X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

Roboții Transformers, pe străzile unui oraș din Ucraina (FOTO)

4 sep. 2018,, 00:30   Externe
2302 0

Cîţiva dintre roboţii Transformers au fost văzuţi plimbîndu-se pe străzile unui oraş din vestul Ucrainei. Desigur, erau doar actori care purtau nişte obiecte vestimentare foarte convingătoare.

Acestea sînt opera a doi tineri pasionaţi, care fac şi vînd asemenea costume în toată lumea.

Megatron şi Bumblebee, doi dintre roboţii Transformers, stîrnesc tot felul de reacţii într-un parc din Ucraina. Coloşii metalici sînt construiţi de la zero de Ana şi Pavlo, doi tineri din Doneţk care s-au refugiat în vestul Ucrainei după izbucnirea rebeliunii proruse.

Tînăra se ocupă de elementele de programare şi efecte speciale, în timp ce Pavlo e responsabil de aspectul roboţilor.

“Cred că ideea mi-a venit dintr-o fantezie din copilărie. Am vrut să facem roboţi, iar eu m-am înscris la Institutul de Informatică şi Inteligenţă Artificială”, spune Anna.


“Acesta e un costum al lui Stinger din partea a patra a “Transformers”. Are o formă a feţei foarte interesantă şi lumini care îi conturează ochii. Are o armă care poate fi detaşată sau poate fi folosită băgînd mîna prin ea”, explică Pavlo.

Pentru a face un singur costum, cei doi lucrează trei-patru luni. El studiază ore întregi filmele, ca să fie sigur că le reproduce fidel înfăţişarea. Folosesc un cauciuc uşor, dar şi elemente de plastic şi metal, aşa că pînă la urmă, costumele ajung să cîntărească 15 kilograme fiecare. sînt făcute din cîte 20 de piese pe care actorul le ”îmbracă” una cîte una.

George Gache, fost concurent la “Romînii au talent”, a văzut unul la un eveniment din Qatar şi a decis să facă un drum pînă în Ucraina.

″În domeniul nostru şi pe unde am fost, n-am mai văzut asemenea roboţi atît de bine făcuţi. E motivul principal pentru care am venit aici, pentru că numai aici am văzut oameni făcînd asemenea costume, cu atîta atenţie la detalii”, spune George.

Ana şi Pavlo au făcut pînă acum 85 de roboţi, pe care îi vînd cu preţuri între 2.000 şi 5.000 de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?