Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Program de instruire a profesorilor de la UTM, pus pe roate

4 oct. 2019,, 18:10   Societate
2242 0

Centrul Universitar de Formare Continuă (CFC) din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, în colaborare cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și cu parteneri din cadrul instituțiilor de formare a cadrelor didactice din Învățămîntul Profesional Tehnic (ÎPT) din Republica Moldova și Germania, își propune să se implice în elaborarea unui program de formare inițială pentru cadrele didactice din ÎPT, bazat pe standardele UNESCO.

Subiectul privind consolidarea și sustenabilitatea unui asemenea program a fost abordat în cadrul unei întrevederi la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, transmite site-ul UTM.

„Vom pune la punct, împreună cu Universitatea Tehnică a Moldovei, un program de formare de calitate, bazat pe standardele UNESCO și cu expertiza germană în domeniu. În acest sens, în Moldova există toate ingredientele și sîntem optimiști pentru viitor” a menționat profesorul Frank Bunning, directorul Institutului de Formare a Cadrelor Didactice din sistemul ÎPT al Universității din Magdeburg.

„Încurajăm și sprijinim Universitatea Tehnică a Moldovei ca în colaborare cu partenerii noștri germani să formăm în Republica Moldova cadre didactice de elită”, a menționat secretara de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Valentina Chicu, subliniind importanța formări de calitate a profesorilor din sistemul ÎPT.

„În baza prevederilor Codului Educației din 2014, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a lucrat de-a lungul timpului cu Guvernul Republicii Moldova și am reușit să avem un prim succes: peste 1000 de elevi s-au înscris anul acesta în învățămîntul dual, în colaborare cu 80 de firme, este crucial ca întreg sistemul ÎPT să fie de calitate, iar formarea cadrelor didactice e cheia”, a afirmat reprezentantul GIZ, Oana Vodiță.


Părțile au convenit asupra conjugării eforturilor în realizarea unui program de instruire inițială pentru cadrele didactice din sistemul ÎPT și a intensificării colaborării pentru înregistrarea unor beneficii considerabile și palpabile atît pentru elevi, cît și pentru agenții economici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?