Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Satul moldovenesc de alădată cu zeci de ansambluri folclorice și bucate pe vatră vă așteaptă în acest weekend la Complexul Etno Cultural VATRA ©

22 iun. 2019,, 16:12   Societate
1251 0

La prima ediție a ”Festivalului Familiei și Tradițiilor Populare” vor fi peste 100 de ansambluri etno-folclorice, care vor reprezenta distincțiile culturale ale fiecărei regiuni de la nord până la sud.

Timp de două zile, vor evolua cele mai valoroase ansambluri folclorice din Republica Moldova, Ucraina, Belorusia, Rusia si Bulgaria, precum și interpreți de muzică populară, își dau întâlnire pe scena mare într-un regal al cântecului și jocului tradițional.

În cadrul evenimentului pe scena mare cât și pe teritoriu vom avea: Program muzical folcloric, Concurs ”Armonia vocilor”, Spectacol folcloric autentic „Mândru-s eu de satul meu”, Spectacol concurs „Moldovioară, floare rară”, Expoziție zona folclorică „Zestrea neamului”, Show culinar de bucate tradiționale pe vatră, Concursul starturi vesele „Familia mea”, Concurs de bucate pescărești, Seara muzicii nocturne “voci de chitară” și altele.

Pe lângă acestea, ca invitați speciali vor fi promotoarele tradițiilor noastre - Surorile Osoianu, ansamblul „Romaniţa” și haiducii neamului nostru ansamblul Etno-Folcloric Plăieșii și ansamblul Ștefan Vodă”.

Toate acestea, în satul de altă dată, cu prosoape, covoare țesute manual și bucate gătite în oale de lut. Vom petrece, o noapte sub cerul liber cu muzică de chitară, la concursul “Voci de chitară”, alături de band-uri și tinere talente: Katy Rain, Viorel Buliga, Adrian Graur, Victor Cociug și mulți alții.

Vă așteptăm cu drag de neam, de țară și cu drag de toate tredițiile și obiceiurile plaiului natal.

Biletele pot fi procurate la Vatra Neamului, str. Pușkin 20b. sau Afisha.md, Fest.md, mTicket

Pentru alte detalii apelați 079 55 11 33

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?