Legea antipropagandă va intra în vigoare peste 30 de zile

Legea antipropagandă va intra în vigoare peste 30 de zile

Legea anti-propagandă a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare peste 30 de zile.

Documentul prevede combaterea propagandei străine. Interdicții vor avea doar programele informative, analitice şi militare și vizează posturile TV retransmise de statele care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. 


Legea a fost promulgată de președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a exercitat temporar funcţia de preşedinte, după ce Dodon a fost suspendat de Curtea Constituţională. 

Decizia autorităților de la Chișinău a intrat și în atenția Euronews, care a publicat un material amplu la această temă. Potrivit sursei, Moscova a criticat decizia și a numit-o un atac direct la adresa Rusiei. Jurnaliştii de la Euronews mai scriu că țara noastră reprezintă un subiect de dispută dintre Moscova și Bruxelles încă din 2014, cînd Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE.

În reportaj este menţionat şi faptul rezultatele ultimului sondaj, realizat în decembrie, care arată că susținerea pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană a ajuns la cote record. Astfel, potrivit studiului IMAS, dacă în ţara noastră ar fi organizat un referendum, 60 la sută din populaţie ar vota pentru aderarea la UE.


 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load