X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Procesul de gestionare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare va fi îmbunătățit

14 feb. 16:45   Societate
2285 0

Sectorul de alimentare cu apă și de canalizare va fi reglementat în baza unor noi prevederi, aprobate de Guvern.

Printre acestea se numără crearea Sistemului Informațional „Managementul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare”, care va facilita procesul de raportare de către operatori a indicatorilor de performanță și va contribui la îmbunătățirea continuă a calității serviciilor furnizate.

Documentul prevede eliminarea abordărilor diferențiate între operatorii care prestează serviciile de alimentare cu apă și de canalizare. Pînă în prezent, doar operatorii din orașe, municipii sau raioane aveau drept de licențiere. În urma modificărilor, vor fi licențiați toți operatorii regionali care au în aria de acoperire mai mult de 3 mii de consumatori, iar în cazul localităților cu o populație mai mare de 1 mie de consumatori, serviciul va fi delegat unui operator licențiat.

Tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare vor fi aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

Asigurarea accesului universal la apeducte și la sisteme de sanitație sigure este unul dintre obiectivele Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” și ale Planului național de dezvoltare pentru anii 2023-2025.

0
0
1
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?