X 
Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4024

Viața continuă: O refugiată din Ucraina și-a deschis un salon de coafură în Moldova

18 apr. 2023,, 15:15   Societate
4173 0

La un an de la începutul războiului în Ucraina, mulți refugiați au înțeles că războiul va mai dura, iar ei nu vor reveni acasă în curînd.

Cu greu, dar acest lucru l-a realizat recent și Tatiana Hijneac, care pînă la război a trăit în Herson, iar acum e în Cimișlia, unde a deschis o frizerie. Femeia povestește că acesta e modul ei de a-și continua viața, de a o construi de la zero într-o țară străină, dar care a primit-o cu toată căldura, transmite jurnal.

Salonul pe care l-a deschis Tatiana Hijneac nu are denumire și nicio reclamă. Nu e nevoie... Toată lumea din Cimișlia știe unde lucrează „meșterița refugiată”. Așa o numesc oamenii pe femeie și deseori vin să-și facă o tunsoare aici. Tatiana a plecat din Herson, lăsînd în spate un business reușit, casa proaspăt cumpărată și, cel mai important, familia. Și-a luat cu ea cele două fiice și cîteva valize.

„Cel mai important lucru a fost instrumentul pe care-l aveam acasă. Am pus mașina de tuns, cîțiva piepteni, uscătorul de păr, chiar dacă era unul mai vechi. M-am gîndit că în loc să pun o sumedenie de haine, mai bine iau instrumentele mele, care îmi vor asigura o bucată de pîine”, spune femeia.

Acum un an, la mijlocul lui aprilie, Tatiana Hijneac a intrat în Republica Moldova. În Cimișlia a avut noroc de o familie, care a adăpostit-o pînă s-a pus pe picioare. Aici se simte în siguranță, dar dorul de casă o macină.


„Am trăit foarte fericit. Astăzi înțeleg cît de fericiți am fost. Am avut totul, businessul prospera, m-am pus pe picioare”, spune Tatiana.

A doua zi după ce a venit, femeia și-a găsit de lucru într-un salon de înfrumusețare.

„Înțelegeam că trebuie să lucrez. Chiar dacă aș fi avut doar cinci sau zece clienți, asta a fost șansa mea de a cîștiga un ban. Nu am așteptat ajutoare umanitare sau plăți, pentru că am doi copii și nu știu pentru cît timp am venit aici”, povestește femeia.

Pentru că războiul durează și Tatiana nu mai e sigură că va putea să revină curînd în Ucraina, acum două luni și-a deschis propria frizerie.

„Cred că astfel de situații stresante ne obligă să ne ridicăm de pe canapea, să acționăm. Apare motivația. Înțelegi că trebuie”, mai zice femeia.

Într-un oraș mic precum Cimișlia, vorbele se răspîndesc rapid și în curînd mulți au aflat despre meșterul iscusit.

„Oamenii au început să vorbească. Cred că mulți veneau la început din curiozitate. Spuneau că a venit un meșter din Ucraina, lucrează... Foarte mulți au devenit clienți fideli”, spune femeia.

Tatiana Hijneac povestește că un credit nerambursabil, de 11 mii de lei, obținut din partea ONU, i-a permis să procure tehnică pentru frizerie. Acum, femeia beneficiază de sfaturile mai multor organizații, care o ghidează în procesul de dezvoltare a afacerii.

7
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?