X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Răspunsul lui Ancelotti referitor la competiția cu cea mai mare presiune

1 feb. 00:00   Sport
1944 0

Italianul Carlo Ancelotti (64 de ani) este unul dintre cei mai titrați antrenori din fotbalul mondial. Chiar și așa, presiunea pare să aibă altă însemnătate pentru ”Don Carlo”, cum i se mai spune.

Italianul este singurul antrenor care a cucerit 4 trofee UCL și campionatul în fiecare dintre primele 5 ligi de top ale Europei.

Real Madrid va juca în data de 1 februarie cu Getafe un meci din cadrul etapei cu numărul 20 din La Liga, care începe de la ora 22:00. Carlo Ancelotti a susținut o conferință de presă premergătoare partidei, notează Noi.md cu referire la digisport.ro.

Carlo Ancelotti a fost numit a doua oară pe banca tehnică a Realului în vara anului 2021, iar italianul a obținut o prelungire de contract pînă în 2026 datorită rezultatelor importante obținute.

Pe lîngă Real Madrid, italianul a mai pregătit echipe precum Juventus, AC Milan, Chelsea, Bayern Munchen și PSG, formații care vor să cîștige mereu trofee și să se ridice la cel mai înalt nivel. Totuși, Ancelotti a surprins și a afirmat că nu la cluburile respective a simțit cea mai mare presiune.


”Presiunea cea mai mare a fost la începutul carierei, în Liga a 2-a, în Italia. Acolo mi-a fost foarte greu să gestionez stresul, pînă la punctul de a-i spune unui asistent că nu voi antrena pînă în anul 2000. Totuși, sîntem în 2024 și eu sînt încă aici.”, a afirmat ”Don Carlo”.

1
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?