Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Pre-Vetting: Cîți candidați au trecut promovarea integrității la funcții în Consiliul Superior al Procurorilor

25 iul. 2023,, 14:45   Societate
1974 0

Comisia Pre-Vetting a finalizat procesul de evaluare extraordinară a celor 18 candidați înscriși în concursul pentru ocuparea funcției de membru în principalul organ de autoadministrare al procurorilor - Consiliul Superior la Procurorilor (CSP).

17 procurori din cadrul Procuraturii Generale, procuraturilor teritoriale și specializate și un non-procuror, reprezentant al societății civile propus de Academia de Științe, au fost evaluați, iar în urma verificărilor integrității lor financiare și etice, Comisia Pre-Vetting a emis opt decizii de promovare și zece decizii de nepromovare a evaluării integrității.

Dintre cele zece decizii de nepromovare, trei decizii s-au referit la situații de retragere din concurs, o decizie a vizat un caz de nedepunere în termen a Declarației pentru 5 ani, iar șase candidați nu au promovat evaluarea urmare a parcurgerii procesului complet de verificare. Prin urmare, rezultatele indică o rată de promovare de 41 % în rîndul procurorilor, iar singura candidată din partea societății civile, propusă de Academia de Științe, la fel a promovat evaluarea.

Toți candidații care au promovat evaluarea au acceptat publicarea deciziilor Comisiei, spre deosebire de candidații care nu au promovat evaluarea, unde doar cinci din cei zece au fost de acord cu publicarea deciziilor motivate. Totodată, doar un candidat din cei 18 a optat să nu fie prezent la audierea în ședință publică, solicitînd să fie evaluat exclusiv în baza materialelor acumulate de Comisie.

Cinci din cei zece candidați care nu au promovat evaluarea sau 27 % din toți candidații înscriși în concurs au contestat decizia Comisiei Pre-Vetting la Curtea Supremă de Justiție. Pînă în acest moment, Curtea nu s-a expus pe niciuna dintre cele cinci contestații.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?