Statul a scos din nou la vînzare acțiunile „Moldasig”, în pofida deciziei Consiliului Suprem de Securitate

Statul a scos din nou la vînzare acțiunile „Moldasig”, în pofida deciziei Consiliului Suprem de Securitate

Banca de Economii, aflată în proces de lichidare, a scoate din nou la vînzare cele 61 200 acțiuni pe care le deține la compania „Moldasig”.


În perioada 22-29 octombrie, pachetul de acțiuni va fi expus la licitație la Bursa de Valori a Moldovei. Prețul a fost micșorat din nou și a ajuns la 10,5 milioane lei.


Pe 19 iulie, subiectul a fost discutat la ședința Consiliului Suprem de Securitate și s-a decis ca vînzarea acțiunilor „Moldasig” să fie sistată. Președintele Igor Dodon declara atunci că se încearcă vînzarea pe bani mărunți a cotei statului la „Moldasig”.


Igor Dodon se arăta indignat de faptul că acțiunile se vînd cu 15 milioane de lei, în timp ce compania are active de 600 de milioane de lei.


„Se încerca înstrăinarea cu 15 milioane. A fost sistată această vînzare. A fost luată decizia ca statul să rămînă în continuare proprietar, s-o reevalueze și să o vîndă la preț real de piață. „Moldasig” va fi vîndută la preț mult mai bun, iar banii încasați vor putea fi folosiți pentru a acoperi furtul miliardului”, a declarat Dodon în iulie.


În pofida deciziei Consiliului Suprem de Securitate, acțiunile „Moldasig” se vînd iarăși la preț redus de 171,85 lei pentru o acțiune. În ultimul an, acțiunile „Moldasig” au fost scoase la vînzare de nenumărate ori, iar prețul a scăzut în jumătate. Dacă în ianuarie 2018 Banca de Economii cerea 35 milioane de lei pentru cele 61 200 de acțiuni, adică aproximativ cîte 568 lei pentru o acțiune, acum este gata să le vîndă cu 10,5 milioane lei.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load