Fiica era dispusă să lupte cu toate nedreptățile din instituția medicală, nedreptăți care, în opinia sa, i-au omorît tatăl. Aceasta ne-a scris despre indiferența manifestată față de pacienții vîrstnici, dar și despre tratamentul inadecvat, aplicat fără a se ține cont de efectele adverse ale medicamentelor, notează Noi.md cu referire la zdg.
„Am impresia că aici medicii habar nu au că un pacient de o vîrstă mai înaintată poate avea diverse maladii și tratamentul recomandat ar trebui corelat cu alte tratamente pe care le administrează pentru bolile sale cronice”, spune fiica răposatului, demonstrîndu-ne cu poze și documente mai multe probe în susținerea celor relatate de ea. În aceeași zi, tînăra îndoliată a sesizat și Ministerul Sănătății, argumentînd că tatăl ei s-a dus cu zile în mormînt. Ministerul, probabil conform normelor sale interne, a expediat în adresa spitalului raional scrisoarea fiicei răposatului, cu toate argumentele aduse de ea și a recomandat instituției să intervină și, desigur, să raporteze.
Și da, Spitalul a intervenit, după care a și raportat. În consecință, fiica îndoliată, cea care era decisă să lupte, inclusiv prin intermediul presei, cu nedreptățile și incompetența care i-au omorît tatăl, ne-a contactat speriată, rugîndu-ne să nu scriem nimic despre acest caz, pentru că în urma mesajului său adresat Ministerului Sănătății, riscă să-și piardă și mama, după ce șefii din Sănătate au certat-o și au stresat-o, insistînd ca aceasta să scrie o depeșă prin care ar anunța că nu are nicio pretenție față de spital, față de doctori, față de asistente și infirmiere, probabil că nici față de administratorii cimitirului sau față de gropari. „Vă rog să nu vă supărați că inițial am insistat asupra problemei. Lucrurile s-au complicat atît de mult, încît nu am altă soluție decît să renunț”, ne-a spus fiica răposatului. A trecut ceva timp de atunci, dar situația bietei văduve nu-mi dă pace.
Cum poate un sistem destinat protejării sănătății oamenilor să le creeze probleme de sănătate și mai grave? De ce analiza necesară a unei situații s-a transformat într-o campanie de amenințare și de șantaj în adresa unei femei de vîrsta a treia care recent și-a pierdut soțul? De ce pentru cei care au insistat ca femeia să tacă și să nu mai ceară dreptate de nicăieri contează mai mult imaginea lor personală decît sănătatea unui suferind?
De fapt, acesta nu e singurul caz în care Ministerul Sănătății expediază plîngerile cetățenilor în adresa instituțiilor vizate în aceste plîngeri, blocînd astfel orice tentativă a celor care se consideră prejudiciați de a-și face dreptate. Cunosc alte cîteva situații similare în care petițiile cetățenilor au fost expediate de acest minister inclusiv unor clinici private, de la care, chipurile, cereau clarificări, în realitate însă, aceste acțiuni nu sînt decît niște avertismente de a face ordine în „dosarele” contestate înainte de o eventuală vizită a „revizorilor”. Aproape ca în „Revizorul” lui Gogol, ce-i drept, din alt secol.
De ce totuși scrisoarea fiicei adresată Ministerului Sănătății trebuia expediată „la pachet” cu solicitarea Ministerului către instituția medicală? Pe de o parte, Ministerul o fi încercat să transmită mesajul cît mai exact, dar nu a ținut cont că lumea e atît de diferită, încît o simplă scrisoare poate deveni pentru totdeauna subiect de răzbunare. Unde să se trateze familia răposatului, în condițiile în care medicul de familie, medicii și asistentele de la spitalul raional s-au supărat din cauza acuzațiilor ce li se aduc în acea scrisoare?
Am scris aceste rînduri fără a da adrese și nume, pentru a nu le crea și mai multe probleme celor vizați și pentru a nu genera alte prilejuri de răzbunare din partea sistemului medical pe familia răposatului.
Acum cîteva zile, în cadrul sesiunii plenare a Adunării Mondiale a Sănătății, convocată cu genericul „Toți pentru Sănătate, Sănătate pentru toți”, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, reafirma angajamentul R. Moldova de a promova un sistem de sănătate incluziv, echitabil și rezilient. Se pare că, deocamdată, un astfel de sistem de sănătate echitabil și rezilient trebuie edificat, ca ulterior să avem ce promova.
Adăuga comentariu