X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Trebuie sau nu declarate bunurile primite prin donație sau moștenire?! Răspunsul FISC

14 apr. 2019,, 09:15   Economie
3632 0

În data de 2 mai expiră termenul de depunere a declarației cu privire la impozitul pe venit de către persoanele fizice. În acest context, Serviciul Fiscal oferă prin intermediul unei baze generalizate a practicii fiscal răspunsuri la mai multe întrebări privind completarea declarației.

Printre explicații se regăsește și informațiile despre necesitatea reflectării în Declarație a bunurilor primite prin donație sau moștenire.

La acest capitol, Codul Fiscal spune că patrimoniul primit de către persoanele fizice din Moldova cu titlu de donaţie sau de moştenire reprezintă sursă de venit neimpozabilă.

Astfel, patrimoniul primit cu titlu de donație sau moștenire de către persoana fizică rezidentă, nu constituie obiect al impunerii cu impozitul pe venit, respectiv, nu trebuie incluse în Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.

Serviciul Fiscal oferă răspuns și la întrebarea dacă moștenitorul este obligat să stingă datoria fiscală la impozitul pe venit a persoanei decedate la primirea moștenirii.


La acest capitol, Codul fiscal stabilește că veniturile generate de proprietatea persoanei decedate se consideră venituri ale moştenitorului după acceptarea succesiunii.

Totodată, potrivit Codului fiscal, pentru moștenitor – rezident al Republicii Moldova, patrimoniul primit cu titlu de donaţie sau de moştenire reprezintă sursă de venit neimpozabilă.

Conform prevederilor Regulamentului privind modul de completare a Declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, contribuabilul semnează declaraţia şi indică data prezentării acesteia. Primirea declaraţiei se confirmă de organul fiscal prin ștampila cu antet şi prin semnătura funcționarului care a primit declaraţia.

Astfel, obligația de prezentare a Declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit revine fiecărui contribuabil personal, și nu poate fi transmisă prin moștenire sau imputată moștenitorilor.

Prin urmare, obligațiile fiscale a persoanei decedate, calculate în Declarația persoanei fizice privind impozitul pe venit, nu pot fi determinate, deoarece persoana respectivă nu mai există ca subiect de drept.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?