COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

”La ce vă trebuie un copil străin?” Partea 2

”La ce vă trebuie un copil străin?” Partea 2

(Continuare. Începutul – la 25.02.20200)

După ce formează o familie, tinerele perechi planifică şi naşterea copiilor. Dar fericirea maternităţii şi paternităţii, datorată naşterii propriilor micuţi, nu le este dată tuturor. Unele familii hotărăsc să înfieze copii orfani sau abandonaţi de părinţi. Pentru cei care nu au copii este unica posibilitate să se afirme ca părinţi, să ofere dragostea lor acestor mici membri ai societăţii noastre. Dar procesul de înfiere este foarte anevoios şi contraindicat celor cu nervii slabi.

Adesea potenţialii părinţi, ciocnindu-se de maşina birocratică, renunţă la intenţie. Şi nu pentru că s-au speriat de greutăţile care îi aşteaptă pe parcursul educării unui copil străin, dar din nedorinţa de a se confrunta cu indiferenţa, tergiversările continue şi corupţia. Desigur, există persoane care merg pînă la capăt. Şi dacă chiar şi personalităţile cunoscute în ţară, politicieni influenţi se ciocnesc cu dificultăţi la înfiere, ce să mai vorbim despre cetăţenii simpli?


Au vrut cum e mai bine, dar a ieşit ca întotdeauna

Tamara Plămîdeală, ex-avocat al poporului pentru protecţia drepturilor copilului, preşedinta asociaţiei obşteşti ”Apărătorul copilului” a ales pentru teza de doctorat tema adopţiilor internaţionale, aşa că tema pusă în discuţie de Noi.md o cunoaşte din interior.

În opinia sa, chestiunea adopţiei internaţionale este una dintre cele mai actuale şi contradictorii în Republica Moldova. Examinarea cererilor de adopţie este un proces închis, birocratic şi costisitor, care îi impune pe mulţi dintre cei implicaţi în el la acțiuni de corupţie.

”Astăzi, vorbind despre drepturile copilului în cadrul adopţiei internaţionale, noi ne confruntăm cu o situaţie paradoxală. Demnitarii simplifică la maxim problema, în timp ce în acest domeniu drepturile copilului dat nu întotdeauna sînt atît de evidente, clare şi apărate. Se presupunea că Legea nr.99 din 28 mai 2010 ”Privind procedura legală a adopţiei” va simplifica procedura, dar a ieşit invers, acum avem şi mai multă încurcătură. Legea a birocratizat procedura adopţiei. În primul rînd, dosarele de adopţie se tergiversează luni de zile. În al doilea rînd - lipseşte o colaborare suficientă şi eficientă a tuturor părţilor implicate în proces”, a menţionat ex-avocata poporului pentru protecţia drepturilor copilului, preşedinta asociaţiei obşteşti ”Apărătorul copilului”.

Studiind profund tema, Tamara Plămîdeală a clarificat, că ministerul de profil nu colaborează suficient cu organele raionale de tutelă şi curatelă, şi nu plasează pe pagina sa oficială informaţia curentă despre copiii pregătiţi spre a fi adoptaţi. Ea presupune că asta are loc pentru că organele de tutelă şi curatelă nu prezintă la timp informaţia la tema dată.

”Recent ni s-a adresat o familie de peste hotare, care doreşte să înfieze un copil din Moldova, cu rugămintea să o ajutăm să obţină informaţii despre coada la care trebuie să aştepte şi în care stau deja de şapte ani. În aceşti ani departamentul de profil nu le-a prezentat careva informaţii despre drepturile şi posibilităţile adopţiei în RM. Asta chiar dacă la depunerea actelor familia a achitat suma de 3 mii lei pentru servicii. Asta vorbeşte despre lipsa totală a colaborării, a legăturii cu părinţii adoptivi şi despre o atitudine proastă faţă de ei”, povesteşte Plămîdeală.

Fosta avocată a poporului pentru apărarea drepturilor copilului nu este de acord nici cu spusele demnitarilor Ministerului Sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale despre faptul că Legea nr.99 este foarte bună, dat fiind că a legiferat faptul că însuși copilul îşi alege familia, dar nu invers. Ea este convinsă că, de facto, funcționarii aleg familia pentru copii, nu copiii înşişi. Unde mai pui că documentul nu a exclus posibilitatea actelor de corupţie în procesul adopţiei.

”Încă fiind în funcţia de avocat al poporului pentru apărarea drepturilor copilului, eu am cerut o expertizare a Legii nr.99, privind corupţia. Nimeni nu a reacţionat la acest verdict”, - a menţionat apărătoarea drepturilor copilului.

