TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Horoscopul pentru 22 ianuarie 2020

Horoscopul pentru 22 ianuarie 2020

BERBEC

Iubirea nu e întotdeauna motiv de fericire şi de visare, ci şi de suferinţă. Pentru cel drag, eşti capabil de sacrificii imense, şi azi vei face un astfel de compromis doar pentru a-i face doar lui pe plac. Nu e ceea ce doreai pentru inima ta, nu e nici ce credeai că vei face vreodată pentru cineva, dar e un gest care se cere acceptat şi tolerat pentru a depăşi un impas în relaţie. După ce toate se vor aşeza pe făgaşul normal, te vei felicita singur că ai fost capabil de asemenea sacrificiu pe care celălalt nu l-ar fi făcut în acelaşi mod pentru tine.

TAUR


Apare un intrus în mediul în care îţi desfăşori activitatea, dar care nu face nici un efort să se integreze el în anturaj, ci parcă tot opinie separată face. Tu poţi fi un bun liant relaţional chiar şi pentru cel care abia acum intră în acel spaţiu şi-l vei invita să ţi se alăture, să devină parte integrantă din colectiv, şi nu să tragă pe alţii după el, în afara grupului. Dai un exemplu excelent de socializare şi relaţionare, pentru că arăţi ce bine ar fi să se adapteze mediului în care a intrat şi să nu încerce să dezbine grupul. Ar fi acceptat uşor dacă ar face unele eforturi de adaptare şi nu ar încerca să fac opinie separată ca un rebel.

GEMENI

Nimic nu poate fi mai plăcut decât să ţi se dea, finalmente, dreptate după ce tu ţi-ai bătut gura zile întregi cu privire la un lucru pe care îl considerai adevărat. Mult le-a mai trebuit celor din jur să ajungă la aceeaşi concluzie, dar eşti mulţumit că măcar au ajuns la acest moment, să fie de acord cu tine. Jubilezi acum, dar nu o faci cu ton maliţios de genul „v-am spus eu”, ci cu un sentiment de toleranţă şi înţelegere ca să le arăţi că ai avut răbdare să ajungă şi ei la aceeaşi opinie. Acum că s-a ajuns la un consens, se clarifică situaţia.

RAC

La atitudinea ta optimistă şi pozitivă, numai un anturaj împovărat de griji şi probleme nu ţi-ar trebui, ca atare fă tot posibilul să fugi din acele locuri în care se vorbeşte doar despre ce e mai urât şi mai dificil în viaţă. Ieşi afară, în natură, înconjoară-te numai de oameni veseli ca tine, pentru că aceasta e atitudinea care te reprezintă cel mai bine azi. Dacă te laşi copleşit de problemele celor din jur, îţi vei strica toată buna dispoziţie care ar putea fi azi la cote maxime doar dacă refuzi să-i asculţi pe cei trişti.

LEU

Stai pe margine analizând la rece o situaţie în care consideri că numai raţiunea poate extrage o concluzie corectă. Nu laşi emoţia să intervină, orice ar fi, ci tratezi totul ca pe o problemă majoră care necesită o verificare lucidă şi matură, până în cele mai ascunse detalii. Numai un om ca tine poate înţelege situaţia atât de profund, aşa cum e în realitate, iar decizia pe care o iei sau concluzia pe care o expui la final va mulţumi pe toată lumea pentru că e justă şi susţinută de date clare.

FECIOARĂ

Niciodată nu le poţi avea pe toate, tot aşa cum nu poţi mulţumi pe toată lumea. Ceea ce pe tine te favorizează acum, dezavantajează pe altul, dar contează doar ceea ce ai tu de câştigat fără să te tot gândeşti la sacrificiile altora. Ţi-ai atins scopul? Foarte bine, bucură-te de el fără atâtea procese de conştiinţă despre cât are altul de suferit în spatele tău. Nu e o dovadă de egoism, ci aşa arăţi că-ţi cunoşti interesele şi faci tot ce-ţi stă în putinţă pentru a le atinge. Dacă altul nu le-a obţinut, înseamnă că nu le merită… deocamdată.

