X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Opt bănuiți și 380.000 lei ridicați, urmare a perchezițiilor de astăzi

4 noi. 2022,, 17:08   Societate
3581 0

Update 17:08 // Procuratura Anticorupție informează că a înaintat 7 demersuri cu privire la aplicarea măsurii preventive în privința persoanelor reținute, urmare a perchezițiilor efectuate pe 2 noiembrie la sediul central al Partidului Politic ,,Șor”.

Ședințele vor avea loc la data de 5 noiembrie, în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

13:07// Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, în comun cu procurorii PCCOCS și suportul mascaților de la Fulger le-au atribuit statut de bănuit la opt persoane și au ridicat 380.000 lei și alte probe, urmare a perchezițiilor matinale de vineri în Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni, într-un dosar privind pregătirea dezordinilor în masă, între 18 septembriepână în prezent 2022.

Oamenii legii au temei să bănuiască că banii ridicați au fost acumulați din activități ilicite. Aceștia ar fi urmat să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre implementarea acțiunilor de dezordine în masă.

Suplimentar, printre cele ridicate la percheziții sunt și înscrisuri de ciornă cu liste de persoane care conțin contacte telefonice, inclusiv anumite sume indicate, care se prezumă a fi sume bănești achitate în scopul înfăptuirii infracțiunii cercetate. Mai mult, au fost ridicate înscrisuri care relevă crearea unor pseudo autorităti menite să uzurpeze puterea de stat, probe care urmează să fie analizate și apreciate coreapunzător.


Cele opt persoane bănuite, dintre care două femei, au vârstele cuprinse între 23 și 41 ani și sunt domiciliate în municipiile Bălți, Chișinău și raioanele Drochia și Ungheni. Acestea sunt cercetate pentru faptul că, contrar Legii cu privire la întruniri, ar fi întreprins acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni și ilegalități. În principal, aceștia ar fi fost cooptați în vederea opunerii rezistenței violente față de oamenii legii care asigură ordinea publică, la manifestațiile preconizate în perioada imediat următoare.

Mai mult, printre bănuiți se regăsesc și persoane care aveau și rolul de identificare a angajaților din poliție, care asigurau ordinea publică la proteste, pentru ca să-i intimideze și discrediteze. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări.

Oamenii legii continuă investigațiile, inclusiv în vederea stabilirii altor persoane în cadrul grupului criminal organizat cercetat. Potrivit legii, infracțiunea investigată se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 8 ani închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?