PSRM a făcut totalurile alegerilor locale generale și a prezentat planurile de viitor

PSRM a făcut totalurile alegerilor locale generale și a prezentat planurile de viitor

Astăzi, 16 noiembrie, a avut loc o ședință extinsă a Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, la care au participat primarii și președinții consiliilor raionale aleși din partea PSRM, deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, consilieri municipali, informează NOI.md.


La invitația PSRM, la ședința Consiliului Republican a participat și Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.


Potrivit unui comunicat, în cadrul ședinței au fost examinate rezultatele alegerilor locale generale, precum și ale noilor alegeri parlamentare care s-au desfășurat pe 20 octombrie. A avut loc un schimb sincer de opinii cu privire la rezultatele obținute de echipa PSRM în fiecare raion.


Consiliul Republican a constatat că Partidul Socialiștilor a obținut rezultate bune la alegerile care au avut loc. Conform informațiilor prezentate de președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, PSRM a obținut cumulativ cel mai mare număr de mandate – 326, fiind pe primul loc, la nivel de consilii raionale și municipale, inclusiv 22 mandate în Consiliul municipal Chișinău și 7 mandate în Consiliul municipal Bălți.


În 4 consilii raionale: Briceni, Dondușeni, Ocnița și Taraclia - partidul are majoritatea și poate forma de sine stătător organele de conducere ale raioanelor.


La moment, în calitate de președinți de raion au fost aleși deja 6 reprezentanți ai PSRM.


Din partea Partidului Socialiștilor au fost aleși 206 primari ai localităților și 2 986 de consilieri sătești și comunali.


Zinaida Greceanîi a remarcat cu mîndrie victoria candidatului PSRM la Chișinău, unde primar general a devenit Ion Ceban.


Reprezentanții PSRM au devenit primari în opt centre raionale -  Anenii Noi, Briceni, Criuleni, Comrat, Ceadîr-Lunga, Florești, Ocnița și Soroca.


În urma rezultatelor noilor alegeri parlamentare, candidatul PSRM, Vitalie Evtodiev, a cîștigat în circumscripția din Transnistria. Drept urmare, fracțiunea parlamentară a PSRM este formată în prezent din 36 de deputați.


Zinaida Greceanîi a subliniat la ședința Consiliului Republican că cel mai important lucru în prezent este planificarea lucrărilor concrete privind implementarea promisiunilor electorale în fiecare localitate.


Separat, au fost examinate subiectele cu privire la situația politică actuală din Republica Moldova. Consiliul Republican a primit în mod pozitiv informațiile despre demisia Guvernului Maiei  Sandu și numirea unui nou Guvern tehnocrat condus de Ion Chicu, exprimînd susținere plenară  pentru acțiunile conducerii țării și, în primul rînd, Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în vederea redresării situației socio-politice și socio-economice din Republica Moldova.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load