X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

A fost descoperită o nouă specie de rechin, cu dinți umani

12 aug. 2023,, 04:00   Ştiinţă şi IT
2697 0

În apele coastei Australiei de nord-est, s-ar putea să ai norocul să dai peste o nouă specie de rechin, dacă ești interesat de subiect.

Rechinul pictat este o specie nouă care aparține ordinului Heterodontiformes, caracterizată prin molarii săi neobișnuiți, ce seamănă cu cei ai oamenilor, transmite playtech.ro

Heterodontiformes este un ordin cu un singur gen și nouă specii diferite. Cu toate acestea, analiza genetică efectuată asupra uneia dintre specii, despre care se credea că este zebra Heterodontus, arată că aceasta a fost, de fapt, diferită din punct de vedere genetic.

„Ambele specii sînt palide, cu 22 de dungi maro închis. Dar au mici diferențe în marcajele pe bot și sub branhii”, a declarat doctorul Will White, cercetător de la Australian National Fish Collection (ANFC), într-un comunicat.

Noua specie a fost descrisă mai întîi prin compararea specimenelor aflate la muzeu. Din întîmplare, o navă de cercetare care a investigat habitatele de pe fundul mării cu ANFC, din vestul Australiei, a găsit un exemplar viu al noii specii care ar putea fi de referință pentru numele științific al„Avem un exemplar feminin în colecția noastră, dar cel pe care l-am găsit în timpul călătoriei este un mascul. Preferăm să folosim masculi pentru holotipurile de rechin, deoarece au organe de reproducere externe care pot varia între specii și ne pot ajuta să facem diferența” a spus Helen O’Neill, biolog la ANFC.


0
2
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?