Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Trevor Francis, primul jucător britanic transferat pentru un milion de lire sterline, a murit

24 iul. 2023,, 20:23   Sport
2721 0

Fostul atacant Trevor Francis, primul jucător britanic transferat pentru un milion de lire sterline și autorul unui gol cu care a cîștigat Cupa Europei pentru Nottingham Forest, a murit la vîrsta de 69 de ani.

Francis a avut o carieră remarcabilă, care a început la 16 ani la Birmingham City și a inclus perioade la Forest, Manchester City, Sampdoria, Atalanta și Rangers înainte de a intra în management, scrie The Guardian.

Despre fotbalistul echipei Nottingham Forest, Trevor Francis, se spunea că valorează greutatea sa în lingouri de aur, după transferul său de 1 milion de lire sterline de la Birmingham City, la 15 februarie 1979, anunță mediafax.ro

Forest a lui Brian Clough a plătit mai mult de 1 milion de lire sterline pentru a-l cumpăra pe Francis de la Birmingham în februarie 1979. Golul său împotriva lui Malmö a asigurat Cupa Europeană în primul său sezon și a făcut parte din echipa care a păstrat trofeul un an mai tîrziu, deși a fost accidentat în finală.

Francis a jucat de 52 de ori pentru Anglia între 1977 și 1986, fiind prezent la Cupa Mondială din 1982 din Spania, unde a marcat de două ori.


Într-o declarație a familiei sale se arată: "Trevor Francis a murit la vîrsta de 69 de ani. A suferit un atac de cord în apartamentul său din Spania în această dimineață. Acest lucru a venit ca un șoc imens pentru toată lumea. sîntem cu toții foarte supărați. A fost un fotbalist legendar, dar și o persoană extrem de amabilă".

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?