X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Pavlovschi: ”Transformarea organului de urmărire penală într-o unealtă electorală este total inacceptabilă”

26 mai. 20:00   Societate
3074 0

Transformarea organului de urmărire penală într-o unealtă electorală este total inacceptabilă, opinia aparține fostului judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi și a fost făcută în cadrul emisiunii Puterea a Patra, notează Noi.md

Mai mult decît atît, potrivit fostului magistrat, prin procedura de vetting se dorește eliminarea din sistem al procurorilor fostului regim politic de la Chișinău.

”De ce ei au început să facă vetting-ul la procurori, pentru că acum procurorii care au rămas erau cei care aparțineau regimului precedent, regimului lui Plahotniuc. Acum ei vor să scape de ei și să pună procurorii lor. De ce? Pentru că ei au nevoie de oameni de încredere care vor îndeplini comenzile politice și care nu o să deschidă gura prea tare. Pentru că dacă cineva ar repeta practica doamnei Dragalin, atunci situația o să devină catastrofală la noi în țară și ca să nu fie așa trebuie de curățat acest cîmp al procurorilor de cei care nu sînt oamenii guvernării.

De transformat organul de urmărire penală într-o unealtă electorală este total inacceptabil”, a spus Pavlovschi.

Referindu-se la recentul scandal iscat în jurul fostei membre a comisiei vetting și pre-vetting, Tatianei Răducanu, fostul judecător la CEDO, a spus că acest pasă făcut de procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragali, este unul mai mult politic.


”Eu cred că doamna Dragalin a făcut mai mult un pas politic, decît juridic. Dacă urmăriți reacția oamenilor de pe rețelele de socializare o să vedeți că toți cei care anterior o criticau pe doamna Drăgălin, brusc au început să bată din palme. Altfel spus, ceea ce a făcut doamna Dragalin este un pas absolut corect din punct de vedere politic și eu nu exclud că ea probabil are niște planuri politice.

Dacă de vorbit din punct de vedere juridic, eu cred că așa ceva este inadmisibil, doamna are toate pîrghiile necesare pentru a efectua o urmărire penală, dacă pe urmă doamna ar ajunge la concluzia că sînt probele concludente, utile și veridice, atunci ea nu are decît să înainteze o cerere de punere sub învinuire și să atragă această persoană la răspundere penală, însă la etapa incipientă să începi să torni acest gen de acuzații asupra unei persoane este inadmisibilă.

Însă dacă zvonurile, precum că doamna Răducanu este mătușa unui mare finanțator al PAS-ului, corespund realității, atunci numirea ei în fruntea acestei comisii este o gravă eroare politică”, a concluzionat Pavlovschi.

93
13
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?