Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Putin l-a felicitat pe Biden pentru victoria în alegeri

15 dec. 2020,, 10:36   Externe
5029 2

Liderul rus Vladimir Putin l-a felicitat pe Joe Biden pentru victoria sa la alegerile prezidențiale din SUA.

Potrivit rezultatelor votului Colegiului Electoral al SUA, democratul Biden a primit 306 voturi, iar republicanul Trump 232. Pe 6 ianuarie, rezultatele urmează a fi aprobate de Congres.

Putin i-a urat lui Biden succes și și-a exprimat convingerea că Rusia și Statele Unite, în ciuda diferențelor lor, pot contribui la rezolvarea multor probleme și provocări.

„La rîndul meu, sînt pregătit pentru interacțiuni și contacte cu Dumneavoastră”, a subliniat el în telegramă.

Pe 3 noiembrie au avut loc alegeri pentru președinția Statelor Unite ale Americii. Numărarea voturilor a fost dificilă, candidații s-au acuzat reciproc de fraude electorale fie alte tehnici politice murdare.


Aproape imediat după alegeri, mass-media i-a „dat” victoria lui Biden, fiind felicitat de mulți lideri mondiali, chiar dacă încă nu erau anunțate rezultatele oficiale.

Colegiul Electoral a votat ieri în favoarea lui Biden. Acesta i-a cerut lui Trump să respecte alegerea cetățenilor, amintind că a primit și el 306 voturi în 2016, calificînd acest număr „devastator”.

Trump nu recunoaște rezultatele și le contestă, dar pînă acum nicio instanță nu l-a susținut.

Biden va deveni al 46-lea președinte american. Inaugurarea acestuia urmează să aibă loc pe 20 ianuarie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?