fost Imperiul Trapezund al Marilor Komninși, ulterior – principatul Theodoro din Crimeea, ai cărui conducători au preluat titlul de ”autocrați”, pe care ”lumea bizantină” îl considera demn doar de împărați.

În simbolistica cnezatului din acea perioadă a apărut litera β — prescurtarea tradițională de la ”vasilevs” (împărat). Pe stema guvernanților din Theodoro apare coroana împărătească. Ceea ce confirmă statutul lor de împărați. Ultimul bastion al coroanei bizantine era încă liber, și dinastia se adresează domnitorului Moldovei – cel mai influent pe atunci domnitor creștin din Europa de Sud - Est, cu propunerea de a încheia o căsătorie și deci – a forma o uniune dinastică.

Originea principesei Maria făcea această căsătorie foarte prestigioasă pentru Ștefan, care se considera succesor al împăraților bizantini și conta pe o recunoaștere europeană.

Însă sultanul turc Mehmet II Fatih, care acaparase Trapezindul și Constantinopolul și își asumase titlul Kaisar-i Rum (adică – ”cezarul Romei”), nu avea nevoie de concurenți gata să pornească în fruntea unei noi cruciade.

La începutul anului 1475, Alexandru, fiul lui Olubei și cumnatul lui Ștefan cel Mare, a primit vestea despre moartea unchiului său, principele Isaak, al cărui fiu ocupa tronul Theodoro. Ștefan cel Mare a echipat din contul său o corabie și a oferit 300 de ostași moldoveni înarmați, pentru expediția care avea scopul instaurării lui Alexandru la Mangop. Adversarul lui, primind ultimatumul vărului, sprijinit de scrisorile împăratului maghiar Matthiaș Korvin (1443—1490), a cedat și în iunie 1475 Alexandru urcă pe tronul Mangop.

În septembrie 1475, osmanii care ocupaseră deja Kafu și orașele de coastă, s-au apropiat de Mangop și l-au asediat cu tiruri de artilerie. În iulie 1475, Domenico d’Alba Reale și tovarășul său Gaspar, reprezentanții împăratului ungur la curtea lui Ștefan Vodă, scriau în raportul lor: ”…Ștefan Vodă l-a trimis pe fratele soției sale Alexandru în regatul numit Mangop. Sosit acolo, Alexandru și-a prezentat scrisorile… și a devenit stăpînul acestui regat Mangop”.

Dar în scurt timp a început asediul capitalei goților. Cea mai mare parte a locuitorilor orașului l-a părăsit și a plecat în satele de munte, cu tot cu avere și vite. Între zidurile cetății a rămas garnizoana de 2000 de theodoriți și ostașii moldoveni, trimiși de Ștefan. Aceștea au reușit să distrugă elita armatei osmane – corpul de ieniceri. Aceasta a fost cea mai măreață victorie pentru moștenirea Paleologilor și cea mai mare bătălie dintre toate, care au avut loc după căderea Constantinopolului.

Însă forțele erau inegale. Cavalerii moldoveni și mai multe zeci de cavaleri locali împreună cu băștinașii nu puteau rezista armatelor osmane. S-au ținut doar șase luni, dar și acesta a fost un eroism și o pagină importantă în istoria luptei moldovenilor pentru moștenirea bizantină. În decembrie 1475, cetatea a căzut. Principele Alexandru a fost capturat și trimis la Constantinopol, unde a și fost căznit.

Ultimul domnitor liber

Așa s-a terminat istoria tragică a Gotiei și a statului Mangop. Principatul Theodoro, ultimul bastion al tronului bizantin, a rezistat ceva mai mult. A rezistat grație voinței domnitorului moldovean Ștefan și vitejiei ostașilor moldoveni, care au devenit martiri pe ciobul de pămînt creștin, înconjurat din toate părțile.

Ștefan a continuat să se împotrivească Porții Otomane. În același an, la Vaslui, el și-a răzbunat rudele ucise de turci, a distrus enorma lor armată de 120 mii de oșteni, și a continuat lupta sa pentru rămășițele creștinătății în Europa de Est.

Dar deoarece forțele nu erau egale, el a încercat să se alieze cu țarul rus Ivan III, primul țar al Moscoviei, căsătorind-o pe fiica sa, frumoasa Elena, cu Ivan Molodoi. Fiul lor Dmitrii a devenit împărat al Rusiei Moscovite.

Așa a fost pînă cînd Sofia, fiica lui Morea Despot din dinastia Paleologilor, care era susținută de pristolul papal, nu s-a opus partidei Elenei Voloșanca. Cu ce s-au terminat acele evenimente și cum, datorită lui Ivan, s-au prăbușit speranțele de eliberare a Bizanțului vom relata în următoarele studii.

Azi însă vrem să menționăm următoarele. La momentul sosirii Elenei în Moscovia, Principatul Moldovei era unicul stat liber din lumea ortodoxă, măreață altă dată. După divizarea creștinătății în 1054, în ortodocși și creștini romani, după destrămarea Europei, fiecare a mers pe propriul drum și creștinismul a fost subminat de conflictele interne. Secole în șir Constantinopolul a fost considerat centrul lumii. Puțini cunosc că în tabelul medieval al rangurilor conducătorul Constantinopolului era situat mai sus ca regele Franței, Angliei sau Ungariei. Acest oraș era centrul lumii. În timpurile lui Ștefan Vodă, după căderea capitalei creștine a lumii în mai 1453, din fosta măreție au rămas doar amintiri. Europa se retrăgea sub năvala turcilor și a vasalilor acestora, și numai Moldova în frunte cu Domnitorul Ștefan mai era bastionul creștinismului în Europa. Doar el, decenii în șir, a continuat să bată nenumăratele hoarde turcești. Nu țarul moscovit, care pe atunci era tributarul Hoardei de Aur, nici domnitorul valah, devenit client al Istanbulului, nici cel sîrb, nici cel bulgar, doar Ștefan și tronul său era independent față de voința sultanilor Porții otomane.

Este important să nu uităm aceasta, ca să înțelegem din ce țară venea la Moscova principesa Elena cea iubitoare de libertate. Trebuie să ținem minte, că ea venea dintr-o țară ortodoxă liberă, care nu plătea bir turcilor și tătarilor. În care poporul trăia în conformitate cu voința străbunilor, a domnitorului și a credinței sale. Sprijinit de forțele și oștirea proprie. Anume aceasta a avut un rol decisiv pentru independența cugetului principesei Elena, în setea ei de libertate și în mîndria ei dinastică, pe care le-a adus în Moscovia și a sădit semințele dorinței de libertate și independență în îndepărtata țară Moscovită.

Veaceslav Matveev

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?