Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Zgîrie-norii omoară pînă la un miliard de păsări anual în SUA

17 apr. 2019,, 00:00   Externe
2368 0

Oamenii de știință estimează că cel puțin 100 de milioane și poate chiar un miliard de păsări mor în fiecare an în SUA atunci cînd se ciocnesc de clădirile din sticlă, în special zgîrie-nori, sau de cele iluminate.

Chicago, cu numeroasele sale clădiri din sticlă, este cel mai periculos oraș american pentru păsări. Mai mult de 5 milioane de păsări din cel puțin 250 de specii diferite zboară prin centrul orașului „vînturilor” în fiecare primăvară și toamnă. New York, cu faimoșii săi zgîrie-nori, este o altă capcană mortală pentru păsări, în special pentru cele care migrează.

Păsările ajung deseori să se izbească de clădirile de sticlă care reflectă vegetația din jur, crezînd că sînt copaci, spune Susan Elbin de la organizația New York City Audubon, potrivit The Guardian.

Cele mai multe păsări migratoarea zboară prin Statele Unite noaptea, cînd spațiul aerian este calm. Păsările sînt atrase de lumină, așa că atunci cînd zboară deasupra unui oraș iluminat pe timp de noapte, sînt atrase natural de el, neștiind că se află pe un teritoriu periculos.

Orice oraș cu structuri din sticlă și laminate puternic noaptea este periculos. Experții spun că majoritatea coliziunilor mortale sînt cauzate de clădiri de înălțimi joase și medii, însă zgîrie-norii cauzează o rată mai mare a deceselor.
Laboratorul de Ornitologie Cornell a publicat săptămîna trecută un studiu care clasifică orașele în funcție de pericolul pe care îl reprezintă pentru păsările migratoare.


Huston-ul și Dallas-ul, care, la fel ca Chicago, sînt poziționate pe unul dintre cele mai populare drumuri migratoare, sînt printre cele mai periculoase orașe pentru zburătoare. New York, Los Angeles, St Louis și Atlanta prezintă și ele riscuri în timpul perioadelor de migrație. New York City Audubon efectuează „studii de monitorizare a coliziunilor” în septembrie și aprilie în fiecare an, trimițînd zeci de voluntari pe străzile orașului pentru a urmări păsările căzute. Organizația estimează că aproximativ 90.000 pînă la 200.000 de păsări mor ciocnindu-se de clădiri, în fiecare an.

Centrul Smithsonian pentru păsări migratoare estimează că numărul deceselor este între 100 de milioane și 1 miliard de păsări annual, potrivit datelor culese de voluntar din toată țara. Anumite specii de păsări sînt mai susceptibile la coliziuni. Un studiu separat realizat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan arăta că păsările cîntătoare, cum ar fi vrăbiile și privighetoarele, sînt printre cele mai vulnerabile specii. Păsările cîntătoare au tendința de a emite „apeluri de zbor” în timpul migrației și ciripesc mai mult atunci cînd văd un oraș luminat, atrăgînd și alte păsări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?