COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Propunerea PAS pentru PDM de a forma o coaliție este cel puțin stranie, declarație

Propunerea PAS pentru PDM de a forma o coaliție este cel puțin stranie, declarație

Președintele de onoare al Partidului Democrat confirmă că deputați din PAS încearcă să poarte discuții în vederea formării unei noi coaliții de guvernare.

Dumitru Diacov vede însă în această idee „unele stranietăți”. Potrivit lui, o stranietate ar fi demiterea Guvernului Chicu, din care și PD face parte. În plus, democratul este sceptic în privința capacității celor de pe dreapta, inclusiv grupul Candu și Șor, de a ajunge la o înțelegere rapidă de creare a unui nou Executiv.

„Prietenii noștri din opoziție doresc acum să convingă PD, uite ce stați voi acolo, hai împreună să demitem Guvernul Chicu. Eu chiar am discutat cu un coleg de la PAS zilele acestea și îi zic, bine să presupunem că mergem cu voi și votăm și demitem guvernul Chicu din care noi facem parte, asta prima stranietate. Al doilea lucru și a doua întrebare firească, dar noi în trei zile trebuie să punem un alt Guvern, cum poți să te joci cu treburile țării în felul acesta?”, a declarat Dumitru Diacov la emisiunea Puterea a patra, de la N4.


Potrivit deputatului democrat, o instabilitate politică ar fi ultimul lucru necesar țării într-o situație pandemică în care se află.

„Nimeni nu îți mai dă bani și cei care ți-au promis din partea UE, a Băncii Mondiale, dacă nu ai Guvern nu au cu cine discuta, atunci întrebarea e noi sîntem în stare să numim un nou Guvern rapid? Asta se vorbește serios, cum vă închipuiți cu Candu, Șor, cu PAS cu Platforma DA, sînt capabile să se așeze și în 3 zile să facă un Guvern, Guvern lucrativ? Lasă să iasă un om serios să ne demonstreze acest lucru, că da , este posibil. Noi trebuie să discutăm, să căutam unele compromisuri, noi trebuie să ne pregătim pentru viața de mîine, de poimîine”, a spus Diacov.

Democratul se bucură însă că unii colegi „s-au trezit și sînt gata de discuții”.

„Ne bucurăm că unii colegi s-au trezit și sînt gata să discute. Nicio problemă, să ne așezăm să discutăm, să căutăm soluții, dar să ne ocupăm de lucruri serioase”, spune Diacov.

Răspunsul vine după ce deputatul PAS, Mihai Popșoi, a declarat că „este gata să facă alianță și cu dracul” doar să învingă în lupta cu Igor Dodon.

PD a anunțat încă în toamnă că e dispus să dicute cu PAS și Platforma DA în vederea formării unei coaliții și pentru a evita demiterea Guvernului condus de lidera PAS, Maia Sandu. Atunci însă fosta prim-ministră nu a acceptat discuții cu PD, pe motiv că acesta ar fi unul „toxic”.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load