X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Moldova are, oficial, un Oficiu Național al Turismului

2 aug. 2023,, 13:33   Societate
2051 0

Guvernul a dispus, astăzi, crearea Oficiului Național al Turismului, un organ autonom, care să implementeze politicile și reglementările elaborate de autoritatea centrală în domeniu, Ministerul Culturii; să sprijine dezvoltarea turismului; să ofere servicii și asistență sectorului și să asigure activități de promovare și marketing întru creșterea veniturilor din turism și sporirea vizibilității Republicii Moldova în lume, notează Noi.md.

Se întîmplă în contextul în care Moldova este unica țară din Europa centrală și de sud-est unde nu există o instituție națională responsabilă de implementarea politicilor în domeniul turismului, deși îl consideră un domeniu cu potențial enorm de atragere a investițiilor și dezvoltare.

Hotărîrea de Guvern, votată astăzi, vizează constituirea, organizarea și funcționarea Instituției publice ,,Oficiul Național al Turismului”.

Implementarea proiectului va necesita cheltuieli financiare pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru cele 25 de unități de personal (cheltuieli estimative de circa 2,6 mln lei). Aceste cheltuieli urmează a fi acoperite din mijloacele partenerilor de dezvoltare și ale donatorilor, de pe urma serviciilor prestate de către Oficiu, din mijloacele financiare primite de la bugetul de stat, precum și din alte surse neinterzise de cadrul normativ.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?