Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Elevii ar putea avea mai multe ore de educație fizică

22 mai. 17:00   Societate
2125 0

Ministerul Sănătății recomandă ca elevii să aibă patru ore de educație fizică pe săptămînă, dublu față de cîte sînt acum în programa școlară. De cealaltă parte, Ministerul Educației și Cercetării susține că mai multe lecții de sport i-ar obosi pe copii, iar în sistem nu sînt suficienți profesori de educație fizică.

Într-un nou regulament sanitar pentru școli, elaborat și propus spre consultări de Ministerul Sănătății, se recomandă ca elevii să aibă 8-10 minute de „gimnastică igienică de dimineață”, patru ore de educație fizică pe săptămînă, dar și lecții facultative de educație fizică (2-4 ore pe săptămînă), pauze de educație fizică (3-5 minute, la a doua jumătate a lecțiilor a treia și a cincea), jocuri pe teren în timpul recreațiilor (20 de minute, după două lecții teoretice), cercuri sportive (1,5-2 ore, de două-trei ori pe săptămînă), transmite Noi.md cu referire la Europalibera.org.

Totuși, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării susțin în noul curriculumul școlar național ar putea fi introduse mai multe lecții opționale de educație fizică, la solicitarea elevilor, dar nu vor fi dublate cele obligatorii.

„În școală nu se face sport, în școală se face cultură fizică pentru sănătate. Dacă îi mai dăm elevului încă două ore de educație fizică, depășim normativele Ministerului Sănătății care prevăd că un copil nu poate lucra mai mult, întrucît va fi suprasolicitat. Orice propunere trebuie să fie rațională, bine gîndită, trebuie să ne gîndim la copil”, a spus Angela Prisăcaru, consultantă principală în Direcția politici învățămînt general.

O altă problemă este lipsa profesorilor de educație fizică în multe școli din R. Moldova, în special din sate, unde orele de sport sînt adesea ținute de pensionari, învățători de clasele primare, profesori de muzică, de educație tehnologică sau chiar de directori. Este și cazul Oxanei Munteanu, directoarea gimnaziului din satul Hănăsenii Noi, raionul Leova, care este profesoară de istorie și predă ocazional și educația fizică.


Directoarea reușise să aducă un tînăr specialist, dar acesta a renunțat după numai jumătate de an.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, în instituțiile de învățămînt general din R. Moldova sînt 5.677 de profesori de educație fizică și doar 11,7 unități vacante (o unitate de post presupune 18 ore), dar realitatea din școli este alta și asta pentru că, în foarte multe cazuri, un profesor predă cîteva discipline, inclusiv educația fizică, chiar dacă nu are pregătirea necesară.

4
0
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?