Tamara Plămîdeală mai crede că de procedura adopţiei trebuie să se ocupe nu ministerul de profil, dar o structură aparte.

”Conform Constituţiei RM, autoritatea centrală de ramură este ministerul, care, conform legislaţiei, transpune în viaţă politica guvernului, deciziile şi ordonanțele lui, conduce domeniile încredinţate şi răspunde pentru propria activitate. Astfel, Constituţia nu permite ministerelor să presteze servicii şi să încaseze bani pentru ele. Oare nu este o încălcare a Constituţiei, dacă Ministerul Sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale prestează servicii în domeniul adopţiei internaţionale? Cum poate un minister să elaboreze politicile în domeniul adopţiei şi în acelaşi timp să le implementeze?” îşi dezvoltă ideea şefa asociaţiei ”Apărătorul copilului”.

Tamara Plămîdeală spune că multe familii din străinătate îşi recheamă cererile şi renunţă să adopte copii din Moldova din cauza că această procedură este tergiversată intenţionat, informaţia despre copiii oferiţi spre adopţie este ”secretizată”, adică confidențială, iar comportamentul demnitarilor este provocator, lipsit de bunele maniere.

Pentru a evita problemele ce ţin de adopţie, ex-avocata poporului pentru protecţia drepturilor copilului crede că procedura trebuie scoasă din competenţele directe ale departamentului de profil.

”Guvernul RM trebuie să creeze o autoritate independentă (Comitetul pentru adopţii în Moldova sau cu o altă denumire), care să fie supravegheată de viceministrul pentru probleme sociale. Studiind practica şi legislaţiile internaţionale, eu am înţeles că în multe ţări europene există o autoritate independentă responsabilă de procedura adopţiei. Această instituţie, care trebuie să fie în interesul copiilor, nu a demnitarilor, trebuie să angajeze în bază de concurs profesionişti cu experienţă de muncă în domeniul apărării drepturilor copiilor”.

Legenda spune…

Greu de crezut demnitarii de stat, care susţin că legea nr.99 a simplificat procedura adopţiei în Republica Moldova, care ar fi devenit transparentă, iar străinii care vor să primească în familie şi să educe copii moldoveni acum nu mai plătesc sume de mii de dolari sau euro. Jurnalista Noi.md a avut norocul să discute cu o cetăţeancă a Moldovei, care a obţinut cetăţenia altui stat, în care s-a stabilit acum 15 ani, şi care cu cinci ani în urmă a hotărît să adopte un copil din RM.

Svetlana L. a povestit despre numeroasele piedici, peste care a trebuit să treacă pentru a înfia un copil.

”Eu am avut noroc comparativ cu alţii, eu doar doi ani am alergat prin instanţe, pentru a obţine perfectarea tuturor actelor necesare. Procedura mi-a fost simplificată şi de faptul, că era vorba despre un copil concret, ai cărui părinţi biologici m-au convins să-l înfiez, deoarece ei de aflau într-o situaţie materială foarte grea. Însă chiar şi acordul tuturor rudelor nu garanta încheierea rapidă a procedurii şi transmiterea micuţului în familia noastră. Există nişte reguli stranii, că înainte de adopţie copilul trebuie trimis la un centru de plasament, unde eu trebuia să-l vizitez pentru ca el, cică, să se obișnuiască cu mine. Păi eu am comunicat îndeaproape cu copilul înainte de a începe procedura perfectării actelor, el demult mă numea mamă şi eu nu puteam admite traumatizarea lui psihică în casa de copii, unde oricum nu i-ar fi fost mai bine ca acasă. Pentru a evita această etapă, am fost nevoită să apelez la serviciile unui avocat.

Iar procedura adopţiei, cum s-a dovedit, costă nu 3 mii de lei, după cum ne-au spus cei de la ministerul de profil. Interlocutoarea mea a fost nevoită să achite peste 3 mii de euro. Însă Svetlana zice că şi așa e bine. Ea cunoaşte cazuri mult mai scumpe.

Şapte cercuri de iad ale Vladei

Despre toate ”farmecele” adopţiei naţionale şi a perfectării tutelei a scris pe parcursul anului 2018 chişinăuianca Vlada Amberg pe pagina sa de Facebook. Citind agenda femeii, ajungi la concluzia că se face totul pentru a-i impune pe doritorii de a înfia sau a lua sub tutelă un copil ori să renunţe la această intenţie, ori să scoată din buzunar bani şi să plătească. Vlada scria, că intenționat nu a făcut asta, ci a mers înainte, şi prin publicitate şi caracterul ferm a impus funcţionarii să-i permită perfectarea tutelei asupra unui băieţel şi înfierea celui de-al doilea. Dacă la adopţia copilului cu sindromul Down procedura a fost mai mult ori mai puţin uşoară, apoi perfectarea tutelei asupra celui de-al doilea băiat i-a făcut destui nervi.

