Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cehia ridică obligativitatea prezentării certificatului de vaccinare

3 feb. 2022,, 23:30   Externe
2796 0

Cehii nu vor mai fi nevoiţi să prezinte certificatele de vaccinare la intrarea în restaurante sau pentru a participa la evenimente culturale şi sportive începînd de săptămîna viitoare, în pofida creşterii cazurilor de COVID-19, a anunţat miercuri premierul ceh Petr Fiala, relatează AFP.

Din noiembrie 2021, doar cehii vaccinaţi şi cei care au trecut prin boală în ultimele şase luni au voie să intre în baruri, restaurante, hoteluri şi pentru a avea acces la alte servicii, transmite Noi.md cu referire la agerpres.md.

"Guvernul va renunţa începînd cu 9 februarie la obligaţia prezentării unui certificat de vaccinare sau a dovezii trecerii prin boală pentru a intra în restaurante, evenimente culturale, sportive şi similare", a declarat premierul Petr Fiala pentru jurnalişti.

El a adăugat că oamenii vor trebui să poarte întotdeauna o mască în interior şi că numărul participanţilor la demonstraţiile colective va fi limitat.

Republica Cehă a înregistrat marţi un număr record de 57.195 de infectări cu coronavirus, crescînd numărul total de cazuri confirmate de la începutul pandemiei la 3,1 milioane, dintre care 37.000 de decese.

Cu toate acestea, numărul pacienţilor din spitalele cehe a crescut lent, cu doar 2.653 de persoane spitalizate marţi, în scădere de la un vîrf de peste 9.500 în martie 2021.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?