UE a schimbat regulile de eliberare a vizelor

UE a schimbat regulile de eliberare a vizelor

Negociatorii Uniunii Europene au convenit miercuri asupra unor noi reguli privind procesarea vizelor în baza cărora ţările care refuză să primească înapoi migranţi care trăiesc ilegal în UE pot întîmpina dificultăţi cînd cetăţenii lor aplică pentru vize, transmite dpa, potrivit agerpres.


Conform mecanismului convenit miercuri de reprezentanţi ai Parlamentului European şi ai statelor membre, în cazul în care Comisia Europeană stabileşte că o anumită ţară nu cooperează în ce priveşte readmiterea migranţilor, poate propune înăsprirea condiţiilor de acordare a vizei pentru cetăţenii acesteia, adică o prelungire a termenului de procesare a cererilor, proceduri mai complexe, costuri mai mari sau restricţii mai mari în ce priveşte perioada în care vizitatorii pot rămîne în UE.


Măsura face parte dintr-un pachet care urmăreşte simplificarea şi accelerarea procedurii de solicitare şi acordare a vizelor, precum şi întărirea garanţiilor de securitate.


În baza noilor prevederi, termenul de depunere a cererii de viză este extins la pînă la şase luni înainte de data planificată a vizitei, iar cei care călătoresc frecvent în UE vor putea solicita viză cu intrări multiple şi valabilitate pînă la 5 ani.


Totodată, taxa de viză pentru spaţiul Schengen va creşte cu o treime, ajungînd la 80 de euro (de la 60 în prezent), menţionează un comunicat al CE.


Acordul în acest sens mai trebuie aprobat oficial de statele membre şi legislatorii UE, ceea ce ar urma să fie o simplă formalitate.


Începînd cu anul 2021, în Uniunea Europeană va funcționa un nou sistem european de autorizare și informare privind călătoriile în zona Schengen. În conformitate cu noile reguli, cetățenii țărilor cu care UE are regim liberalizat de vize, vor trebui să obțină permisiunea înainte de a călători în Uniunea Europeană. Înainte cu 96 de ore pînă la călătorie, cetățenii vor trebui să se înregistreze, să introducă datele personale și să plătească o taxă de șapte euro. Persoanele cu vîrsta sub 18 ani și peste 70 sînt scutite de această plată.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load