X 
Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4063

Iurie Ciocan, despre circulara de la Ministerul Educației: "Implicarea tinerilor înseamnă utilizare directă a resursei administrative"

31 mai. 11:35   Societate
1967 0

Mai multe instituții de învățămînt superior au primit o circulară de la Ministerul Educației cu un îndemn de implicare a tinerilor pentru promovarea valorilor europene și a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, dar și susținerea referendumului constituțional din toamna anului 2024.

În circulara, semnată secretara de stat a Ministerului Educației, Adriana Cazacu, și care datează cu 23 mai, se face apel de a permite acces grupului de a organizare a inițiativei „Ambasadori pentru Referendum” în cadrul instituțiilor pînă la încheierea anului de studii.

Fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan a subliniat că situația de față reprezintă o utilizare directă a resursei administrative. În opinia lui Ciocan, astfel se impune un punct de vedere, notează Noi.md cu referire la tv8.

„Din punctul meu de vedere, asemenea acțiuni trebuie curmate, fiindcă este impunerea unei voințe, unui punct de vedere prin presiuni administrative. Dacă acest „vă rog” nu va fi executat, ce va păți acel rector, acel director, acel profesor, ori acei copii care trebuie să meargă la examene, să promoveze anul?

Lucrurile astea nu ar trebui tratate cu atîta lejeritate, chiar dacă este în beneficiul nostru, al celor care ținem la integrarea europeană. Nu poate fi făcută propagandă cu orice preț”, a menționat Ciocan.


De cealaltă parte, vicepreședintele CEC, Pavel Postică susține că atunci cînd este vorba despre utilizarea resurselor administrative în cazul referendumului, „regulile nu sînt atît de dure”.

„Asta ar însemna, din punctul meu de vedere că atunci cînd anumite eforturi nu necesită surse financiare directe, autoritățile ar fi cumva mai flexibile în a promova o anumită idee. Dar acestea sînt chestii de interpretare și aici putem polemiza mult. Cert este că atunci cînd din buget vor fi utilizate resurse financiare, trebuie să fie utilizate în conformitate cu legea”, a spus Pavel Postică.

Amintim că în 20 octombrie 2024, moldovenii sînt așteptați la urne pentru a-și alege viitorul președinte. În aceeași zi, se va vota și în cadrul unui referendum constituțional privind vectorul european al țării.

Responsabilii de la Ministerul Educației nu au comentat, deocamdată, situația.

3
0
0
1
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?