Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4024

Zelenski a promulgat legea privind mobilizarea militară

17 apr. 08:46   Externe
4031 0

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat legea privind mobilizarea militară.

Legea include o serie de modificări: cei care se sustrag de la mobilizarea militară nu mai pot conduce iar pentru obținerea unui nou pașaport este necesară dovada de înrolare militară. Una dintre cele mai controversate prevederi este că soldaţii care sînt pe front de la începutul războiului nu pot fi eliberaţi de la datorie, scrie observatornews.ro.

Potrivit unei informaţii publicate pe website-ul Radei, parlamentul ucrainean, textul a fost înaintat marţi spre promulgare preşedintelui Zelenski, care l-a semnat. Confruntată cu o penurie de soldaţi voluntari, Ucraina a lucrat timp de cîteva luni la acest text. În 11 aprilie, parlamentul de la Kiev a adoptat proiectul de lege, cu 283 de voturi favorabile. Opoziţia a votat împotriva proiectului de lege. Legea va intra în vigoare la o lună după ce a fost semnată de președinte.

Pedepse mai dure pentru cei care fug de mobilizare

Textul, care înăspreşte sancţiunile pentru cei care se sustrag de la mobilizarea militară, a provocat un scandal ca urmare a eliminării în ultimul moment a unei clauze ce prevedea demobilizarea soldaţilor care au servit 36 de luni, o lovitură dură pentru militarii care luptă pe front de peste doi ani.


Autorităţile ucrainene au dat asigurări că problema demobilizării va fi reglementată de o lege separată, însă deocamdată nu a fost fixată o dată nici pentru pregătirea, nici pentru adoptarea sa.

Recent, Kievul a decis să coboare vîrsta celor eligibili pentru mobilizare, de la 27 la 25 de ani. În paralel, sancţiunile împotriva celor care încearcă să scape de mobilizare vor fi mai dure. De asemenea, textul facilitează procedurile de înrolare, prin crearea unui sistem digital special.

Odată cu intrarea în vigoare a legii, va fi posibilă retragerea permisului de conducere oricărei persoane care nu se înregistrează la Centrele Teritoriale de Recrutare, cu excepția cazului în care vehiculul este esențial ca sursă de venit.

Ce prevede legea mobilizării din Ucraina

Ucrainenii care locuiesc în străinătate nu vor putea să-și reînnoiască pașaportul sau să primească servicii consulare dacă nu au documente de înregistrare militară. Aceast lucru îi obligă practic să se înscrie în sistemul digital special. Cei care se sustrag de la mobilizarea militară se pot trezi cu permisele de conducere suspendate.

Cetăţenii care încalcă regulile de înregistrare militară în timpul legii marţiale pot primi o amendă între 400 şi 600 de dolari, iar întreprinderile sau oficialii guvernamentali între 900 şi 1.500 de dolari.

Legea stabilește că toți bărbații cu vîrsta între 18-60 de ani sînt obligați să își actualizeze statutul fie la birourile de înrolare militare, fie online.

7
0
2
4
21

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?