Moldovenii sărbătoresc astăzi Sfîntul Vasile

Moldovenii sărbătoresc astăzi Sfîntul Vasile

La 14 ianuarie creştinii ortodocşi marchează sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare.


Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai bisericii ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. Sf. Vasile s-a născut în Pont în jurul anului 329.


Sf. Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol şi Atena, remarcîndu-se încă de tînăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. La Atena a legat o strînsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligenţa şi spiritul său profund.


Sub influenţa sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecţiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina şi Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înfiinţează o mănăstire. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieţii monahale sistematice şi de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.


Sf. Vasile a murit în prima zi a anului 379 şi în curînd a fost canonizar. Sf.Vasile este serbat de Biserica ortodoxă pe data de 14 ianuarie.


Conform tradiţiei, în ajun de Sf.Vasile cetele de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul. De sărbătoare se pregătesc  mîncărurile din carne de porc, sarmalele sau vinul roşu, se coc prăjituri de casă şi învîrtită cu nuci, gem sau brînză. Gospodinele se pregătesc din timp să întîmpine urătorii cu tot ce au mai bun, dulciuri, mere şi nu în ultimul rînd, bani. Se spune că dacă stăpînul casei primeşte urători, anul care vine va fi unul cu spor, iar casa îi va fi păzită de cele rele.


În dimineaţa de 14 ianuarie, copii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncînd cu boabe de grîu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvînteză familia. Seminţele care cad în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi o roadă bogată.  


Mai bine de 87 de mii de moldoveni își sărbătoresc astăzi onomastica. În Republica Moldova aproape 57 de mii de bărbaţi poartă numele Vasile, iar alţi 17 500 se numesc Vasili. Peste 4500 de femei poartă numele Vasilisa. Alte 538 se numesc Vasiliţa și 454 Vasilina. 10 femei poartă numele Vasilica.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load