Noi detalii în dosarul minei de la Pașcani

Noi detalii în dosarul minei de la Pașcani

Noi suspecți în dosarul minei de piatră de la Pașcani. Directorul întreprinderii și alți doi subalterni sînt bănuiți în dosarul vizînd moartea celor trei mineri.

De asemenea, procurorii i-au înaintat învinuire și responsabilului care a repartizat sarcini angajaților. Comisia specială care a investigat cazul a stabilit că acesta, împreună cu maistrul carierei, nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Procurorul Adrian Bordianu susține că, din cauza neglijenței maistrului și a șefului de sector, minerii au fost nevoiți să lucreze în condiții periculoase. În prezent, acesta din urmă este cercetat în stare de libertate și este internat în spital: „Deci sarcinile de muncă se eliberează doar în condiții cînd la locul de muncă sînt luate toate măsurile de siguranță, el cunoscînd că aceste măsuri nu sînt îndeplinite, a admis, sau a eliberat sarcini de muncă brigăzii corespunzătoare”.

Procurorii au cerut prelungirea arestului pentru maistrul întreprinderii. În privința acestuia, ancheta a stabilit că, deși era obligat, el nu a verificat minuțios mina. Avocatul acestuia, numit din oficiu, spune că nu poate comenta acuzațiile deoarece nu a participat la acțiunile de urmărire penală.

„Tavanul nu a fost verificat, iar asta a constat și comisia de cercetare a accidentului. Nu era întărit în modul corespunzător”, spune șeful procuraturii Criuleni.

„Mai departe, la acțiunile procesual penale eu nu am fost împuternicit să-i apăr interesele și, respectiv, n-am participat la alte acțiuni și nu cunosc stadiul de urmărire penală”,susține Alexei Brînză, avocat.

Acum procurorii așteaptă rezultatele verificărilor efectuate de Inspecția Muncii, pentru a stabili vinovăția directorului și a celorlalți 2 bănuiți. După aceasta dosarul va fi transmis în instanță. Vineri, Judecătoria Criuleni va examina prelungirea arestului pentru maistrul minei, care este și unica persoană arestată în această cauză penală. Tragedia s-a produs pe 20 noiembrie. Trei bărbați au murit după ce tavanul minei de piatră s-a surpat și a căzut peste ei. Oamenii legii au pornit două cauze penale pentru nerespectarea regulilor de exploatare a minei și încălcarea regulilor de protecție a muncii. Vinovații riscă pînă la 10 ani de pușcărie.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load