X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Oamenii de știință au descoperit două planete care seamănă cu Pămîntul

23 iun. 2019,, 03:00   Ştiinţă şi IT
3925 0

Două planete asemănătoare ca structură cu Pămîntul au fost descoperite recent de cercetători.

Un grup ce cercetători a făcut recent o descoperire care pune într-o lumină nouă ce știam despre Univers și despre planetele care ne înconjoară. Două planete stîncoase au fost descoperite pe orbita unei stele numite Teegarden la mai puțin de 13 ani lumină de Pămînt. În urmă cu trei ani, oamenii de știință au început să studieze Teegarden, care este una dintre cele mai ușoare stele cunoscute la acest moment. Recent, aceștia au descoperit două planete asemănătoare cu a noastră și, după studii aprofundate, au ajuns la concluzia că acestea oferă condițiile optime pentru viață.

„Cele două planete sînt oarecum similare cu celelalte planete din sistemul solar interior”, a explicat Mathias Zechmeister, profesor la Universitatea din Gottingen, Germania, referindu-se la Mercur, Venus, Pămînt și Marte, planetele aflate între centura de asteroizi și soare. „sînt doar puțin mai grele decît Pămîntul și se află în așa zisa zonă locuibilă, adică unde apa poate fi prezentă în formă lichidă”, a continuat cercetătorul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?