Moldova va îndemna Ucraina să semneze un contract de tranzit cu Rusia în condiții noi?

Moldova va îndemna Ucraina să semneze un contract de tranzit cu Rusia în condiții noi?

Moldova ar putea îndemna Ucraina să semneze un contract de tranzit cu Rusia în condiții noi. 


Acest lucru este comunicat de portalul rueconomics.ru, opinia aparține directorului Centrului de studiu al piețelor energetice mondiale al Institutului de cercetări energetice al AȘR Veaceslav Kulaghin, relatează Noi.md. 


El a menționat că în livrările de gaze rusești în Moldova se ține cont de riscurile tranzitului prin Ucraina. Actualmente situația nu este stabilită. Moldova este una dintre țările care ar putea suferi cel mai mult dacă tranzitul de gaze rusești prin Ucraina va fi suspendat. Deocamdată Moldova nu are nici rezervoare subterane, nici surse alternative de gaze, ceea ce o face „prizonier” al Ucrainei în obținerea gazelor din Rusia. Astfel, Moldova urmează să elaboreze o poziție comună cu Ucraina și posibil o va convinge să semneze un contract de tranzit cu Rusia în condiții noi. 


„Subiectul cheie în negocierile Moldovei și Rusiei pe marginea gazelor va fi tranzitul prin Ucraina. Trebuie să înțelegem că potențial sînt posibile alte rute, dar în acest caz vor fi alte cheltuieli. Deocamdată situația nu este stabilită și Moldova ar trebui să discute cu Kievul ca să-l convingă să accepte măcar un oarecare volum de tranzit în anumite condiții. Totodată, și Kievul este interesat ca prin Ucraina să treacă un anumit volum de gaze, problema ține doar de condițiile acestor livrări”, a conchis expertul rus. 


 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load