BALANȚĂ

Nu lucra singur în această zi, pentru că cele mai bune soluţii vin de la echipa care îţi va sta alături. Toate evoluează spre un rezultat palpabil, concret, din care fiecare are ceva de câştigat, ca atare merită să vă uniţi forţele pentru a ajunge la capăt. Ai norocul de a atrage alături de tine oameni cu interese similare, care au ce investi în acest demers, şi cât timp vă leagă aceeaşi dorinţă, nimic nu vă va opri din elan. Ceea ce iese din eforturile voastre corelate vă va face pe toţi mândri, dar trebuie să vă recunoaşte-ţi unii altora contribuţia.

SCORPION

Eşti într-o fază creativă în care poţi lăsa imaginaţia să zboare încotro vrea iar această totală libertate de gândire este benefică pentru a descoperi o mulţime de idei noi şi bune. Nu accepta să-ţi spună alţii ce să faci, nici nu urma orbeşte ordinele altora, pentru că tu personal ai mai multe resurse pentru a-ţi croi singur drumul către ceea ce vrei să obţii. Cu cât ai mai multă libertate de mişcare şi de creaţie, cu atât rezultatele vor fi mai grozave, deci permite-ţi să visezi în voie cu ochii deschişi ca să construieşti totul exact aşa cum îţi place. Va ieşi perfect doar prin propria ta fantezie!

SĂGETĂTOR

Dacă toată lumea cu care discuţi azi îţi dă cam acelaşi sfat, ar fi bine să ţii cont de el. Da, poate tu vrei să te opui curentului şi să faci totul de-a-ndoaselea, dar de data asta chiar e mai bine să asculţi opinia colectivă. Semn că ceilalţi au trecut şi ei prin situaţii similare celei cu care te confrunţi acum şi au procedat într-un mod care s-a dovedit a fi eficient. Dacă tu ai încerca să faci totul invers decât îţi spune majoritatea, nu ar fi decât un consum inutil de timp şi de energie, pentru că, odată şi-odată, tot la vorba lor vei ajunge. Nu te încăpăţâna să faci ceva împotriva tuturor!

CAPRICORN

Nu fi copil, prea o faci pe supăratul de la un fleac. Poate eşti jignit sau nemulţumit, dar nu are rost să te comporţi ca şi cum toată lumea ar avea ceva cu tine. Te porţi de parcă ai fi în stare să-ţi iei jucăriile şi să pleci, când problema aceasta poate fi depăşită mult mai bine cu un dram de umor! Nu pune la suflet şi nu te întrista pentru cine ştie ce reacţie agresivă din partea vreunui amic. Şi tu eşti irascibil, nu uita, iar acum eşti mai sensibil ca oricând, aşa e, dar chiar nu merită să faci atâta caz pentru o banală vorbă aruncată în vânt. Întoarce-i-o şi tu celui care te-a atacat şi ai să te simţi şi mai bine!

VĂRSĂTOR

Deşi eşti un militant aprig împotriva banalului şi rutinei, de data aceasta reuşeşti să te adaptezi acestor condiţii. Extragi din monotonia din jur informaţia potrivită pentru a te putea concentra la acţiuni de lungă durată, deloc ofertante pentru un om dinamic ca tine. Descoperi acele mărunţişuri care se potrivesc perfect preocupărilor tale actuale. Nu aştepta doar evenimente strălucitoare, ci mulţumeşte-te şi cu fleacuri cotidiene de care ai parte azi la tot pasul şi care îţi sunt de folos. Veştile bune, informaţiile utile sau sprijinul necesar pot apărea şi în cea mai comună formă.

PEȘTI

Iubirea poate fi, de cele mai multe ori, cel mai eficient tratament, ca atare dăruieşte din prea plinul tău de iubire celui care trece acum printr-un moment dureros. Fie că e vorba de o boală a trupului, fie că e vorba de o tulburare a psihicului, gesturile tale de maximă afecţiune îl pot ajuta pe cel fragil să-şi recapete tonusul. Îl mângâi cu iubirea ta, îl acoperi cu afecţiunea ta, îi oferi doze mari de iubire pură şi aceasta îi readuce lui zâmbetul pe chip şi sănătatea în suflet. Nu apela la alt gen de vindecare pentru că ai cel mai bun medicament chiar la tine: inima ta mare!

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load