Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Ofițerii vamali au identificat 9 mijloace de transport care se află ilegal în țară

29 mar. 2022,, 13:00   Societate
7492 0

Serviciul Vamal continuă controalele la parcurile de dezmembrări auto, în scopul identificării mijloacelor de transport care se află ilegal pe teritoriul țării. Ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au supus controlului un parc de dezmembrări auto din sudul țării.

Funcționarii vamali au identificat 9 mijloace de transport cu numere străine, care au fost declarate prin acțiune la introducerea în țară și, conform legii, urmau a fi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova după expirarea termenului de 180 de zile. Mijloacele de transport depistate au fost înmatriculate în Bulgaria, Lituania, Marea Britanie, Polonia și România.

Contrar prevederilor legale, proprietarii automobilelor înmatriculate în alte state vindeau mijloacele de transport pentru a fi dezmembrate, fără a le vămui pe teritoriul Republicii Moldova.

De menționat, că mijloacele de transport cu numere străine care sînt introduse în țară, în regim vamal de admitere temporară, fiind declarate prin acțiune, conform prevederilor cadrului legal în vigoare, nu pot fi vîndute, donate, transmise prin moștenire, închiriate, subînchiriate, date în comodat, gajate, transferate sau puse la dispoziția unei alte persoane pe teritoriul Republicii Moldova, decît cu acordul organului vamal, numai după achitarea drepturilor de import.


Ca urmare a acțiunilor întreprinse, angajații vamali au identificat făptașii în vederea atragerii la răspundere pentru nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară, în conformitate cu prevederile art. 287, pct. (8), Cod Contravențional al Republicii Moldova.

În cazul cînd mijlocul de transport nu este scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit de legislație, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vîndut la piese), organul vamal încasează drepturile de import, conform legislației în vigoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?