Ministrul pentru Brexit, mesaj pentru străinii din Marea Britanie

Ministrul pentru Brexit, mesaj pentru străinii din Marea Britanie

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, spune că cetăţenii din UE care trăiesc în Marea Britanie nu ar trebui să îşi facă griji în legătură cu ieşirea Londrei din blocul comunitar, pentru că nu vor fi expulzaţi, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Într-un discurs susţinut într-o comisie parlamentară, David Davis a spus că un punct sensibil în protejarea drepturilor cetăţenilor ar putea fi cel legat de dreptul de vot în alte ţări, aspect pe care miniştrii britanici ar putea fi nevoiţi să îl reglementeze prin negocieri bilaterale.

Marea Britanie nu va fi un „stat vasal” faţă de Uniunea Europeană în perioada de tranziţie după Brexit, a mai spus el, răspunzînd unor critici privind intenţiile de a rămîne sub jurisdicţia Curţii Europene Justiţie (CEJ).

„Nu, nu vom fi”, a spus Davis ca răspuns la întrebarea unui parlamentar pro-Brexit, Jacob Rees-Mogg, dacă Marea Britanie va fi un „stat vasal” deoarece va continua temporar să accepte deciziile CEJ după ieşirea din blocul comunitar.

„Dacă s-ar întîmpla pe timp nelimitat, răspunsul meu ar fi probabil da. Însă răspunsul legat de o perioadă scurtă: nu”, a declarat el, după ce a precizat că în perioada de tranziţie Londra va fi supusă deciziilor CEJ.

Davis a spus totodată că se aşteaptă ca Marea Britanie şi Uniunea Europeană să ajungă pînă la sfîrşitul lunii martie la un acord privind perioada de tranziţie după ieşirea din blocul comunitar.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load