Un fost procuror, trimis în judecată pentru fals în acte publice

Un fost procuror, trimis în judecată pentru fals în acte publice

Un fost procuror din Ocnița a fost trimis în judecată de Procuratura Anticorupție pentru fals în acte publice. 


Procuratura Generală precizează că procurorul V.B. cerceta o cauză de învinuire a unui cetățean, privind amenințarea și aplicarea violenței față de colaboratorii de poliție. Însă, la examinarea cauzei, procurorul a falsificat actele emise în privința făptuitorului.


Procurorul a semnat în rubrica învinuitului, în locul acestuia, în timp ce ultimul de fapt se afla peste hotare, după care a dispus trimiterea cauzei în judecată.


Același procuror a reprezentat acuzarea de stat împotriva făptuitorului, în lipsa acestuia


După trimiterea cauzei penale pentru judecare, acuzarea de stat a fost susținută de același procuror, în lipsa făptuitorului, care fusese anunțat în căutare. Fapta procurorului a fost calificată ca infracțiune de fals în acte publice, săvîrșită de o persoană cu demnitate publică.


Deși și-a recunoscut vina, fostul procuror riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 6 ani


Este de menționat că fostul procuror și-a recunoscut vina pe deplin și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.


Dacă va fi găsit culpabil, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani ori amendă în mărime de la 1350 la 2350 unități convenționale (1 unitate convențională este egală sumei de 50 lei), în ambele cazuri cu privare de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load