„Mi-am cîștigat dreptul de a greși”. Alexandr Shirvindt – despre ce este bătrînețea

Internauții admiră și împărtășesc online observațiile și înțelepciunea celebrului actor sovietic și rus, regizor de teatru, scenarist, profesor, prezentator TV, scriitor-memorist, Artistul Poporului al RSFSR Alexandr Anatolyevich Shirvindt, care va împlini în curînd 88 de ani.

Portalul Noi.md oferă cititorilor unul dintre textele sale.

„La bătrînețe, în general, caracteristicile sexuale și naționale se resorb cumva... Sînt un intelectual rus care bea cu nemiluita și înjură activ, cu pașaport evreu și rădăcini semi-nemțești. Înjur profesional și fermecător; beau profesionist cu exact din punct de vedere etnic, cu femeile sînt excitat contemplativ, cu colegii – apatic orgolios. Dar nu simt calm... Timpul alocat vieții s-a dovedit a nu fi suficient.

Nu mi-e frică de moarte... mi-e frică să par bătrîn. Mi-e frică de moarte treptată, cînd trebuie să mă apuc de ceva și de cineva... Sînt un bătrîn frumos, care se teme să devină neajutorat...

În general, diagnosticul este „bătrînețe de severitate moderată”.

La vîrsta noastră (de la 75 de ani și peste), nimic nu poate fi schimbat și nimic nu poate fi abandonat.

M-am lăsat de fumat de atîtea ori, dar nu a dus la nimic bun. Am revenit la acest viciu, pînă cînd fiul meu, pe care îl ascult și de care mă tem, a spus: „Gata, ajunge”.

Și apoi m-au îndreptat către un academician minunat, avertizînd că nu acceptă pe nimeni, dar mă cunoștea de undeva și era gata să discute cu mine.

Am adunat colecția completă de analize de urină și am m-am deplasat undeva pînă la capătul șoselei Entuziaștilor.

Un conac, liniște, în jur umblă doamnele drăguțe cu picioare arcuite, în halate de plastic. Covoare, birou imens. Pe pereți sînt scrisori de mulțumire de la Napoleon, de la Petru I, de la Nabucodonosor... Și stă un academician în ochelari de aur.

- Cîti ani aveți? – mă întreabă.

- Păi, - spun eu, - voi face patru sute.

- Noi, așadar, avem aceeași vîrstă, sînt mai tînăr decît dumneata cu un an.

Cînd mi-a văzut mpa cu analizele, a dat din mîini: „Vă rog să le ascundeți”.

Deja mi-a plăcut. Nu a stat să se uite în mapă.

"Ce aveți?"

Spun: - În primul rînd, mă dor genunchii dimineața.

- Și pe mine, dimpotrivă, seara. Ce altceva?

- Dificultăți de respirație.

- E ceva firesc.

- Am încăput să obosesc repede.

- Corect. Şi eu. La vîrsta noastră, așa ar trebui să fie.

Ți m-am liniștit. Din moment ce academicianul de medicină simte la fel ca mine, atunci despre ce să vorbim?

La despărțire, am spus că m-am lăsat de fumat.

S-a uitat la mine prin ochelari aurii.

- Dragul meu, de ce? La vîrsta noastră, nimic nu poate fi schimbat și nimic nu poate fi abandonat. Ne trăim traiul așa cum este.
L-am sărutat pe diplome și am plecat. Geniu.

Scris de marele Marquez

„Nu mi-aș schimba niciodată marii mei prieteni, viața mea minunată, familia mea iubită pentru păr mai puțin sur sau un abdomen mai plat.

Pe măsură ce am îmbătrînit, am devenit mai prietenos și mai puțin critic cu mine însumi.

Am devenit prietenul meu...

Nu-mi reproșez că am mîncat un biscuit în plus, nu mi-am făcut patul sau că am cumpărat ceva prostesc de care nu aveam nevoie.

Am dreptul la dezordine și extravaganță.

Am văzut mulți prieteni dragi părăsind această lume prea devreme înainte de a realiza marea libertate a îmbătrînirii...

Cine mă va învinovăți dacă decid să citesc sau să mă joc la calculator pînă la patru și să dorm pînă la prînz?..

Cine mă va face mai fericit dacă stau în pat sau în fața televizorului cît vreau? ..

Voi dansa pe aceste hituri minunate ale anilor 70 și 80 și, în același timp, voi vrea să plîng pentru dragostea pierdută...

Vin.

Dacă vreau, voi merge de-a lungul plajei în pantaloni scurți prea strîmți pe corpul meu flasc și mă voi lăsa pradă valurilor, în ciuda privirilor dezaprobatoare ale celor din jur... și ei vor îmbătrîni.

Știu că uneori mai uit cîte ceva, dar sînt unele lucruri în viață pe care pur și simplu trebuie să le uiți!...

Îmi amintesc lucruri importante. Desigur, de-a lungul anilor inima mi s-a frînt de multe ori. Dar inimile zdrobite ne dau putere, înțelegere și compasiune.

O inimă care nu a suferit niciodată este fără cusur și stearpă și nu va cunoaște niciodată bucuria de a fi imperfectă.

Am avut noroc că am trăit suficient de mult încît părul meu cărunt și rîsul tineresc să-mi rămînă pentru totdeauna pe față.

Mulți nu au rîs niciodată, mulți au murit înainte ca părul să devină argintiu.

Pe măsură ce îmbătrînești, îți este mai ușor să fii pozitiv.

Îți pasă mai puțin de ceea ce cred alții despre tine.

Nu mă mai îndoiesc de mine.

Mi-am cîștigat dreptul de a greși. Deci, ca răspuns la întrebarea dvs., îmi place să fiu bătrîn, voi răspunde:

„Îmi place persoana care am devenit.

Nu voi trăi veșnic, dar atîta timp cît voi fi aici, nu voi pierde timpul regretînd ce ar fi putut fi sau îngrijorîndu-mă pentru ceea ce va fi.

Și dacă vreau, voi mînca desert în fiecare zi.”