În capitală va fi construit un nou penitenciar

În capitală va fi construit un nou penitenciar

A fost lansat concurs internațional pentru selectarea și contractarea companiei de construcție care va construi viitorul penitenciar din Chișinău.


După desfășurarea licitației, se estimează că perioada lucrărilor de construcție va dura trei ani. Anunțul privind demararea concursului internațional este publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


Termenul limită de depunere a ofertelor este 13 mai, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor.


Schița de proiect a penitenciarului a fost elaborată de către un consorțiu de companii olandeze și naționale, proiectul de execuție fiind dezvoltat de către compania de proiectare națională.


Potrivit ANP, în procesul de elaborare a documentației de proiect, s-a ținut cont de recomandările europene în acest sens.


Astfel, în viitorul penitenciar, fiecărei persoane aflate în custodia statului urmează să-i revină spațiul necesar pentru deținere. Vor fi organizate și diverse activități de instruire, cultural-educative, de creație, sportive, ateliere de muncă, plimbări, exerciții și jocuri sportive în aer liber etc.


Totodată, persoanele private de libertate vor avea un program de activități zilnice în afara celulei timp de opt ore pe zi.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load