X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Numărul moldovenilor care își schimbă medicul de familie este în creștere

29 ian. 15:45   Societate
2826 0

Numărul moldovenilor care hotărăsc să-și schimbe medicul de familie este în creștere. Cauzele sînt diverse, fie persoana și-a stabilit locul de trai în altă localitate, sau în alt sector al municipiului Chișinău, fie tinerii merg la studii, dar sînt și persoane care-și schimbă medicul de familie din motive subiective.

Autoritățile din sănătate anunță că schimbarea medicului de familie și a instituției medicale primare poate fi efectuată pe tot parcursul anului, dar nu mai devreme de șase luni de la ultima schimbare, cu excepția cazurilor cînd persoana își stabilește locul de trai în altă localitate. În maximum cinci zile, reprezentanții Serviciului de relații cu beneficiarii ai Casei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) înregistrează cererea și informează persoana despre înregistrarea pe lista unui alt medic.

Angajații secției Relații cu Beneficiarul din cadrul Agenției teritoriale Centru a CNAM deservesc zilnic în medie peste 100 de persoane, notează Noi.md cu referire la Moldova 1.

Potrivit responsabililor, persoana care dorește să-și schimbe medicul de familie nu este obligată să dețină viza de reședință permanentă. Omul poate să stea și în chirie, doar că este obligat să probeze legalitatea închirierii.

„În ce cazuri poate să-și schimbe medicul de familie? Dacă îți schimbă locul de trai, persoana beneficiază de dreptul de a-și schimba medicul de familie, conform teritoriului unde domiciliază, sau la un alt medic de familie unde dorește persoana să fie deservită.


Există situații, cînd persoana nu mai vrea la un moment dat să se deservească la un anumit medic”, a precizat directorul Agenției teritoriale Centru, Adela Pavlov.

Potrivit datelor CNAM, în anul 2023, prin Agenția teritorială Centru, care deservește opt raioane și municipiul Chișinău, peste 37 de mii de persoane și-au schimbat medicul de familie.

10
0
2
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?