X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Preot: Scăldatul în rîuri nu are nimic comun cu Boboteaza

18 ian. 2019,, 14:21   Societate
5016 3

Scăldatul în rîuri, iazuri, piscine și alte rezervoare de apă de Botează nu are nimic comun cu sărbătoarea și nu se regăsește în Evanghelie sau în Sfînta Tradiție.

Declarația aparține preotului Maxim Melinti și a fost făcută pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.

„Să nu încurcați scăldatul cu Sfîntul Botez, care este irepetabil („Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”). Scăldatul respectiv nu poate ierta păcatele, nici să curețe sufletul. Ar fi prea ușor să te speli de păcate, răbdînd frigul și apă înghețată. Însă Hristos spune să intrăm pe poarta cea strîmtă, care este îngustă!”, a scris preotul.

Maxim Melinti spune că declarațiile precum că nu există aghiasmă mai puternică decît apa sfințită sau agheasma din ajunul sărbătorii (18 ianuarie) este o invenție populară.

Potrivit lui agheasma din ajunul sărbătorii și cea din ziua Bobotezei este identică.


„La sfințirea apei, nu are loc reacție chimică: contact între crucea argintată și apa, cum zic unii sceptici! Apă se sfințește prin lucrarea Duhului Sfînt. Pentru ca să nu mai apară dubii, recomand preoților să folosească la slujba sfințirii cruci de lemn.

Calitatea sfințitoarea a apei nu se schimbă, chiar dacă culoarea aghesmei se schimbă. Rugăciunea este identică, puterea Duhului Sfînt este neschimbată.

Creștinii trebuie să se împărtășească în această zi! Iar dacă s-au împărtășit, nu mai au nevoie de scăldat, căci Împărtășania se oferă „spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfîntul Tău Duh”.

Părinților, nu puneți în pericol viața copiilor, băgîndu-i în apă rece; nu faceți experimente, nu încercați pe Dumnezeu!

Totodată se observă, scăldatul este însoțit de consumul de alcool, lucru dăunător atît pentru suflet, cît și pentru trup.

Creștinii trebuie să se comporte decent la primirea aghesmei, fără îmbulzeală și sfadă! Să dăm dovadă de cultură, răbdare și dragoste față de aproapele!

Nu e nevoie să cărați căldări cu aghiasmă, pentru că după regula bisericească consumul aghesmei mari se face doar 8 zile, iar în restul anului se consumă aghiasma mică (obișnuită)!

Preoți nu trebuie să profite de această sărbătoare, făcînd vînzări de aghiasmă și busuioc în curtea bisericii. Hristos învață: „în dar ați luat și în dar să dăți!”, a mai scris Maxim Milenti pe pagina sa de Facebook.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?