COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Declarație: În Moldova nu va exista o scădere bruscă a leului

Declarație: În Moldova nu va exista o scădere bruscă a leului

În Moldova nu va avea loc o scădere bruscă a leului. Cursul monedei naționale în raport cu dolarul va fi de 17,5 lei, plus minus 1,5 lei, și în aceste limite el va fluctua pe parcursul anului.

De acest lucru este convins deputatul Partidului Socialiștilor, președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Vladimir Golovatiuc, exprimîndu-și părerea la postul de televiziune NTV-Moldova, transmite Noi.md.

Astfel el a comentat declarațiile și prognozele unor experți care prognozează o slăbire puternică a leului. El a amintit că aceiași oameni și în 2009 au prezis o scădere de două ori a monedei naționale, iar aceste prognoze nu s-au adeverit.

"Nu va exista o scădere bruscă a leului. Sînt convins de asta. Cursul monedei naționale față de dolar va fi de 17,5 lei plus minus 1,5 lei. În aceste limite, el va fluctua pe tot parcursul anului. Există și restricții economice. Spre exemplu, pentru schimbul unui miliard de dolari, astăzi trebuie să aveți 18 miliarde de lei, la un curs de 18 lei pentru dolari. La cursul de 30 de lei pentru un dolar e nevoie de 30 de miliarde de lei, iar acestea nu există. Cei care spun că trebuie o emisie în lei de 20-30 miliarde... Pentru ce? De ce? Pentru ca leul să fie de 30-40 de lei pentru un dolar? Asta vreți? Guvernul și conducerea țării, în general, calculează totul foarte bine. Calculează nu numai veniturile, ci și banii pe care îi poate cheltui pentru a sprijini populația și businessul. Acum, principalul lucru este de a asigura funcționalitatea economiei și statul funcțional. Iar pentru aceasta oamenii trebuie să fie vii, sănătoși și mulțumiți", a subliniat Vladimir Golovatiuc.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load