Despre viitorul membru mic tutelat al familie sale Vlada a aflat pe Facebook în decembrie 2017.

”El a ajuns la spital cu pneumonie bilaterală, apoi, pe acest fundal, a avut convulsii din cauza febrei puternice. În așa stare proastă era. A stat patru zile la terapie intensivă. Eu veneam şi aşteptam ce vor spune medicii, ei nu vroiau să vorbească, pentru că eu eram o străină pentru acest copil. Doar odată a ieşit o femeie şi a spus că starea este gravă şi nu se ştie ce va fi pînă dimineaţa. Nimeni de la departamentul protecţia drepturilor copilului sau centrul de plasament nu se interesa de el. Apoi eu am început să telefonez la spital şi să mă interesez de starea de sănătate a copilului, atunci mi se răspundea mai binevoitor. Cum a ajuns informaţia despre Mişa pe Facebook? La spital a fost adus fără nimic: nici tu scutece, nici haine. Mămicile care se aflau acolo au cerut ajutorul voluntarilor. O cunoştinţă a reacţionat. I-a adus cele necesare. Apoi a postat informaţia pe Facebook, aşa am aflat eu despre el”, - scrie Vlada Amerberg pe pagina sa de pe o reţea socială.

Acest copil a impresionat-o atît de mult, încît chiar dacă aveau un prunc nou-născut în braţe, împreună cu soţul au decis să perfecteze tutela asupra lui, iar mai apoi adopţia acestui băieţel care la acea vreme avea deja doi ani și care fusese abandonat de părinţi aflîndu-se din primele zile de viaţă în centrul de plasament din capitală.

Femeia a pregătit toate actele necesare şi a început procedura de obţinere a tutelei. Conform legii, pentru ca statul să transmită copilul în familia adoptivă, trebuie să suporţi numeroase teste, evaluări , mai multe luni de zile să vizitezi copilul în centrul de plasament, să comunici cu el pentru a înțelege dacă micuţului îi plac viitorii părinţi, dacă se va simţi atras de ei, de sine stătător dacă îi va alege să-i fie rude. Este imposibil să citeşti şi să priveşti fără a te cutremura cele scrise de Vlada în postările de pe Facebook şi cele filmate de ea. .

Ea a descris detaliat cum la prima sa vizită la departamentul protecţia drepturilor copilului, imediat i s-a dat de înțeles, că nu are nici o şansă să înfieze copilul văzut la spital. A fost chiar inventată versiunea precum că rudele, care anterior renunţaseră în scris la micuţ şi nu intenţionau să-l ceară înapoi, au decis să o facă. În opinia femeii, funcţionarii făceau totul pentru a o impune să renunţe la decizia luată: îi citeau legi şi regulamente, o influenţau psihic, au adus-o chiar pînă la lacrimi. Dar toate acestea numai au convins-o să nu renunţe. Pe toate le-a obţinut prin luptă: permisiunea de a vizita copilul, scoaterea interdicţiei asupra vizitelor după ce, din careva motive, a fost introdusă această restricţie. Prin intermediul reţelelor sociale, ea se adresa celor care puteau ajuta centrul de plasament cu jucării, produse de papetărie. Căci copilaşii de acolo duc lipsă de multe. Reieşind din lipsa unei încăperi pentru întrevederile copiilor cu potenţialii părinţi, acolo lipsesc în totalitate orice condiţii.

”Regula acolo este următoarea: dacă vii în vizită la copil, îl ei şi mergi la plimbare cu el separat de alţi copii, iar dacă timpul este limitat sau afară este un timp nefavorabil, stai în antreul cu dulăpioare. Ce poţi face acolo, nu este clar - doar să studiezi numele şi prenumele copiilor, scrise pe acele dulăpioare”, scria Vlada Amerberg.

Ca toată lumea, femeia mergea la serviciu între orele 9 şi 18. Cum se elibera, alerga din centru, unde este oficiul ei, spre centrul de plasament de la Botanica, pentru a ajunge înainte de ora şapte – atunci se încheia timpul vizitelor, şi a-l vedea pe Mişa. În scurt timp el a început s-o numească mama. Se apropia şedinţa comisiei, care urma să decidă dacă statul va fi de acord cu tutela asupra lui Mişa.

