X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Șeful spitalului de Urgență spune că în țara noastră sînt suficiente aparate de respirație artificială

13 apr. 2020,, 14:55   Societate
2168 0

Directorul Institutului de Medicină Urgentă, Mihail Ciocanu, a declarat în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune că în Moldova sînt suficiente aparate de respirație artificială necesare pentru bolnavii de COVID-19 în stare extrem de gravă.

Potrivit directorului Spitalului de Urgență, din cele 500 de aparate au fost folosite pînă acum doar 12.

”Noi nu avem deficit de aceste aparate, avem în jur de 12 pacienți intubați. Rezervele de mașini sînt de 500 în Moldova. Vă dați seama ce rezerve mai avem în țară pentru acești pacienți”, a declarat Ciocanu.

Potrivit lui, 90% din aparatele de respirație artificială de la Spitalul de Urgență și Spitalul Clinic Republican, unde sînt tratați cei mai gravi bolnavi cu COVID-19, au o capacitate înaltă de filtrare și pompare a oxigenului către plămîni.

”Poate anume și acesta este un motiv că avem un nivel de mortalitate mic. De asemenea, avem profesioniști care știu să gestioneze corect tratamentul pacienților cu COVID-19”, a spus Ciocanu.


Directorul Spitalului de Urgență mai afirmă că toți lucrătorii medicali de la acest spital au echipamente de protecție maximă: combinezoane, măști, ochelari, viziere, mănuși.

”120 de angajați lucrează cu 61 de pacienți și niciunul nu a făcut COVID-19, ceea ce înseamnă că măsurile de protecție sînt bune și regulile de utilizare a echipamentului sînt respectate”, a declarat medicul.

Directorul Spitalului de Urgență mai spune că instituțiile medicale dispun de întreg arsenalul de medicamente necesare tratamentului COVID-19. Dotarea spitalelor cu medicamente se face centralizat de către Ministerul Sănătății.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?