Putoarea din Chișinău: Procuratura anunță prejudicii de circa 70 milioane de lei

Putoarea din Chișinău: Procuratura anunță prejudicii de circa 70 milioane de lei

După investigațiile preliminare și constatările specialiștilor, Procuratura Generală a pornit cauza penală pe faptul poluării apei și aerului în municipiul Chișinău, cît și pe faptul gestionării incorecte a mijloacelor financiare, ceea ce a adus prejudicii de circa 70 milioane lei, scrie Noi.md.

Astfel, procurorii au scos la iveală că poluarea aerului din municipiul Chișinău și apei rîului Bîc se datorează faptului că nu a fost respectat procesul tehnologic la Stația de epurare a municipiului Chișinău. Drept urmare, prejudiciile cauzate mediului înconjurător în rezultatul încălcării legislației constituie 39.616.661,54 lei.

Aceste prejudicii, însă, se adaugă la cele cauzate de factorii de decizie ai SA ,,Apă-Canal Chișinău”, care se datorează infracțiunii de abuz în serviciu admise de către aceștia. Procurorii au depistat neconformități incompatibile cu legea privind gestiunea mijloacelor financiare, investite pentru întreținerea procesului tehnologic de tratare a apelor uzate. Prin urmare, aici prejudiciul cifrează suma de 30.365.000 lei.

Procuratura Generală va reveni cu detalii, odată ce vor deveni disponibile informații suplimentare, potrivit legii.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load