În Japonia a ars un castel, inclus în patrimoniul UNESCO

În Japonia a ars un castel, inclus în patrimoniul UNESCO

Castelul Shuri din arhipelagul japonez Okinawa, înscris pe Lista patrimoniului mondial UNESCO, a fost în mare parte distrus de un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, au anunțat autoritățile locale.


Castelul reprezintă unul din principalele componente ale unui complex istoric din perioada regatului Ryukyu, locuit începînd cu secolul al XV-lea. Structura din lemn distrusă de flăcări a fost reconstruită după cel de-al doilea război mondial.


Mass-media japoneză a informat că nu au fost semnalaţi răniţi.


În jurul orei locale 07:30 (22:30 GMT), incediului era în mare parte sub control, deşi fumul continua să se înalţe din mai multe locuri.


„Motivele incediului nu au fost identificate deocamdată, dar un sistem de alarmă s-a declanşat în jurul orei 02:30 dimineaţa”, a declarat joi pentru AFP Ryo Kochi, un purtător de cuvînt al poliţiei din Okinawa.


Focul „a cuprins templul principal şi pare că s-a extins rapid asupra tuturor structurilor principale ale complexului (...). Pompierii continuă să acţioneze”, a adăugat Ryo Kochi.


„Sunt profund şocată de ştirea despre incendiul castelului Shuri”, a declarat Mikiko Shiroma, primarul localităţii Naha, unde se află castelul, în cadrul unei reuniuni de urgenţă.


„Este un sit al Patrimoniului mondial ce reprezintă Okinawa. Oraşul Naha va face tot posibilul, tot ce ne stă în putinţă” pentru a gestiona incendiul şi consecinţele sale, a adăugat Mikiko Shiroma.


Kochi a precizat că un eveniment turistic a fost găzduit de castel pînă pe 27 octombrie şi că activităţi din cadrul acestui proiect au avut loc pînă la ora 01:00 dimineaţa, dar că nu se poate stabili deocamdată vreo legătură între aceste activităţi şi declanşarea incendiului.


Distrus în 1945, în timpul atacurilor americane din cel de-al doilea război mondial, complexul din care face parte castelul a fost reconstruit şi redeschis publicului ca parc naţional în 1992.


 




Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load