”Copilul nu a fost dat sub tutelă. Comisia s-a abţinut. Nici da, nici ba. Nimeni nu ştie ce va fi mai departe. Ce motive i-au făcut să se abţină, de asemenea, nu se ştie. Decizia nu există, copilul în continuare se află în centrul de plasament. Mişca mă cunoaşte din decembrie. În lunile mai şi iunie l-am vizitat mereu. Mă numeşte mama, există dovezi ale acestui fapt. Dar reprezentanţii centrului, care timp de două luni nu au fost niciodată prezenţi la comunicarea mea cu copilul, au declarat la şedinţa comisiei că nu am legătură cu copilul. O singură dată eu cu soţul şi băieţelul am fost în cabinetul psihologului şi am întrebat dacă are careva întrebări faţă de mine. Ea l-a întrebat pe copil unde este mama, el a arătat spre mine şi a fugit în braţele mele. Comisia mă mai întreabă: la ce îmi trebuie un copil străin?! Bună întrebare, însă inoportună. De ce mi-au permis vizitele la finele lunii aprilie, dacă la finele lunii iunie mi-au pus această întrebare? La departament, eu am insistat de multe ori că vreau să asist la şedinţa comisiei, dar mi se spunea că nu există o asemenea necesitate. Vreau să răspund la întrebările lor, dar nu mi se permite să o fac. Ei aveau o întrebare: de ce eu scriu mult pe Facebook, de ce mediatizez? De ce scriu despre experienţa mea de tutore şi părinte adoptiv. Păi pentru ca toţi să ştie ce dezordine şi ilegalităţi au loc acolo, să zicem - despre comportamentul crud faţă de copii. Am o fotografie a lui Mişa cu urme de lovituri şi un hematom. La departament, toţi cei care au văzut-o, au fost de acord că este imposibil să cazi în acest fel. Zgîrîeturi nu-s. Alţi copii nu pot lovi în acest fel. La centru, răspunsul este unul: a căzut singur. Cei de la departament au promis să se clarifice. Probabil, cineva a pus această întrebare. Şi centrul de plasament se răzbună pe mine. Nu mai ştiu ce să fac. Acesta doar este băieţelul meu!”, a continuat Vlada să descrie lupta sa pentru Mişa.

”Luni de zile mă întreb de ce noi nu încercăm să lucrăm după exemplul Rusiei? Acolo există site-uri speciale, unde este plasată informaţia despre copiii care îşi caută părinţi. Există Ziua uşilor deschise, în care potenţialii părinţi fac cunoştinţă cu copiii. Chiar şi în programul TV «Пока все дома» există rubrica «У вас будет ребёнок(Veţi avea un copil)». Cîţi copii au căpătat o casă datorită unor asemenea proiecte?! La noi este o temă închisă cu zăvorul. Totul pe ascuns. Veţi întreba: de ce? Pentru că este neprofitabil. Neprofitabil să fie arătaţi copiii. Căci ei pot fi adoptaţi rapid. Şi atunci cum va fi cu bugetele, granturile, corupţia? La departament, mi s-a spus deschis, că nu trebuia să-l văd pe Mişa, acest caz arată imperfecţiunea sistemului. Sistemul lor a avut o pană. Aşa nu mai poate continua. Oamenii îşi împărtăşesc istoriile, istoriile cunoscuţilor lor, a rudelor şi prietenilor. Personal sau în comentarii. Citind postările mele, ei se văd pe sine, regretă că nu au dus-o pînă la capăt, au lăsat braţele în jos. Ei spun: nu ceda. Dar eu nici nu aveam asemenea planuri”, a scris Vlada în aşteptarea verdictului pozitiv al organelor de tutelă şi curatelă.

După 9 luni de alergare prin instanţe, femeia a obţinut totuşi acordul pentru tutelă. Dar eforturi şi nervi a irosit foarte mulţi...

Ce să mai vorbim despre oamenii simpli, dacă şi politicienii se confruntă cu probleme în procedura de adopţie. În interviul acordat vloggerului Dorin Galben în decembrie 2019, ex-premierul Maia Sandu, lidera partidului „Acţiune şi Solidaritate”, a spus că nu exclude posibilitatea de a deveni mamă adoptivă, însă a recunoscut că în realitate nu este o treabă uşoară.

”Am cugetat şi am decis să studiez procedurile. Nu renunţ. Cu regret, am înţeles că în toate aceste procese există lacune şi corupţie. Sper că într-o zi mă voi clarifica în această chestiune”, a declarat Maia Sandu.

Politiciana Maia Sandu intenţionează să se clarifice cu corupţia în această chestiune. Dar există oameni care nu rezistă acestor încercări. Şi parcă statul, orientat spre principiile europene, ar trebui să depună eforturi maxime pentru ca un număr tot mai mare de copii din orfelinate şi centre de plasament să fie întorşi în familiile lor sau transmişi spre educare în familii adoptive. După cum se vede, există ceva ce împiedică acest lucru.

Lidia Ceban

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load